Fata aia care plângea mai devreme prin centrul vechi eu eram. Mă întorceam de la teatru... Am nevoie de un spectacol din ăla care să dea cu mine de pereți, spuneam pe la prânz într-o conversație despre cum am regăsit teatrul după lunile astea multe și nedrepte... Ei bine, am primit un astfel de spectacol...… Citește în continuare Noapte bună, mamă… Chapeau!
Autor: Mădălina Mihai
Eu sunt Mădă. Născută într-o zi de martie. Da, sub complicata zodie a Peștilor... Sunt dependentă de teatru. Ok, și de ciocolata. Și de cafea bună... Calități? O groază, dar n-aș vrea să pară că mă laud. Defecte? Tot o groază. Aș începe cu încăpățânată... Chestii care-mi plac mult? Cărțile mișto, cartofii prăjiți, Yoga, culoarea verde, muzica bună, pisicile negre, Crăciunul, câinii mari, înghețata, îmbrățișările sincere, ploaia de vară, liniștea, oamenii buni... Chestii care chiar nu-mi plac? Zăpada, parfumurile dulci, chifteluțele cu sos, nepăsarea, poveștile siropoase, oamenii nașpa... Ce știu eu să fac eu cel mai bine? Ei bine, să scriu...
Variațiuni la Invențiuni. Sau bucurie pe note…
E un spectacol care se joacă la Teatrul Dramaturgilor Români și pe care de ceva vreme eram curioasă să-l descopăr. Variațiuni la invențiuni Opus 2, pe care mi l-am făcut cadou de 1 iunie aseară, sfidând vântul, ploaia și bălțile... O "jucărie" actoricească și muzicală de vreo oră de care nu ai cum să nu… Citește în continuare Variațiuni la Invențiuni. Sau bucurie pe note…
Prințesă Kira, onorată de întâlnire!
Am văzut-o pentru prima oară pe o scenă de teatru pe Kira Hagi. Ceva îmi spunea că o să-mi placă de ea. Dar... Doamne, cum e fata asta! Ce minune de actriță e deja și cât de frumos îi e dat să crească pe scândură! S-a întâmplat să o descopăr pe Kira într-un spectacol pentru… Citește în continuare Prințesă Kira, onorată de întâlnire!
Bani negri. Tu te-ai întrebat vreodată câte nuanțe de gri are viața?
Ar trebui să încep cumva, cu o introducere din aia catchy, cum se face pe la case mai mari. Dar n-o să fie așa... E târziu, sunt obosită și nu-mi e prea bine, dar tot amân de ceva vreme să pun pe hârtie lucrurile pe care mi le-a lăsat mie Bani Negri în minte și-n… Citește în continuare Bani negri. Tu te-ai întrebat vreodată câte nuanțe de gri are viața?
Când iubirea îți e blestem. Sau… Ti amo, Maria…
Nu știu cum am nimerit eu în seara asta fix în primul rând, dar știu că am avut o tonă de emoții... Am fost la Ploiești, la Teatrul Toma Caragiu, după un an, să văd doi actori care-mi plac într-un spectacol despre care nu știam absolut nimic, și despre care auzisem deja, deși nu-i nicio… Citește în continuare Când iubirea îți e blestem. Sau… Ti amo, Maria…
Actorul care mi-a redat încrederea în poezie…
Citeam mai devreme ceva pe Facebook și rezonam atât, dar atât de bine... Suntem atât de avizi în online - și se prea poate și-n offline - după frivol, după noroiul cotidian, după miștocăreală ieftină, după scandal. Și atât de puțin disponibili în fața unei clipe de liniște. De poveste. De iubire. De simplu din… Citește în continuare Actorul care mi-a redat încrederea în poezie…
Nijinski. Nebunie. Frumoasă nebunie!
Nu mă-ntrebați de ce am fost la Nijinski. Nu știu... Îmi e tare greu să cobor în sala mică de la Nottara, mai ales că în ultima vreme anxietatea mea și-a cam reintrat în drepturi, dar am vrut neapărat să văd spectacolul ăsta despre care nu știam absolut nimic... O oră. Atât ține spectacolul. O… Citește în continuare Nijinski. Nebunie. Frumoasă nebunie!
Niște fete, un băiat talentat și câte ceva despre iubire…
Se joacă în seara asta la Târgu Mureș un spectacol foarte mișto a cărui avanpremieră a fost condamnată să nu se poată bucura de prezența spectatorilor în sală... Am văzut spectacolul în decembrie, un pic înainte de sărbători, live, online... Unul dintre puținele spectacole pe care mi-am dorit să le descopăr așa și pe care… Citește în continuare Niște fete, un băiat talentat și câte ceva despre iubire…
Despre Caligula, cu plecăciune…
Așteptam într-o vineri noapte un taxi pe străzile la acea oră pustii de pe lângă televiziune și nu puteam să-mi scot din minte povestea la care tocmai fusesem martor... Nici acum, la mai bine de o lună distanță, când bate la ușă premiera oficială de pe TVR2, nu prea știu cum s-o fac și nici… Citește în continuare Despre Caligula, cu plecăciune…
INTERVIU. Radu Micu: Cred că e foarte important cum tratezi publicul, ca actor…
Întâlnirile cu actorii mei preferați sunt cele mai frumoase, dar si cele mai grele. Pentru că oricât mi-aș repeta că și ei sunt tot oameni, am emoții cât mine de mari... Radu Micu e unul dintre oamenii pe care-mi place la nebunie să-i văd pe scenă. Pentru energia lui, pentru că face teatru cu tot… Citește în continuare INTERVIU. Radu Micu: Cred că e foarte important cum tratezi publicul, ca actor…
Aici nu-i de joacă. Dă-ți dreptul să fii om…
Nu știu alții cum sunt, dar eu nu sunt printre cei care caută "divertisment" atunci când merg la teatru. Pentru mine teatrul e un soi de templu. Un loc în care merg să fiu singură cu gândurile mele, să-mi pun întrebări, să dau piept cu răspunsurile, să mă regăsesc pe mine. Merg la teatru să… Citește în continuare Aici nu-i de joacă. Dă-ți dreptul să fii om…
Dorinți…
Închid ochii și te simt Mă atingi, mă vrei... Ard de dor, de ce să mint? Și să te am, mă rog la zei... Te vreau și doare Că nu ești acum, aici... Că te-ai pierdut în depărtare Și că iubirii timpul am lăsat să pună piedici...
Beginners. O foarte serioasă joacă de copii! :)
Îmi amintesc cum m-am lăsat influențată mai demult de o opinie total neargumentată a cuiva din teatru și nu am trecut spectacole de-ale lui Bobi Pricop pe lista mea mult timp... De, copil fără minte care pleca urechea la tot ce auzea pe la unii și pe la alții... Și înainte să vă povestesc despre… Citește în continuare Beginners. O foarte serioasă joacă de copii! 🙂
Poezie…
Îi zice poezie când mă îmbăt cu aroma de cafea rătăcită cu tupeu în sărutarea ta... Și îi mai zice poezie când mă lași să adorm cuminte cu părul răvășit pe pieptul tău fierbinte... Și tot poezie e când citim aceeași pagină din carte răvășiți de focul iubirii de cu noapte... Iar de când mă… Citește în continuare Poezie…
Mi-a fost dat să te găsesc…
Făr' să te caut mi-a fost dat să te găsesc Și-ți jur că aș da orice să nu mă îndrăgostesc... Dar cum să fac, când tot mereu îmi ieși în cale? Și eu nu-s dintre aceia care cred în întâmplare... Cum să te mint cu vorbe, când adevărul în privire-l port? Și cum să nu… Citește în continuare Mi-a fost dat să te găsesc…
Așa se domină o scenă!
N-am avut vreodată vreun dubiu în ceea ce privește talentul Alexandrei Sălceanu. Însă când am văzut-o pe scenă în prima seară când s-a jucat Class, m-am îndrăgostit de jocul ei. Și mi-am zis că nu e chip să mai ratez vreodată vreun spectacol de-al ei... De la Class am lipsit de două ori. La premiera… Citește în continuare Așa se domină o scenă!
Vinovat. Nevinovat. Chapeau!
Mi-era dor să descopăr pentru prima oară și întâia-ș dată un spectacol la finalul căruia să-mi zic Uite așa trebuie să arate un spectacol! Şi iată că s-a întâmplat cu Vinovat. Nevinovat. Pe care tare aș vrea să-l vedeți și voi 🙂 E atât de real spectacolul ăsta. Atât de actual. Și de onest. E… Citește în continuare Vinovat. Nevinovat. Chapeau!
Barbă albastră. Herr Hausvater strikes again!
Am citit cartea lui Max Frisch în liceu. Am citit și povestea scrisă de Charles Perrault când am aflat că Alexander Hausvater repetă Barbă albastră la Teatrul Stela Popescu... Și am știut încă dinainte de a vedea spectacolul, că felul în care cele două povești se vor contopi în viziunea omului ăstuia pe care… Citește în continuare Barbă albastră. Herr Hausvater strikes again!
