Eine kleine Nachtmusik. Sau când teatrul își spune poezia prin dans…

Nu, eu nu sunt neapărat atrasă de partea asta de teatru-dans. Sau cel puțin nu eram… Dar totuși voiam de mult să ajung la Eine kleine Nachtmusik. Motivul? Lari Giorgescu, de care cred că v-am mai spus că-mi place mult 🙂 Și iată că până la urmă am reușit să văd spectacolul… Deși da, jurasem că peste vară nu mai trec pe la teatru… Cum mi s-a părut spectacolul? Super, super fain!

Eine kleine Nachtmusik e o gură de oxigen în peisajul teatral. Și în realitatea cotidiană deopotrivă… E o lecție de viziune. De simplitate frumoasă și de curățenie. De eleganță. De echilibru. Și de actorie! Spectacolul ăsta e ca o poezie ce se revelează spectatorului pe muzica de Mozart, în pași de dans hipnotici… E un amestec atât de viu și de vibrant între emoție și energie… O contopire a celor mai frumoase trei arte din univers… Și nu, chiar nu cred că Gigi Căciuleanu putea alege pe cineva mai potrivit pentru povestea asta coregrafică pe care a țesut-o cu atâta pricepere… Lari e genial. Se mișcă la fel cum joacă. Fantastic. De parcă ar fi făcut asta dintotdeauna… Dansează cu o lejeritate și o precizie de invidiat. E atât de liber și de expresiv pe scenă. Atât de atent la detalii. Atât de pasionat de ceea ce face. Și atât de mișto… Că doar n-o să pretind acum că n-am fost nicidecum atentă la „priveliștea” pe care mi-a oferit-o cu generozitate locul meu din rândul doi, nu? Nu știu să existe ceva mai sexy pe un bărbat decât niște blugi și un tricou alb, iar elementul ăsta mi se pare că oferă întregului spectacol – pe lângă stil – acea doză de senzualitate pe care eu o consider absolut necesară oricărei interpretări coregrafice…

Dar să revenim la spectacol în ansamblul lui și să lăsăm deoparte detaliile astea „triviale” căci aici pe blog discuția nu e despre cât de bine arată omul de scenă, ci despre cât de multă emoție transmite el privitorului. Iar Eine kleine Nachtmusik e genul de spectacol care-și lasă amprenta în sufletul spectatorului. Are candoare. Sensibilitate. Și forță deopotrivă. Are poezie. Dar cred că am mai spus asta o dată, nu? Are geometrie. Invită cumva la introspecție. Și provoacă în același timp imaginația… E o bucurie. E o bucurie să descoperi cum un om poate spune atât de multe în atât de puține cuvinte… E o bucurie să descoperi cât de multe lucruri se ascund in spatele unui gest ori a unei mișcări și câte secrete are încă să dezvăluie muzica lui Mozart 😀

Pe scurt, dacă încă n-ați văzut spectacolul ăsta, eu zic că merită să-l treceți pe listă. Și dacă l-ați văzut, vă îndemn să-l revedeți. Sunt sigură că veți fi surprinși de câte nuanțe mai sunt încă de dibuit acolo pe scenă… Mergeți la Eine kleine Nachtmusik și desfătați-vă simțurile cu o poveste teatrală mai altfel. Cu o coregrafie wow, cu muzică din aia mișto și cu o interpretare de referință a unui actor care stăpânește arta one-man-show-ului cu un curaj nebun…