Am fost aseară în mansardă la Muzeul Național al Literaturii Române, unde auzisem eu că din când în când e zi de teatru… Ieri seară s-a jucat Amintiri din livada cu meri. Un spectacol despre care nu știam absolut nimic și despre care am aflat abia acum câteva zile… Un spectacol simpatic foc. O poveste prinsă undeva între tragic, comic, romantic și ironic…
Amintiri din livada cu meri e un puzzle. Unul în două personaje. Doi pensionari simpatici. Și totuși deloc nevinovați… Doi oameni aparent obișnuiți, cu preocupări mai puțin banale… Doi oameni pe care parcă ți i-ai dori drept bunici. Sau poate nu? 🙂 Dar nu vreau să vă spun prea multe despre ce se întâmplă pe scena mică și totuși atât de primitoare din mansarda MNLR, fiindcă v-aș strica bucuria de a descoperi voi înșivă. Pot însă să vă spun că Eugen Cristea și Cristina Deleanu conturează cu dibăcie un cuplu trecut de mult de prima tinerețe, unit nu doar de-o dragoste ușor bizară, ci și de un secret întunecat. Doi bătrânei creionați ca la carte. Cu extravaganțele și metehnele vârstei, cu nebunia care-și face inevitabil loc într-o căsnicie după atâția ani petrecuți laolaltă, cu tabieturile și ciondănelile lor… Și mi-a plăcut complicitatea asta când serioasă, când jucăușă dintre cei doi. Dintre cei doi actori și dintre cele două personaje, deopotrivă. Mi-a plăcut echilibrul din jocul doamnei Cristina Deleanu, care își asumă fără ezitare responsabilitatea unui personaj fragil și tulburat, dar în același timp rece și calculat. Și mi-a plăcut precizia și energia cu care domnul Eugen Cristea își însuflețește la rându-i partitura. Doi actori dintre cei mai buni, pe care publicul e mai mult decât îndreptățit să-i aplaude. Două personaje cu care nu e neapărat la îndemână să empatizezi și care nu știu cât de mult s-ar face plăcute de către public în interpretarea altcuiva 🙂
Nu, n-am de ce să mint. Amintiri din livada cu meri nu m-a cucerit neapărat prin text. Poate sunt eu prea familiarizată cu genul și de aceea am dibuit prea repede intriga polițistă ascunsă printre replici. Mi-a plăcut însă simplitatea cu care este spusă povestea. Mi-a plăcut mult muzica. Mi-au plăcut contrastele reliefate frumos. M-am trezit întrebându-mă cum voi știi eu să țin în frâu nebuniile bătrâneții… Și înainte de toate m-am bucurat de bucuria de a (se) juca pe care am citit-o în ochii lor, a celor doi actori dragi mie pe care nu am ocazia de a-i vedea pe scenă atât de des pe cât mi-aș dori…
Cultural.21 