Vizitând „Insula”…
...mi-am amintit cât de minunate sunt spectacolele lectură 🙂 M-am bucurat când am aflat despre inițiativa asta frumoasă de la Teatrul Național și mi-am amânat niște treburi ca să ajung azi la prânz la teatru. Și a fost fain! Nu mi-a fost deloc greu să văd cu ochii minții spectacolul ascultându-i pe oamenii ăștia. Răzvan… Citește în continuare Vizitând „Insula”…
Să-mi fii…
Să-mi fii cel făr' de care pielea mea nu știe a fi, Să-mi fii sens, să-mi fii motivul de-a trăi... Să-mi fii soare-n diminețile cu nor, Să-mi fii lună plină când nopțile mă dor... Să-mi fii liniște-n zgomotul lumii de-afară, Să-mi fii povestea din fiecare seară... Să-mi fii bucurie când cerul mi-e întunecat, Să-mi fii… Citește în continuare Să-mi fii…
Sete și păcat
Da-mi noaptea asta doar Și veșnicia-mi am să-ți dau la schimb... Lasă doar să gust din al durerii-ți pocal Și n-am să-ți mai cer în veci nimic... Dă-mi un strop din tot ce tu poți fi... Dezmiardă-mi pielea cu sete și păcat Și cu plăcerea-mi vinovată te voi răsplăti... Iubește-mă dulce, iubește-mă de vrei și… Citește în continuare Sete și păcat
Să vorbim despre dragoste. În cinci acte minunate 😉
Auzisem multe despre spectacolul ăsta, care mă atrăgea deopotrivă prin titlu și prin niște nume de pe afiș și la care încercam să ajung de multă vreme... Și iată că până la urmă, m-am nimerit și eu în sală la Dragoste în 5 acte... Duminică seară, la invitația maestrului Eugen Cristea și a doamnei Cristina… Citește în continuare Să vorbim despre dragoste. În cinci acte minunate 😉
Fata din casa vagon. Păi… ce-mi făcurăți, fetelor?
Acum vreun an făceam interviul ăsta fain cu Lorena Zăbrăuțanu... Tot acum vreun an o vedeam pe Eliza Păuna (aka chivuța mea preferată din Două loturi :D) într-un rol genial în Război... Iar în seara asta le-am văzut pe amândouă fetele astea predând o lecție uluitoare de actorie! Am ajuns la Teatrul de Artă la… Citește în continuare Fata din casa vagon. Păi… ce-mi făcurăți, fetelor?
Câteva cuvinte despre Pelicanul lui Strindberg…
...în lectura lui Florin Liță, la Unteatru, într-o distribuție foarte mișto! Un spectacol pe care mă bucur mult că am avut ocazia să-l descopăr încă de la prima reprezentație, în cadrul CALEIDO 🙂 Un spectacol dur, și totuși atât de frumos. O poveste complicată. Greu de privit și probabil că și mai greu de jucat...… Citește în continuare Câteva cuvinte despre Pelicanul lui Strindberg…
Dar ce mișto acest ”Curriculum Vitae”!
M-a invitat Natalie Ester la al ei Curriculum Vitae. Și m-a chemat atât de frumos și, deși eu rar accept invitații, mi-am zis că la asta răspund afirmativ... Doar ca să fii acolo, nu ca să scrii cum a fost mi-a spus ea... Așa că sper că nu se supără acum că scriu 😀 Deci,… Citește în continuare Dar ce mișto acest ”Curriculum Vitae”!
Să vă mai povestesc o dată despre „Class”…?
Cu tot dragul din lume! Căci aș putea vorbi la nesfârșit despre spectacolul ăsta de la Național, de care m-am îndrăgostit pe nesimțite... De câte ori am fost la Class? N-aș știi să vă spun... Numărați voi de câte ori s-a jucat de la premiera din aprilie și până acum și scădeți una bucată reprezentație… Citește în continuare Să vă mai povestesc o dată despre „Class”…?
Nevermore. Văzut. Plăcut. Mai vreau o dată!
Am ținut neapărat să văd Nevermore pentru că mie îmi place Edgar Allan Poe. Și pentru două nume de pe afiș. Și cred că am făcut foarte bine că am găsit răgazul să mă opresc la Teatrul Mic și să descopăr nebunia asta de spectacol... Mă bucur de fiecare dată când văd un spectacol care… Citește în continuare Nevermore. Văzut. Plăcut. Mai vreau o dată!
INTERVIU. Luminița Boboc: Mai presus de orice, trebuie să te bucure ceea ce faci…
Luminița e un om cu un suflet mare. Mare de tot. Atât de mare încât s-a oferit să doneze toți bănuții obținuți la expoziția cu vânzare pe care a organizat-o împreună cu învățăceii ei în septembrie către Pomul Comorii. Asta deși nu mă știa, decât după cât de strâmbă stau eu în posturi atunci când… Citește în continuare INTERVIU. Luminița Boboc: Mai presus de orice, trebuie să te bucure ceea ce faci…
INTERVIU. Ioana Calotă: E un privilegiu să fii artist!
Pe scenă, Ioana Calotă e un izvor nesecat de energie. Și abordează atât de ușor orice registru. Și emoționează publicul. Și-l face să râdă. Și iubește meseria de actor ca pe ochii din cap. Și e o bucurie să te întinzi la povești cu fata asta... Așa cum am avut eu privilegiul într-o zi superbă,… Citește în continuare INTERVIU. Ioana Calotă: E un privilegiu să fii artist!
Teibale și demonul ei… Când se mai joacă? :)
Întreb fiindcă tare mi-a plăcut și tare aș vrea să revăd spectacolul ăsta... Un spectacol la care nici n-aveți idee de când tot încercam să ajung... Fiindcă Teatrul Evreiesc e unul dintre locurile în care ceva mă face să mă simt mereu ca acasă. Fiindcă aici nu am dat până acum de niciun spectacol care… Citește în continuare Teibale și demonul ei… Când se mai joacă? 🙂
Și-a fost Neguțătorul din Veneția…
Mă bucur ori de câte ori aud că se repetă pe undeva un spectacol nou. Și mă bucur ori de câte ori am ocazia să descopăr un spectacol chiar de la premieră. Așa cum s-a întâmplat și cu Neguțătorul din Veneția, care și-a făcut de curând o foarte frumoasă intrare în repertoriul Naționalului... Cred că… Citește în continuare Și-a fost Neguțătorul din Veneția…
Navigatorul. Sau… cam așa arată un spectacol al dracului de bun! 😈
Teatrul Național Târgu Mureș m-a câștigat cu Ivanov-ul pe care l-am văzut în FNT-ul trecut. Și cu Steaua fără nume, pe care am văzut-o la ei acasă... Și, cunoscând trupa și știind cum scrie Conor McPherson, știam sigur că-mi va plăcea la nebunie Navigatorul. La care îmi doream demult să ajung. Pe care am plâns… Citește în continuare Navigatorul. Sau… cam așa arată un spectacol al dracului de bun! 😈
Frau Hess, grădinile ei și carnavalul unei prea dure realități…
Dacă ar fi să-mi iasă în cale peștișorul acela de aur din povești și să-mi dea dreptul la cele trei dorințe, una dintre ele ar fi să pot vedea cumva toate spectacolele regizate vreodată de Alexander Hausvater... Fiindcă pe mine felul în care face omul ăsta teatru mă fascinează peste măsură... Și fiindcă simt că… Citește în continuare Frau Hess, grădinile ei și carnavalul unei prea dure realități…
Nu regret nimic. Oare chiar suntem suma faptelor noastre?
Nu, nu am o introducere prea coerentă pentru articolul ăsta... Încă mă bântuie spectacolul și încă mi-e greu să-mi găsesc cuvintele... Așa că am să trec, cu permisiunea voastră, direct la subiect. Am fost aseară la Nu regret nimic. Spectacol adus în FNT tocmai de la Satu Mare de către Trupa Harag György a Teatrului… Citește în continuare Nu regret nimic. Oare chiar suntem suma faptelor noastre?
Vrăjitoarele din Salem. Mai de temut decât diavolul e doar omul…
Au jucat ai mei de la teatrul din Ploiești în Fest(in) pe Bulevard... A fost o zi lungă și abia mai stăteam în picioare când am ajuns la teatru... Da' nu puteam să nu mă duc... Fiindcă niciodată nu reușesc să văd spectacolul ăsta când se joacă acasă... Și nu știu cum să vă spun,… Citește în continuare Vrăjitoarele din Salem. Mai de temut decât diavolul e doar omul…
Iona? Wow!
Am vrut să văd Iona încă din septembrie când s-a jucat prima dată la Teatrul Dramaturgilor Români. N-am mai găsit atunci bilete. Apoi s-a suprapus cu alt spectacol la care aveam deja bilet... Pentru duminică am prins însă unul dintre ultimele locuri... Și tare m-am bucurat! Vă spun sincer, nu m-aș fi dus la spectacol… Citește în continuare Iona? Wow!
Alcesta. E oare drept să trăiești fără cel iubit?
În intimitatea deja familiară mie a Sălii Mici de la Unteatru, o scenă goală abundă în emoție și înțelepciune... O scenă pe care o legendă antică prinde viață și se transformă într-un spectacol atât de necesar în zilele noastre... Alcesta. Exact, tragedia lui Euripide. Prin ochii unei regizoare (n.r Zsuzsánna Kovács) cu a cărei… Citește în continuare Alcesta. E oare drept să trăiești fără cel iubit?
