Scripcarul pe acoperiș. Un musical de referință!

Mai știți când am fugit, la începutul lunii, până la Galați ca să văd Angajare de clovn? Ei bine, I did it again. Ieri m-am întors la malul Dunării. Nu, nu pentru vreo plimbare pe faleză. Tot pentru teatru 🙂 Fiindcă de mult voiam să văd Scripcarul pe acoperiș al celor de la Teatrul Regina Maria. Și cum au jucat aseară în festival la Galați, mi-a fost ceva mai la îndemână decât să zbor până la Oradea… Și dacă ați știi cât mă bucur că am reușit în sfârșit să văd spectacolul ăsta! Și cât de rău îmi pare că nu l-am descoperit mai devreme…

E genial! Scripcarul pe acoperiș e absolut genial. Cred că e cel mai mișto musical din câte am văzut eu. Și nu știu cum o să faceți, dar e neapărat să-l vedeți și voi măcar o dată! Pentru că spectacolul ăsta e lecție de magie. O demonstrație uimitoare de teatru frumos, în cel mai profund sens al cuvântului. Korcsmaros György ia o poveste celebră și o transformă într-un regal artistic inegalabil. Tot ceea ce se întâmplă pe scenă este la superlativ. Și e imposibil să nu te îndrăgostești de ei toți! E imposibil să nu fii fascinat de talentul pe care-l au oamenii ăștia. De actorie. De muzică. De costume. De decoruri. De coregrafie. De tot!!!

Și e frumoasă povestea asta. Și e spusă magistral de un Richard Balint de zile mari alături de toată trupa teatrului orădean, în fața căreia mă înclin cu toată admirația din lume. Scripcarul pe acoperiș te sensibilizează și te face să râzi cu aceeași nonșalanță. Te face martor la o părticică dintr-o cultură atât de veche și de bogată și totuși atât de puțin cunoscută… Și te învață, în pași de dans, câte ceva despre oameni. Despre iubire. Despre familie. Despre tradiție și credință. Și te captivează din primele secunde. Fiindcă e atât de multă emoție acolo, pe scândură. Și atât de multă energie, deopotrivă. Și culoare. Și dăruire…

Spectacolul ăsta e perfect, ce să mai! N-am crezut că un musical românesc poate să arate așa, dar iată că Scripcarul pe acoperiș demonstrează contrariul. Și creează un precedent. Și aruncă mănușa concurenței… Da, musical-ul e poate cel mai complex și mai greu gen în teatru. Și cere mult. Cere actorul complet, înzestrat cu talent din cel mai rar. Cere regizorul cu o viziune aparte. Cere muzicieni și coregrafi. Cere decor și costume cu ștaif. Dar nu cere imposibilul. Și sunt atât de mulți oameni frumoși și talentați care pot face lucruri mărețe dacă-și unesc forțele… De aceea eu cred că Scripcarul pe acoperiș e un spectacol obligatoriu. Nu doar pentru publicul de toate vârstele. Ci pentru toți care sunt sau vor să fie actori. Pentru directorii de teatre. Pentru studenții la regie. Pentru scenografi. Pentru organizatorii de spectacole. Pentru toți care și-au pierdut speranța că musical-ul poate prinde rădăcini și pe scenele românești… E de văzut și de luat aminte. E de revăzut și de iubit. Și iar de revăzut 🙂