Nu știu dacă v-am mai povestit, dar poezia e viciul meu. Plăcerea mea vinovată. Și nimic nu mi se pare mai frumos decât momentul în care poezia alunecă din paginile cărții și se întrupează pe o scenă… Și nu, treaba asta cu poezia nu e pentru oricine. Sunt câțiva actorii cărora le e dat de Univers să o rostească cum se cuvine. Câțiva cei care pot răscoli cu doar câteva vorbe sufletul celor care-i ascultă. Simona Popescu este, după cum am aflat într-o sâmbătă seară la Odeon, unul dintre aceștia 🙂
Puseu de iubire e titlul pe care l-a ales Simona pentru un one woman show absolut fantastic. Și nu cred că se putea ceva mai inspirat… Ceea ce ne propune ea nu e un recital de poezie, ci o poveste. O poveste de dragoste. Dragoste din aia care te mistuie și de care nu te poți lepăda nici dac-ar fi să te ducă la pierzanie… O poveste spusă cu o sensibilitate și cu o sinceritate care nu au cum să nu-ți răpească deopotrivă o lacrimă și un surâs… O poveste caldă. O poveste care doare. Și care vindecă. O invitație imposibil de refuzat la introspecție…
O poveste de mare trebuință într-o lume în care nu mai avem timp să iubim. În care am uitat să existăm pentru celălalt. În care sentimentele ne sunt aidoma mâncării. Tot mai „procesate”… Spectacolul ăsta e o gură de oxigen. E un reminder pentru cea mai frumoasă misiune pe care o avem noi, oamenii, pe lumea asta: să iubim și să ne lăsăm iubiți.
Puseu de iubire e ca o cană mare cu ciocoaltă caldă, dulce-amăruie, cu multă frișcă, la finalul unei zile grele de iarnă. E ca o îmbrățișare pe care nici nu îndrăznești să o ceri când nu-ți e tocmai ușor și de care nici măcar nu știi câtă nevoie ai până când nu o primești pe neașteptate… Fata asta te ia cu ea în poveste din prima clipă. Și preț de o oră niște zeci de inimi străine adunate aparent întâmplător în sălița aia micuță de la Odeon bat la unison…
Am să revăd bijuteria asta de spectacol. Abia aștept să-l revăd. Și nu pentru că de data asta s-a nimerit ca în fața mea, chiar pe primul rând, să stea o doamnă – culmea, actriță! – care și-a petrecut toată seara fotografiind și filmând, răpindu-mi atât de mult din magie. Ci tocmai pentru că și așa, deși fierbeam de revoltă, deși tot ce vedeam în unele momente era un ecran aprins și niște mesaje pe WhatsApp, Puseu de iubire mi-a dăruit atât de mult. Pentru că Simona Popescu a fost atât de bună, încât restul nu a mai contat. Pentru emoție. Pentru curățenie. Pentru duioșie. Pentru lumina cu care m-a învăluit. Pentru felul în care a rămas cu mine după ce am pornit spre casă… Mulțumesc, Simona! Mulțumesc, pentru că nici nu știi câtă nevoie aveam de un spectacol așa!
Foto: Brândușa Maria Bălan
Cultural.21 