Fania Fenelon. Cum să nu iubești teatrul lui Hausvater?!?
Există spectacole bune. Și foarte bune. Și există spectacole care-ți taie răsuflarea. Spectacole la finalul cărora nu-ți poți crede ochilor... Spectacole care rămân cu tine. Spectacole care te dor. Ceea ce, paradoxal, e de bine... Spectacole care te răscolesc. Și de care te îndrăgostești iremediabil... Iar Fania Fenelon e unul dintre ele! Mi-e greu. Mi-e… Citește în continuare Fania Fenelon. Cum să nu iubești teatrul lui Hausvater?!?
Când ești un Addams…
...aplauzele nu mai contenesc! Și ar fi tare nedrept să nu fie așa, căci minunea asta de spectacol e ceva cum rar ți-e dat să vezi. Și tare mă bucur că am reușit să fiu martoră la toată nebunia frumoasă creată de Răzvan Mazilu încă de la premieră 🙂 Eu am fost mereu nebună după… Citește în continuare Când ești un Addams…
La doi pași de Mullingar am șezut și-am plâns…
Urăsc sala mică de la Nottara. Nu, n-am nimic personal cu teatrul sau ceva de genul ăsta. Am doar o problemă cu anxietatea. Care, oricât de bine aș pretinde eu că o țin sub control, mă împinge în pragul unui atac de panică ori de câte ori trebuie să cobor într-un subsol... Mai ales într-unul… Citește în continuare La doi pași de Mullingar am șezut și-am plâns…
De ce mi-a plăcut „Un pas în urma serafimilor”…
...deși eram un pic cam sceptică la început? Fiindcă e, printre altele, un exemplu că se poate și altfel în cinematografia de la noi... Mi-a tot scăpat filmul ăsta cât a rulat în cinematografe. Și da, recunosc, nici nu prea am făcut cine știe eforturi să-l văd. Fapt de care nu sunt neapărat mândră... Vedeți,… Citește în continuare De ce mi-a plăcut „Un pas în urma serafimilor”…
INTERVIU. Emil Călinescu: La teatru caut experiențe…
Dacă mergeți des la teatru e imposibil să nu-l fi remarcat măcar o dată în foaier ori în sală pe Emil Călinescu. Oltean mândru, spectator devotat, cinefil, gurmand, posesor de cele mai colorate haine din univers și, first and foremost, blogger, Emil e unul dintre oamenii cu care de mult voiam să stau vorbă. Am… Citește în continuare INTERVIU. Emil Călinescu: La teatru caut experiențe…
Dimineți fără timp…
Aș da orice, îți jur, să mă trezesc mereu așa... Așa domol și pe-ndelete, ca și cum timpul n-ar mai exista. As renunța la tot ca să te am în fiecare zi doar pentru mine Și sufletul mi-aș pune gaj pentru ca povestea asta nicicând să nu se mai termine... Aș da orice pentru… Citește în continuare Dimineți fără timp…
INTERVIU. Delia Ciobănașu: Blogul meu e strict o călătorie personală…
Am stat de vorbă cu Delia. Despre teatru și despre al ei blog născut din dragoste pentru teatru. Bine, între două întrebări serioase, am mai vorbit și noi ca fetele. Despre băieți. Dar n-am transcris chiar tot 😉 Dar mai bine cititți voi interviul și vedeți cam despre ce am pălăvrăgit noi până târziu în… Citește în continuare INTERVIU. Delia Ciobănașu: Blogul meu e strict o călătorie personală…
Steaua fără nume. Sau când teatrul devine piatră filosofală…
Am fost, acum o săptămână, martoră la o mostră aproape tangibilă de magie. Și anume la Steaua fără nume. Într-o viziune nouă și foarte specială. Nu, eu nu prea mă autoinvit pe la spectacole. Doar că la ăsta am ținut neapărat să merg. Și îmi pare bine că a fost așa. Pentru că m-am îndrăgostit… Citește în continuare Steaua fără nume. Sau când teatrul devine piatră filosofală…
Victoria. Profa de libertate, curaj și voie bună :)
Nu știu dacă voi știți, dar în București se întâmplă de ceva vreme ceva fenomenal. Se zice că ar fi, prin definiție, un curs. Dar cine a trecut pe la Tu și Râsul - Școala de Comedie știe foarte bine că e mai mult de atât! Ceea ce face Victoria Dicu la cursul ăsta e… Citește în continuare Victoria. Profa de libertate, curaj și voie bună 🙂
Eine kleine Nachtmusik. Sau când teatrul își spune poezia prin dans…
Nu, eu nu sunt neapărat atrasă de partea asta de teatru-dans. Sau cel puțin nu eram... Dar totuși voiam de mult să ajung la Eine kleine Nachtmusik. Motivul? Lari Giorgescu, de care cred că v-am mai spus că-mi place mult 🙂 Și iată că până la urmă am reușit să văd spectacolul... Deși da, jurasem… Citește în continuare Eine kleine Nachtmusik. Sau când teatrul își spune poezia prin dans…
La final de stagiune…
E iulie. E vacanță. Mai toate teatrele și-au încheiat stagiunile... Și am vrut să scriu rândurile astea... Și să mulțumesc... Mulțumesc vouă, celor care faceți teatru cu inima și pentru inimi... … Citește în continuare La final de stagiune…
Spirit neliniștit. Profesori hărăziți. Studenți fericiți.
Au fost câteva spectacole care mi-au făcut cu ochiul la Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru de la începutul lunii. Doar că festivalul ăsta m-a prins, recunosc, obosită. Pe final de stagiune, după două sute și ceva de vizite la teatru în ultimele zece luni și după multe ore de muncă. Și după ce tocmai… Citește în continuare Spirit neliniștit. Profesori hărăziți. Studenți fericiți.
Întâlnindu-l în sfârșit pe Godot…
N-am mai văzut vreun spectacol al Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu de șapte ani și un pic... De când am fugit din orașul pe care pe atunci începusem să-l numesc acasă... Și era un spectacol de-al lor pe care voiam de mult să-l văd. Așteptându-l pe Godot, al lui Silviu Purcărete. Și iată că… Citește în continuare Întâlnindu-l în sfârșit pe Godot…
Ce minunat joc, cel al regilor…
La Jocul regilor mi-am luat de două ori bilet în București. N-am reușit să ajung. Și îmi doream mult să văd spectacolul ăsta... Și iată că până la urmă l-am văzut. Lunea trecută, în festival la Constanța. Despre care festival v-am povestit, de altfel, aici. Cum a fost? În două cuvinte? Foarte mișto. Dar spectacolul… Citește în continuare Ce minunat joc, cel al regilor…
Constanța. Mituri dintre cele mai frumoase. Și mult teatru ;)
A fost festival la Constanța. Și a fost mișto. Pot spune asta chiar și așa, după o vizită mai mult decât fugitivă... Da, știu că Festivalul Internațional de Teatru Miturile Cetății nu a fost anul ăsta la prima ediție. Dar cred că a fost cea mai faină de până acum și mă bucur nespus că… Citește în continuare Constanța. Mituri dintre cele mai frumoase. Și mult teatru 😉
Din înțelepciunea omului care a văzut moartea…
Am văzut aproape toate spectacolele din repertoriul curent al Naționalului. Printre cele la care încă nebifate pe lista mea de spectator, rămăsese însă Omul care a văzut moartea. Pe care-mi doream să-l văd. Fiindcă e cu Lari Giorgescu și mie îmi place cum joacă Lari. Și iată că s-a nimerit să se joace într-o zi… Citește în continuare Din înțelepciunea omului care a văzut moartea…
Stradivarius. Reloaded ;)
Am fost la început de iunie la un eveniment care mi-a plăcut mult de tot și despre care trebuia să vă povestesc demult. În apărarea mea, ultimele săptămâni au fost crazy rău de tot. Și da, împrăștiată și dezorganizată cum sunt, abia dacă mai găsesc timp să respir. Dar, să revenim la ale noastre. La… Citește în continuare Stradivarius. Reloaded 😉
UFO. Niciodată să nu uiți de inima ta…
În weekend am ratat o premieră la care țineam morțiș să ajung. Am uitat ca fraiera să-mi cumpăr bilet înainte să se dea toate, până la ultimul... Dar tot în weekend am ajuns și la UFO. Și cunoscându-mă deja foarte bine, veți întreba acum ce mi-a venit, nu-i așa? Fiindcă la prima vedere, veți spune,… Citește în continuare UFO. Niciodată să nu uiți de inima ta…
Mulțumesc Mirela pentru că ai făcut să o plac în sfârșit pe Stella…
Nu știu alții cum sunt, dar eu pe doamna Stella Kowalski nu am putut să o sufăr niciodată. Nici în filmul ăla celebru din '51, nici în vreuna dintre montările pe care le-am văzut în teatru, tipa asta nu a reușit să-mi inspire decât antipatie. Nu mă întrebați de ce, pentru că nu știu. De… Citește în continuare Mulțumesc Mirela pentru că ai făcut să o plac în sfârșit pe Stella…
Când personajul întâlnește actorul potrivit…
Stăteam deunăzi în sală, fascinată a nu știu câta oară de Un tramvai numit dorință de parcă acum aș fi văzut pentru prima dată spectacolul cu care Teatrul Metropolis a ajuns marți seară în festival la Buzău... Pentru că atunci când ești nebun după teatru și (aproximativ) psiholog de meserie, așa ca mine, nu ai… Citește în continuare Când personajul întâlnește actorul potrivit…
Billy Șchiopul. Pledoarie pentru bunătate…
Am fost la Constanța. La teatru, evident. Că eu altfel nu prea plec de acasă. Am fost să văd Billy Șchiopul la cea dintâi întâlnire oficială cu publicul. Și nu-mi pare rău c-am mers. Deloc. Pentru că am descoperit un spectacol fain și niște oameni foarte mișto pe scenă. Și deasemeni în spatele ei. Și… Citește în continuare Billy Șchiopul. Pledoarie pentru bunătate…
Un spectacol ca o stea din aia rară…
Sunt unele povești care spuse de unii regizori ți se lipesc de suflet. Sunt unele spectacole care te trec prin tot felul de stări cu o duioșie și o muzicalitate rară. Spectacole din care iei o părticică cu tine atunci când pleci. Așa cum e Steaua fără nume adusă la viață de către unul dintre… Citește în continuare Un spectacol ca o stea din aia rară…
Balcanicele. Și mă înclin iar în fața domnului Hausvater
Am văzut acum câteva zile un spectacol de-al Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște pe care-l vânam de o groază de vreme. Și care mi-a rămas întipărit pe retină. Și cred ca-i musai să vă povestesc despre el... Da, mi-a luat ceva să-mi găsesc cuvintele. Da, încă mă bântuie un pic ce-am văzut pe scenă... Da,… Citește în continuare Balcanicele. Și mă înclin iar în fața domnului Hausvater
Parcă aș mai merge o dată la „Fă tu primul pas”…
Auzisem numai de bine despre spectacolul ăsta și iată că până la urmă în weekend am reușit să ajung și eu la Fă tu primul pas. Și mi-a plăcut. Mi-a plăcut povestea și mi-a plăcut de ei, de protagoniștii poveștii. Și dacă m-ar întreba cineva acum dacă aș vrea să-l mai văd o dată,… Citește în continuare Parcă aș mai merge o dată la „Fă tu primul pas”…
De ce ar trebui să vă luați bilet la „Amanta”?
Din trei motive mari și late! Eu una am văzut spectacolul ăsta de vreo cinci sau șase ori. Și l-aș mai vedea de încă o sută cu aceeași bucurie. Și vă zic, e musai să vedeți și voi pe 27 mai Amanta! Și nu, nu încerc să vă conving să veniți peste două săptămâni și-un… Citește în continuare De ce ar trebui să vă luați bilet la „Amanta”?
De la Cehov citire: Suntem făcuți pentru iubire…
Joi e avanpremieră la Teatrul Nou. Se joacă întâia dată Cum să fac să fiu cu tine?! Un spectacol super simpatic după Cehov. Niște texte de Cehov pe care nu prea le-ați mai întâlnit pe la noi... Cum știu că-i simpatic spectacolul? Știu fiindcă am fost joi la repetiția cu public. Și mi-au dat… Citește în continuare De la Cehov citire: Suntem făcuți pentru iubire…
Da, tocmai Andrei și Natalie…
De ce am vrut să văd De ce tocmai tu? nu știu... A fost o chestie de instinct. De intuiție. Și mie îmi place să-mi ascult intuiția... Și în momentul în care eu - așa claustrofobă și paranoică cum sunt - am coborât pentru prima dată la The Hub fără nicio strângere de inimă, mi-am… Citește în continuare Da, tocmai Andrei și Natalie…
De ce-mi pare rău că n-am ajuns vineri la „Podul”?
Fiindcă de mult voiam să revăd spectacolul ăsta... Da, am mai văzut Podul. Chiar la premieră, dacă nu mă înșel. Nu, n-am scris la vremea respectivă despre el. Nici nu mai știu de ce și probabil că nu am nicio scuză plauzibilă. Fiindcă știu că mi-a plăcut ce-am văzut atunci. Deși da, am plecat acasă… Citește în continuare De ce-mi pare rău că n-am ajuns vineri la „Podul”?
Class. Scurtă lecție despre noi…
Trebuie să recunosc, eram puțin sceptică în ceea ce privește Class. Nici eu nu știu exact de ce... Dar chiar și așa, acum două săptămâni când s-au pus biletele în vânzare am alergat într-un suflet până la teatru ca să fiu sigură că mai prind un locșor. Și asta pentru că, așa cum v-am… Citește în continuare Class. Scurtă lecție despre noi…
Aprob pozitiv nebunia acestui Rică Venturiano ;)
Că-mi place Caragiale știți deja. La fel cum știți că am, ca orice spectator, actorii mei preferați. Și că mi-e foarte, foarte greu să nu găsesc la fiecare spectacol un personaj care, într-o anumită interpretare, să mă fascineze peste poate și de la care să-mi fie imposibil să-mi iau ochii... Ei bine, așa mi s-a… Citește în continuare Aprob pozitiv nebunia acestui Rică Venturiano 😉
Duși cu… „Preșul” ;)
Am fost săptămâna trecută la Preșul, la premieră. Și tot de săptămâna trecută tot zic să vă povestesc cum a fost. Doar că am fost mai mult pe drumuri și iată că abia acum am găsit câteva minuțele libere... Așadar, să știți că-i simpatic spectacolul. Da, am tot auzit păreri mai puțin prietenoase despre comedia… Citește în continuare Duși cu… „Preșul” 😉
INTERVIU. Antoaneta Cojocaru: „Mă interesează teatrul ca artă…”
Pe Antoaneta Cojocaru o știam. De la teatru, desigur 🙂 O actriță expresivă și talentată, pe care după ce am văzut-o interpretând nu unul, nu două, ci nouă personaje în Mazurka, mi-am zis că aș vrea să o cunosc. Așa că într-o după amiază făină de martie ne-am întins la povești... Fiindcă dintre spectacolele în… Citește în continuare INTERVIU. Antoaneta Cojocaru: „Mă interesează teatrul ca artă…”
Doamne, cât de mișto e May!
Că merg la Nebun din dragoste aproape de fiecare dată când se joacă știți deja... Nu știu ce-i cu mine și cu spectacolul ăsta, dar mă atrage ca un magnet... Mi se pare fascinant să poți să iubești așa. Mai presus de reguli și de consecințe. Să nu poți respira fără celălalt, chiar dacă știi… Citește în continuare Doamne, cât de mișto e May!
Ei bravo, Florico! :D
Deja nu cred că mai e un secret pentru nimeni faptul că Allegro, ma non troppo e una dintre comediile mele preferate. Îmi place mult spectacolul ăsta. De fapt, cred că aș putea să-l văd și de trei ori pe săptămână și tot nu m-aș plictisi. Și asta se datorează într-o foarte uriașă măsură distribuției… Citește în continuare Ei bravo, Florico! 😀
Figaro… God, damn!
Am fost săptămâna trecută la o premieră foarte mișto la Nottara. Un spectacol despre care auzisem că ar fi fain și pe care am zis să merg să-l văd așa, la prima lui întâlnire cu publicul... Da, despre Figaro vorbesc 🙂 Un Figaro super simpatic, deopotrivă clasic și modern. Plin de energie, de culoare și… Citește în continuare Figaro… God, damn!
Păpușarul. Mă înclin!
Am revenit duminică într-un loc drag mie. La Teatrul Evreiesc. Pentru că voiam de mult să văd Păpușarul. Pentru că Alexander Hausvater este unul dintre regizorii mei preferați. Și spectacolul acesta mi-a amintit încă o dată de ce 🙂 Nu o să mă întind mult la vorbă, pentru că adevărul e că oricât aș încerca… Citește în continuare Păpușarul. Mă înclin!
Frumos e în septembrie la Veneția. Să spunem mai des „Te iubesc”…
M-am tot gândit dacă să vă povestesc sau nu despre Frumos e în septembrie la Veneția... Fiindcă trebuie să admit, în primă fază n-am știut dacă mi-a plăcut sau nu spectacolul ăsta. Când am aflat de premieră am mers la ArCub fără să știu prea multe despre text ori despre ce aveam să descopăr pe… Citește în continuare Frumos e în septembrie la Veneția. Să spunem mai des „Te iubesc”…
Și iată că mi-a plăcut „A Star is Born”…
Am mers la film mai mult de nevoie decât de voie... Știți faza aia din Nebun din dragoste cu tipul alege întotdeauna filmul? Ei bine, am dat peste un domn care a luat-o de bună și așa m-am trezit eu într-o zi pe la prânz în mall, la A Star is Born... Nu țineam neapărat… Citește în continuare Și iată că mi-a plăcut „A Star is Born”…
Rugăciune…
Te rog, Doamne, învață-mă să iert. Și învață-mă și mândria din sufletu-mi s-o pierd… Învață-mă, te rog, că iubirea nu-i un joc Și că-n viață nu totul ține de noroc. Dă-mi, Doamne, curajul să mai și greșesc. Și, te rog, amintește-mi să nu mă mai grăbesc… Învață-mă, de vrei, să cred mereu în bine… Citește în continuare Rugăciune…
Superstiții de spectator…
Fugeam aseară de vântul turbat prin spate pe la TNB și mă tot gândeam - în timp ce încercam să-mi adun ochelarii de pe nas și să-i vâr în geantă înainte să-i fure tornada :)) - că, ne place sau nu, avem cu toții micile sau marile noastre superstiții, de care suntem mai mult sau… Citește în continuare Superstiții de spectator…
Mazurka. Și-am cam rămas fără cuvinte…
E târziu, sunt obosită și mi-e foame. Dar de cum am plecat de la teatru mi-am zis că vreau mai întâi să scriu aceste câteva rânduri și mai apoi văd eu dacă găsesc ceva de mâncare prin frigider... Am fost la Teatrul Dramaturgilor Români, la premiera. Mazurka lui Alexander Hausvater s-a arătat azi pentru prima… Citește în continuare Mazurka. Și-am cam rămas fără cuvinte…
Emilia. Blanche. Lecție de curaj…
Am revăzut în weekend Un tramvai numit dorință. Nu, nu mai știu a câta oară. Numărați voi de câte ori s-a jucat de la premieră și până acum, scădeți singura reprezentație de la care am lipsit și aflați 😉 Mie îmi place spectacolul. Mult de tot. Și v-am povestit asta deja de când l-am văzut… Citește în continuare Emilia. Blanche. Lecție de curaj…
Maestrul de ceai. Lectură obligatorie…
Nu știu dacă v-am mai spus, dar eu în liceu am citit mult. De fapt, eu în liceu am devenit dependentă de citit. Așa mă puneam eu la adăpost de realitate, căci nici atunci nu eram prea în apele mele cu capul. Și mai aveam și o groază de timp. În timpul orelor, că nu… Citește în continuare Maestrul de ceai. Lectură obligatorie…
Eram străini…
Eram străini. Și fără noimă prin viață rătăceam Și-o veșnicie trecut-a până ce-am înțeles că ne iubeam... Eram parcă prea singuri și uitasem cum să existăm în doi Și ne luptam orbește cu toți demonii ce sălășluiau în noi... Eram copii și deopotrivă suflete bătrâne în astă lume rece Și ne era teamă de golul… Citește în continuare Eram străini…
Omul și a lui tragedie…
A trecut ceva de când am văzut Tragedia omului. O lună, aproape... Și când am plecat din sală nu eram sigură dacă aveam sau nu să scriu ceva despre ceea ce tocmai văzusem... Dar cineva m-a întrebat ieri dacă am văzut spectacolul și cam ce-aș avea de zis despre el... Și mi-am dat seama că da,… Citește în continuare Omul și a lui tragedie…
Ultima bandă a lui Krapp. Eseu cu un om și-un suflet pustiit…
Adevărul e că nici nu știu cum să apuc articolul ăsta despre Ultima bandă a lui Krapp... De miercuri, de când m-am întors de la Unteatru, mă tot gândesc cum să fac să-mi pun cât de cât ordine în gânduri... Fiindcă mi-e teamă că n-o să pot cuprinde cum se cuvine în cuvinte întreg universul… Citește în continuare Ultima bandă a lui Krapp. Eseu cu un om și-un suflet pustiit…
Asta-i ciudat? De fapt… e foarte fain ;)
Nu-mi planificasem inițial să merg duminică seară la Asta-i ciudat, la Nottara. Aveam de gând să revăd Livada de vișini la TNB. Dar cum o revăzusem și sâmbătă, am zis să nu creadă oamenii ăia că-s vreun soi de stalker și am zis să văd un spectacol nou... Și știind că Asta-i ciudat se joacă… Citește în continuare Asta-i ciudat? De fapt… e foarte fain 😉
Ce moft mișto! 😉
Zilele trecute, în mansardă la MNLR, am văzut și eu în sfârșit Moftul român. Un spectacol despre care auzisem numai de bine și pe care îl așteptam de o groază de vreme. Pentru că știți deja că eu am o relație foarte specială cu Caragiale. Și că Lari Giorgescu e unul dintre actorii de care… Citește în continuare Ce moft mișto! 😉
Și când din zece chiar n-a mai rămas niciunul…
...criminalul s-a arătat. Dar nu despre criminal o să vorbim noi acum, fiindcă nu prea e voie. O să vorbim însă despre unul dintre cele trei spectacole la care am fost eu sâmbătă. Da, iar am fugit între teatre. Și asta fără să-mi cadă vreo cracă înghețată în cap și fără să repet figura de joia trecută, când… Citește în continuare Și când din zece chiar n-a mai rămas niciunul…
Din învățăturile lui Jake și ale femeilor lui…
Am fost duminică seară până la Brăila. Da, la teatru. Că doar știți că eu altfel nu mă urnesc de acasă nici pentru vreo vacanță exotică... A fost premieră. Și-a fost fain. Începând de weekendul trecut, Teatrul Maria Filotti se mândrește cu o frumusețe de spectacol în repertoriu, și anume Jake și femeile lui. Și foarte bine… Citește în continuare Din învățăturile lui Jake și ale femeilor lui…
Ce-am învățat vizitând „Ţinutul din miezul verii”?
Am învățat că nimic nu doare mai tare decât sinceritatea față de tine însuți... Spectacolul ăsta m-a luat puțin pe nepregătite... Auzisem câte ceva despre el și voiam să-l văd de ceva timp. Și mă bucur că m-am nimerit și eu în sfârșit în sală. Da, m-a cam tulburat. Dar l-am simțit cumva necesar... Ținutul… Citește în continuare Ce-am învățat vizitând „Ţinutul din miezul verii”?
Băiatul din Brooklyn. Un spectacol ca un puzzle…
Am fost în weekend la Teatrul Evreiesc de Stat la un spectacol despre care auzisem că-i bun și pe care-l pândeam de mult: Băiatul din Brooklyn. Cum a fost? Ei bine, mie mi-a plăcut ce-am văzut 😉 Spectacolul ăsta are ceva al lui. E filmic. E real. Și e simplu, în sensul cel mai bun. E lipsit de orice… Citește în continuare Băiatul din Brooklyn. Un spectacol ca un puzzle…
Însemnări din „Vestul singuratic”…
Am tot încercat eu să ajung la Vestul singuratic și iată că în sfârșit am reușit... Spectacolul se joacă destul de rar, mie mi-e destul de frică de sala mică de la Nottara, dar până la urmă am văzut și eu spectacolul... Am mers pentru băieții din distribuție și pentru că am eu ceva pentru dramaturgia… Citește în continuare Însemnări din „Vestul singuratic”…
Mary Poppins și a ei întoarcere…
De când am auzit că ajunge Mary Poppins Returns în cinematografe am zis că e neapărat să ajung și eu... Și până la urmă am reușit s-o fac zilele trecute... Cum mi s-a părut filmul? Chiar fain 😉 Eu v-am mai povestit aici cât de mult îmi place mie Mary Poppins, cea originală. Filmul acela vechi cu… Citește în continuare Mary Poppins și a ei întoarcere…
A fost o dată în România. Un fel de album de familie…
Vineri seară am trecut pe la TNB, fiindcă a fost premieră și eram tare curioasă să văd și eu cum stă treaba cu A fost o dată în România pus la cale de Dragoș Huluba și ai lui colegi. Cei care mă cunosc știu probabil că eu de fel nu rezonez foarte ușor cu pantomima și că sunt… Citește în continuare A fost o dată în România. Un fel de album de familie…
Despre fluturii cei liberi din Cuibul cel vrăjit…
Auzisem despre Cuibul Artiștilor. Și după ce-am văzut în vară Criminalii, mi-am zis că ar trebui să-mi fac și eu drum pe la ei... Și nu am nicio scuză pentru că tocmai acum am reușit să o fac! Am aflat că se joacă Fluturii sunt liberi de pe Facebook. Și mie îmi place povestea asta.… Citește în continuare Despre fluturii cei liberi din Cuibul cel vrăjit…
Dumnezeul de a doua zi. Mulțumesc pentru onestitate…
Azi a fost zi cu două spectacole. Două spectacole de la care am plecat cu lacrimi în ochi. Două spectacole făurite de același Claudiu Goga. Da, am mai văzut eu mai multe spectacole într-o zi. Dar e prima dată când văd două povești ieșite de sub aceeași baghetă regizorală la nici două ore una de cealaltă... Despre Nebun… Citește în continuare Dumnezeul de a doua zi. Mulțumesc pentru onestitate…
Ninge-n culori…
E pentru prima dată când mie chiar îmi place că ninge, Fiindcă mi-s cu tine de mână prin noaptea pustie. Și chiar de-ar vrea, vântul ăsta viclean nu ne poate atinge... Iar liniștea albă la săruturi calde în șoaptă ne-mbie Și chiar de-i târziu și e frig, nouă nici că ne pasă Și la îndemn… Citește în continuare Ninge-n culori…
Pentru că Molly îmi inspiră o foarte mare simpatie…
...am vrut să consemnez asta și aici, pe blog 🙂 Am fost duminică la Cursa de șoareci. Da, din nou... Fiindcă mie îmi place enorm spectacolul ăsta... Îmi place tot ce-a făcut Erwin Șimșensohn cu scriitura Agathei Christie. Îmi place muzica. Îmi place decorul. Îmi place felul în care suntem rugați să închidem telefoanele mobile… Citește în continuare Pentru că Molly îmi inspiră o foarte mare simpatie…
Vizita bătrânei doamne. Și adevăr și provocare…
Vineri a fost cea dintâi zi de teatru din an. Și nici nu vă închipuiți cu câtă bucurie am revăzut Allegro, ma non troppo 😉 Apoi ieri am reușit să ajung și eu în sfârșit la Vizita bătrânei doamne de la TNB... Mai văzusem ceva din spectacol acum ceva timp, însă de astă dată l-am descoperit de la un capăt la celălalt și cred… Citește în continuare Vizita bătrânei doamne. Și adevăr și provocare…
INTERVIU. Lorena Zăbrăuțanu: Contează psihologia personajelor…
După ce-am văzut Război am vrut să o cunosc pe Lorena Zăbrăuțanu, care se face "responsabilă" pentru regia spectacolului... I-am scris, mi-a răspuns, ne-am pus de acord și ne-am văzut și-am povestit ceva. Despre teatru, mainly 🙂 Dar vedeți voi exact ce și cum mai jos... Ești actriță, zic bine? Și ai făcut pasul spre regie… Cum s-a… Citește în continuare INTERVIU. Lorena Zăbrăuțanu: Contează psihologia personajelor…
Fiindcă aveam o datorie față de cei mai mișto criminali din univers…
Mi-am dat seama aseară, în timp ce-mi rezervam un loc la Cuibul Artiștilor pentru weekend-ul viitor, că eu am rămas cu o datorie uriașă față de oamenii ăștia... Eu am mai văzut un spectacol de-al lor în vară - care de altfel m-a și determinat să vreau să revin acum spre cuibul lor - și… Citește în continuare Fiindcă aveam o datorie față de cei mai mișto criminali din univers…
Și ce bucurie a fost această „Noapte la Veneția”!
Am fugit imediat după Crăciun înapoi la București pentru că mai aveam în agendă trei spectacole înainte de sfârșitul anului. Despre Furtuna și despre Toți fiii mei v-am mai povestit pe blog. Despre O Noapte la Veneția, pe care l-am descoperit cu enormă bucurie zilele trecute la Opera Comică Pentru Copii aș vrea să vă… Citește în continuare Și ce bucurie a fost această „Noapte la Veneția”!
Când magia sărbătorilor se ascunde într-un glas…
Cred că v-am mai povestit că eu nu prea mai deschid televizorul de vreun an. Doar că de Crăciun am fost vreo două zile acasă, la Ploiești... Și-am lenevit... Și mi-am mai aruncat din când în când câte un ochi să văd ce se mai dă pe la TV... Și adevărul e că mi s-a… Citește în continuare Când magia sărbătorilor se ascunde într-un glas…
The Soul of the Marionette. Carte despre (ne)libertate…
Mi-am făcut înainte de Crăciun cadou un vraf de cărți. Că de, am zis să profit și eu de reducerile de sărbători și să mai adaug câteva titluri la zecile de cărți pe care le-am stivuit pe rafturi, în așteptarea momentului în care le va veni rândul să fie și ele citite... Și printre noile… Citește în continuare The Soul of the Marionette. Carte despre (ne)libertate…
Doi trecători…
Era iarnă, ca și acum... Doi trecători oarecare Rătăciți pe același drum, Fugind de grabnica-nserare... Era frig. Și chiar ningea... Două suflete fără busolă Pierdute printre fulgi de nea Fix la aceeași oră... Era trecut un pic de cinci... Doi oameni singuri, prizonieri, Resemnați și-un strop prea cinici, Alergând decis spre nicăieri... … Citește în continuare Doi trecători…
Puștiul și secretul pensulei vrăjite…
Mă tot uitam eu searile trecute, așteptând să se facă ora să înceapă spectacolul, ce mai e nou pe Facebook. Și cineva distribuise o postare. O fotografie. Un tablou. Un tablou super mișto pictat, după cum aveam să aflu, de un puști super mega talentat. David Alexandru are vreo 14 ani. Și o tonă și jumătate… Citește în continuare Puștiul și secretul pensulei vrăjite…
Mulțumesc pentru colindă, Ascendis Choir!
Am fost în seara asta la un alt concert frumos, de astă dată pus la cale de Ascendis Choir și găzduit de un loc foarte special, și anume Catedrala Sf. Iosif. Un concert de colinde cu adevărat extraordinar, care mie mi-a plăcut mult de tot... Catedrala a fost neîncăpătoare pentru oamenii veniți să-i asculte pe… Citește în continuare Mulțumesc pentru colindă, Ascendis Choir!
Oameni… nu uitați să semănați cu iubire câmpia din voi!
Am fost aseară la concertul lui Aurelian Temișan de la Sala Studio a Naționalului. Da, vorbesc despre Oameni – Tribut Aurelian Andreescu... Cum a fost? Let me tell you about it 🙂 Mie-mi place cum cântă Temi. Are un timbru aparte, greu de ignorat. Și are și o atitudine mișto pe scenă. Și atunci când… Citește în continuare Oameni… nu uitați să semănați cu iubire câmpia din voi!
Paliativ. Real…
N-am ajuns în weekend la premiera Paliativ, despre care abia am aflat săptămâna trecută, fiindcă aveam deja planuri făcute de mult. Sâmbătă am revăzut cu o bucurie nebună Bârfe, zvonuri și minciuni, iar duminică seară am fost pentru a unsprezecea - sau oare deja a douăsprezecea?!? - oară la Cursa de șoareci. Am ajuns însă aseară la… Citește în continuare Paliativ. Real…
Cold War. Un altfel de film despre iubire…
Am fost la film. N-am vrut inițial să merg la Cold War. Din ce citisem pe net, mă temeam să nu fie o poveste de dragoste din aia dulce și lacrimogenă deopotrivă și mie poveștile de genul ăsta nu prea-mi plac… Da, eu-s o romantică mai neconvențională așa… Dar să revenim. Așa cum spuneam, am… Citește în continuare Cold War. Un altfel de film despre iubire…
Voievodul Țiganilor. Mă înclin!
E un spectacol la Teatrul Național de Operetă Ion Dacian pe care e neapărat să-l vedeți. Despre Voievodul Țiganilor vorbesc. Eu l-am văzut și mi-a plăcut. Mult de tot 🙂 E atât de multă energie pe scena aia, şi atât de multă pasiune, şi atât de multă culoare încât e imposibil să nu te îndrăgostești… Citește în continuare Voievodul Țiganilor. Mă înclin!
De ce să (re)vezi „Vlaicu Vodă” la TV în seara asta…
Eu nu prea încurajez oamenii să se uite la televizor. Eu de fapt nici abonament la cablu nu mai am... Dar sunt totuși momente când eu zic că merită să ne așezăm comod în fața ecranului... Cum ar fi în seara asta, când se difuzează iar Vlaicu Vodă la TV. Da, același Vlaicu Vodă despre… Citește în continuare De ce să (re)vezi „Vlaicu Vodă” la TV în seara asta…
Era să uit să vă povestesc despre „Memento Mori”…
Am fost marți la Memento Mori. Un spectacol-lectură ce s-a petrecut la Teatrul Odeon și de care dac-am înțeles bine se face responsabil în parte și Instituto Cervantes de Bucarest. Un spectacol-lectură despre care n-am găsit până acum răgazul să vă povestesc și pentru asta-mi cer iertare. Și vă rog să-mi permiteți să-mi îndrept chiar acum greșeala... Nu… Citește în continuare Era să uit să vă povestesc despre „Memento Mori”…
Mie de Coco îmi place parcă tot mai mult…
A fost iar Allegro, ma non troppo. Reprezentația cu numărul 100. Am fost și eu, evident. Cred că pentru a șaptea oară, dacă n-am greșit socoteala... Mie îmi place mult comedia asta și v-am mai spus-o de atâtea și atâtea ori și pe blog și pe Facebook... Îmi place tot. Textul, decorul, farmecul ei de altă dată, regia,… Citește în continuare Mie de Coco îmi place parcă tot mai mult…
Mic ghid de bune maniere pentru spectatorul de teatru…
O să trec direct la subiect. Văd aproape la fiecare vizită la teatru tot felul de oameni cu tot felul de apucături. Oameni de la care, la prima vedere, aș fi uneori chiar tentată să am ceva pretenții... Și cum la ultimele spectacole s-au petrecut chestii care mai de care mai bizare, dacă ăsta e… Citește în continuare Mic ghid de bune maniere pentru spectatorul de teatru…
Despre magicianul care făurește muzică pentru povești…
V-am spus ieri cum muzica lui Cári Tibor m-a atras în sală chiar și la un spectacol pentru copii. Și-am promis să vorbim mai multe despre asta. Pentru că mie îmi place la nebunie felul în care face omul ăsta muzică. Muzică de teatru. Și de film. Muzică din cea mai mișto... Și de mult tot vreau să vă… Citește în continuare Despre magicianul care făurește muzică pentru povești…
Și-am ajuns și la „100 pentru România”…
...și-am văzut cum e cu teatrul documentar. Da, sunt pe drum, undeva între Craiova și București... Stau în dreapta. Fiindcă umblă vorba că eu merg și cu mașina la fel de anapoda cum merg pe jos și cică e mai bine așa... Și l-am corupt pe tipul de la volan să ascultăm niște rock spaniol... Și m-am… Citește în continuare Și-am ajuns și la „100 pentru România”…
Oare n-ar trebui ca toți copiii să-l cunoască pe Peter Pan?
Am fost zilele trecute la un spectacol pentru copii tare simpatic și n-am avut timp să vă povestesc până acum ce și cum... Am văzut Peter Pan. O poveste adusă pe scena de la Țăndărică, pe final de festival, de către Teatrul de Păpuși Gulliver din Galați. O poveste pe care am vrut să o… Citește în continuare Oare n-ar trebui ca toți copiii să-l cunoască pe Peter Pan?
O reverență în fața Reginei Maria…
Am fost iar la teatru. Aici la mine în cartier, la Metropolis... Pentru ultimele două spectacole din noiembrie... Am revăzut Un tramvai numit dorință, despre care v-am povestit deja aici cât e de mișto și de care-mi era tare dor. Și-am mai văzut și Regina Maria, care doar ce-a avut ieri premiera. Cum a fost?… Citește în continuare O reverență în fața Reginei Maria…
A fost frumos la „D’ale carnavalului”. Pe onoarea mea!
Am ajuns ieri în sfârșit la D'ale carnavalului. Un spectacol pe care-l pândesc de mult și la care aveam în plan să merg de acu două săptămâni. Doar că s-a suprapus atunci cu Balul Cimitirului și știți doar că am promis să nu mai lipsesc niciodată de la bal... Așa că am mers aseară. Pentru că eram tare curioasă să văd… Citește în continuare A fost frumos la „D’ale carnavalului”. Pe onoarea mea!
Când „Opera de trei parale” face toți banii… ;)
Vă spuneam ieri că a fost Festivalul de Teatru al Adolescenților Victoria Art în weekend. Și vă spuneam că, prinsă fiind cu o groază de lucruri, n-am reușit să văd toate spectacolele. Dar între cele la care am ajuns a fost unul la finalul căruia m-am auzit spunând cu voce tare Pe bune? Pentru că felul în care copiii din… Citește în continuare Când „Opera de trei parale” face toți banii… 😉
A fost iar festival şi-a fost iar frumos…
Weekend-ul ce doar s-a încheiat a adus un eveniment foarte fain. Da, vorbesc despre Festivalul de Teatru al Adolescenților Victoria Art, ajuns deja la a treia ediție. Festival la care am fost și-n vară, când de altfel v-am și povestit aici ce și cum. În vară am văzut toate spectacolele de la un capăt la… Citește în continuare A fost iar festival şi-a fost iar frumos…
Iubesc
Iubesc. Iubesc nopțile lungi și ploioase Când mă lași cu tine-n brațe să adorm... Iubesc la fel și serile astea reci și cețoase Când rătăciți pe-alei noi de toate știm să uităm... Iubesc felul în care-mi zâmbești în zori Când întunericul se dizolvă încet în răsărit Și cum mă ridici apoi atât de-ușor până… Citește în continuare Iubesc
Două loturi. Caragiale. Actual. Și… viceversa!
După vreo trei încercări, am ajuns și eu în sfârșit la Două loturi. Și cred că e cazul să vă povestesc și vouă cum a fost... Fiindcă oricât de circumspectă aș fi pornit eu ieri spre teatru - știind că aveam să fiu martoră la un Caragiale un pic mai altfel despre care se spun multe și știindu-mă destul de pretențioasă… Citește în continuare Două loturi. Caragiale. Actual. Și… viceversa!
Mă tot duc… Poveste despre oamenii care spun povești…
Săptămâna trecută am reușit cumva să văd nouă spectacole. Da, în șapte zile. Și da, știu că poate părea cam mult. Și da, am obosit puțin... Dar nu o dată am văzut actori jucând seară de seară într-o săptămână ori făcând și trei, patru sau chiar cinci spectacole într-o zi. Și dacă ei pot să facă asta - acceptând tacit să plătească… Citește în continuare Mă tot duc… Poveste despre oamenii care spun povești…
INTERVIU. Armand Calotă: Nu știu de ce fugim de comedie…
Lui Armand Calotă eu îi sunt datoare. Pentru că a făcut să existe unul dintre spectacolele cele mai dragi mie, și anume Amanta. Și pentru că atunci când urcă pe scenă aduce atât de multă bucurie! Și de multă vreme mă tot gândeam ce frumos ar fi să ne întindem puțin la povești în spatele… Citește în continuare INTERVIU. Armand Calotă: Nu știu de ce fugim de comedie…
De ce e cel puțin obligatoriu să vezi Kali Traš…
Auzisem vorbindu-se mult despre Kali Traš (Frica neagră) și voiam să văd și eu spectacolul... Și iată că marți l-am văzut. Și mi-a plăcut. Și-am plâns. Și cred că e cel puțin obligatoriu ca fiecare dintre noi să-l vadă... Pentru că Teatrul Evreiesc de Stat și Compania de teatru Giuvlipen reușesc să aducă în fața publicului o poveste pe… Citește în continuare De ce e cel puțin obligatoriu să vezi Kali Traš…
Spaima Zmeilor. Poveste cu tâlc pentru oameni mici și oameni mari…
La al șaselea spectacol din cele opt pe care le am trecute în agendă săptămâna asta am cam dat în mintea copiilor... Da, azi de dimineață am fost la Spaima Zmeilor 🙂 Nu mă întrebați ce m-a apucat. Și nici cum de-am reușit să mă trezesc la nouă jumate, după o săptămână în care n-am… Citește în continuare Spaima Zmeilor. Poveste cu tâlc pentru oameni mici și oameni mari…
Varia. Invariabil superbă…
Vă spuneam acum o lună, după întâia mea întâlnire cu Livada de vișini că am mers cu oarecare rețineri, dar că m-am bucurat să găsesc în adaptarea asta după textul lui Cehov câteva motive frumoase pentru care să-mi doresc să revin. Și iată că am și revenit, chiar mai repede decât mă așteptam... Și vă spuneam și data trecută… Citește în continuare Varia. Invariabil superbă…
INTERVIU. Cosmina Olariu: Nu cred că mă voi „dezîndrăgosti” vreodată de Cehov…
Pe Cosmina Olariu am descoperit-o la debutul ei pe scena Teatrului Național. În Cursa de șoareci, mai exact. Unde împarte scândura cu câteva nume foarte importante și unde face un rol foarte mișto. Și eu nu-s de meserie, dar mie mi se pare că fata asta chiar are talent. Și își iubește mult meseria. Și promite mult. Și mi-am dorit să… Citește în continuare INTERVIU. Cosmina Olariu: Nu cred că mă voi „dezîndrăgosti” vreodată de Cehov…
Mult așteptata revenire a „Idolului” :)
După un scurt moment de pauză, Idolul și Ion Anapoda s-a întors miercuri seară pe scena Teatrului Național. Cu același farmec discret al vremurilor demult apuse și cu același succes la public... Spectacolul ăsta se joacă de aproape 13 ani. Dar nu prea-și arată vârsta. Ba chiar, se prea poate să întinerească... Eu am văzut Idolul… Citește în continuare Mult așteptata revenire a „Idolului” 🙂
Eduard și tărâmul fermecat… al muzicii
Sunt prietenă pe Facebook cu un puști super simpatic, pe numele său Eduard Stoica. Super simpatic și, mai ales, super talentat. Și nu zic asta fiindcă-i de-al meu, de la Ploiești. Eduard e un copil genial. Face muzică. Face muzică așa cum, adevărul e, nu mai fac mulți... Puștiul ăsta are un dar de sus. Are ceva special în voce. Și… Citește în continuare Eduard și tărâmul fermecat… al muzicii
Rămân datoare pentru „Pisica lui Schrödinger”…
Duminică seară am fost la Pisica lui Schrödinger. De ce? Pentru că în descrierea event-ului de pe Facebook scria așa: Spectacolul urmărește traseul psihologic al unei persoane afectate de anxietate și depresie, de la încercările de a raționaliza ceea ce i se întâmplă, la eforturile de a îndeplini sarcini banale, la cele de a păstra aparența… Citește în continuare Rămân datoare pentru „Pisica lui Schrödinger”…
De-aș fi actriță, cred că așa mi-aș dori să fiu!
Am revăzut zilele trecute Lettice și Leușteanul. Un spectacol la care revin adeseori. Fiindcă e mereu atât de viu și de colorat. E ceva nou și diferit. Reușește mereu să te surprindă - și asta în primul rând din "pricina" efervescenței cu care-și însuflețește de fiecare dată Silviu Biriș cele patru roluri - și te face mereu să râzi cu aceeași poftă...… Citește în continuare De-aș fi actriță, cred că așa mi-aș dori să fiu!
N-a fost vis, a fost aievea… Și-a fost frumos!
Am fost ieri la Visul unei nopți de vară pus la cale de gașca super mișto de la Teatrul Vienez de Copii. Doamne, și ce bucurie a fost spectacolul ăsta! Mi-a plăcut ce-au făcut copiii ăștia și trebuie neapărat să-i felicit în văzul tuturor pentru cât de frumos au spus povestea asta 🙂 Voiam inițial să ajung la reprezentația de… Citește în continuare N-a fost vis, a fost aievea… Și-a fost frumos!
Super OK. Notificare über importantă pentru omenire!
Doar ce-am venit de la teatru. Am fost poftită în seara asta la Sala Mică a TNB-ului. Și-am reușit cumva să și ajung la timp, deși am plecat de acasă super târziu. Și-am văzut Super OK. Da, așa se cheamă spectacolul 🙂 Și nu știu când și unde se mai joacă, dar eu aș face… Citește în continuare Super OK. Notificare über importantă pentru omenire!
Fabula și al ei farmec indemodabil…
Am fost săptămâna trecută la Teatrul Evreiesc de Stat la un spectacol-lectură foarte fain despre care, fiind mai mult pe drumuri, n-am apucat încă să vă povestesc. Am să o fac însă acum, dacă-mi permiteți... Fiindcă mie mi-a plăcut ce-am văzut și-am auzit acolo 🙂 La fel cum vă spuneam și când vă povesteam despre… Citește în continuare Fabula și al ei farmec indemodabil…
Domnul Ibrahim și florile din Coran. Un spectacol de pus la suflet :)
Am fost ieri după amiază la teatru. Da, din nou. Pentru a 17-a oară pe luna asta, cred... Am fost la Metropolis, la Domnul Ibrahim și florile din Coran. Un spectacol pe care-l pândeam de mult și la care nu reușeam niciodată să iau bilete în timp util. Dar iată că până la urmă am… Citește în continuare Domnul Ibrahim și florile din Coran. Un spectacol de pus la suflet 🙂
Coborâm la prima. Lecție de trăit și de iubit…
Am fost la film. Așteptam de o groază de timp premiera Coborâm la prima și nu aveam să las să treacă weekend-ul fără să ajung la cinema. Chiar dacă eu urăsc din cale afară mall-urile la sfârșit de săptămână și chiar dacă azi aș fi dormit până după prânz... Și mă bucur c-am fost să văd filmul... Și mi-ar plăcea să mergeți și voi… Citește în continuare Coborâm la prima. Lecție de trăit și de iubit…
Scripcarul pe acoperiș. Un musical de referință!
Mai știți când am fugit, la începutul lunii, până la Galați ca să văd Angajare de clovn? Ei bine, I did it again. Ieri m-am întors la malul Dunării. Nu, nu pentru vreo plimbare pe faleză. Tot pentru teatru 🙂 Fiindcă de mult voiam să văd Scripcarul pe acoperiș al celor de la Teatrul Regina… Citește în continuare Scripcarul pe acoperiș. Un musical de referință!
Umbre. Despre oamenii buni cărora li se întâmplă lucruri rele…
Am vrut să văd Umbre încă de toamna trecută, de când s-a jucat în festival la Ploiești. N-am reușit, fiindcă era deja sold out. Am văzut apoi spectacolul în primăvară, la TNB. Nu, nu v-am povestit nimic atunci pe blog. Fiindcă aveam ceva sentimente contradictorii care m-au urmărit o vreme... Și-am vrut să mai văd… Citește în continuare Umbre. Despre oamenii buni cărora li se întâmplă lucruri rele…
Trio van Beethoven. Sehr schön ;)
Eu am descoperit și-am învățat să iubesc muzica clasică când eram copil. Nu, nu în vreo sală de concerte. Acasă, în fața televizorului. Uitându-mă la patinaj artistic... Știu că sună ciudat, dar așa a fost. Și nu, spre rușinea mea, nu am o relație foarte specială cu muzica simfonică dincolo de patinaj ori de soundtrack-urile din film… Citește în continuare Trio van Beethoven. Sehr schön 😉
Ivanov. Sau… ce mecanism complicat e omul!
Zilele astea lumea teatrală din București nu are stare, căci e FNT. Și vă închipuiți probabil că pentru mine un astfel de eveniment e raiul pe pământ, nu-i așa? Ei bine, asta-i discutabil... Pentru cineva care acum un an tremura de frică înainte să intre într-o sală aglomerată de teatru, festivalurile mari sunt kinda tricky... E multă… Citește în continuare Ivanov. Sau… ce mecanism complicat e omul!
Și farmecul a fost invocat!
Sâmbătă după amiază, înainte să plec spre Ploiești, am trecut pe la Point. Fiindcă aflasem de pe net că avea să se întâmple un spectacol lectură. Și mi-am zis să mă opresc și eu să-i văd și să-i ascult pe oamenii ăștia... Și-am zis să vă povestesc și vouă cum a fost cât aștept acum… Citește în continuare Și farmecul a fost invocat!
Miroase a toamnă…
Miroase a toamnă prin fereastra deschisă. A toamnă și-a ploaie nebună și tristă... A frunze roșiatice gonite spre zarea pustie Și-a vânt, și-a nori și-a singurătate arămie... Și probabil că și-n casă, ca și afară, e frig. Însă eu frigul în brațele tale nu-l simt... Iar mirosul galben de toamnă se disipă fin Pe… Citește în continuare Miroase a toamnă…
De văzut și de tot revăzut: Un tramvai numit dorință…
Simt că de data asta n-am timp pentru introduceri. Nu mai am răbdare, de fapt. Vreau să vă povestesc degrabă despre cum a fost serile trecute la teatru... Fiindcă s-a jucat Un tramvai numit dorință la Metropolis, pentru prima dată. Și-am fost și eu. Da, și aseară și alaltăseară... Cum a fost? Ei bine, e o replică… Citește în continuare De văzut și de tot revăzut: Un tramvai numit dorință…
Livada de vișini și a ei poveste complicată…
Am fost duminică seară la Livada de vișini de la Național... Auzisem și citisem multe despre spectacolul ăsta. Și de bine și de rău... Și am mers la teatru cu o oarecare reticență, recunosc... Am vrut să văd spectacolul încă de la premieră din două motive. Pentru că mie-mi place Cehov. Și pentru că sunt… Citește în continuare Livada de vișini și a ei poveste complicată…
Și ce dor mi-a fost de „Bârfe, zvonuri și minciuni”…
Doar ce-am venit de la teatru. Am fost la Bârfe, zvonuri și minciuni. Cum era să nu mă duc, când spectacolul ăsta - care se întâmplă să aibă pentru mine o însemnătate foarte specială - se joacă atât de rar... Și trecuse mult timp de când l-am văzut ultima dată. Și-mi era atât de dor să-l revăd! Eu v-am mai povestit aici… Citește în continuare Și ce dor mi-a fost de „Bârfe, zvonuri și minciuni”…
Angajare de clovn? Foarte mișto! 🤡
M-am întors în seara asta după mai bine de zece ani în Galațiul care cândva mi-a fost casă... Și asta ca să văd Angajare de clovn. Un spectacol al Teatrului George Ciprian din Buzău. Da, știu că nu sună foarte logic și că ar putea părea că am înnebunit de tot... Dar nu despre nebunia… Citește în continuare Angajare de clovn? Foarte mișto! 🤡
Dumnezeul răzbunării. Pentru că vine o vreme când trebuie să acceptăm adevărul…
Ieri seară, pe la șapte. Teatrul Evreiesc de Stat gătit în straie de sărbătoare căci, dacă nu știați, zilele astea se întâmplă TES Fest. Și un spectacol la care tot încerc să ajung de la premieră: Dumnezeul răzbunării. În regia "zeului" Alexander Hausvater. Un spectacol care-mi va rămâne o vreme întipărit pe retină... Dumnezeul răzbunării… Citește în continuare Dumnezeul răzbunării. Pentru că vine o vreme când trebuie să acceptăm adevărul…
Așa-i că actorului bun îi stă bine într-un rol cât mai „nebun”?
Am fost vineri seară la Cursa de șoareci. Da, din nou. A noua oară, dacă am socotit bine... Fiindcă nu știu dacă v-am mai spus, dar eu sunt îndrăgostită de bijuteria asta de spectacol. Și nu aveam cum să ratez reprezentația de vineri. Pentru că, fiind vorba despre un spectacol cu dublă distribuție, eu sunt… Citește în continuare Așa-i că actorului bun îi stă bine într-un rol cât mai „nebun”?
Și-a trecut un an de Cultural.21…
...și mi-s tare mândră de mine! 🙂 Da, a trecut un an de când scriu pe blog. Deși când am început eram sigură că nu voi ajunge să public nici măcar zece articole... A trecut un an de când am îndrăznit să cred într-un vis. De când teatrul m-a salvat. De când lumea mea s-a… Citește în continuare Și-a trecut un an de Cultural.21…
