Aprob pozitiv nebunia acestui Rică Venturiano ;)

Că-mi place Caragiale știți deja. La fel cum știți că am, ca orice spectator, actorii mei preferați. Și că mi-e foarte, foarte greu să nu găsesc la fiecare spectacol un personaj care, într-o anumită interpretare, să mă fascineze peste poate și de la care să-mi fie imposibil să-mi iau ochii… Ei bine, așa mi s-a întâmplat și la O noapte furtunoasă – cea de la Excelsior – cu un Rică Venturiano absolut fantastic, personificat așa cum rar am mai văzut. Da, chiar de către unul dintre acei actori care-mi plac mie mult 🙂

Ce face Radu Micu cu personajul ăsta e aproape incredibil. Te cucerește de cum intră în scenă. Și asta se întâmplă cam pe întuneric 😉 Nu ai cum să nu remarci bucuria cu care joacă. Și energia lui molipsitoare. Și precizia matematică cu care se achită de provocarea unei partituri care mie nu mi se pare a fi chiar la îndemâna oricui. Are talent din ăla rar pentru comedie. Și nu-i scapă niciun detaliu. E atâta măiestrie în fiecare gest și fiecare replică încât te întrebi dacă nu cumva personajul ăsta a fost scris cumva special pentru el…

Desigur, m-am obișnuit de mult cu acest Radu mereu impecabil pe scenă. Dar tot mă minunez de fiecare dată când mi-e dat să mă întâlnesc cu unul dintre personajele de care se face el responsabil. Și mă tem că acest Rică Venturiano tocmai a devenit preferatul meu 😀 E simpatic peste măsură, așa îndrăgostit și ambițios și un pic împiedicat. Și nu sunt eu de meserie, dar chiar și așa știu foarte bine că nu-i deloc ușor să joci stângăcia și naivitatea asta aproape patologică și să-ți iasă atât de bine! Și face omul ăsta ce face și dă culoare întregului spectacol. Și efervescență. O tonă de efervescență… Și te face să râzi cu nerușinare! Și ți-ai dori, fără să vrei, ca povestea să nu se termine chiar atât de repede. Fiindcă ai vrea să mai petreci fie și doar câteva minuțele alături în nebunia asta frumoasă – amestecată, desigur cu mult ciment din butoiul de sub schelele lui Jupân Dumitrache :)) – în care te invită cu îndrăzneală Radu Micu.

A fost, as usual, o plăcere să-l revăd pe Radu Micu pe scenă. Și m-am îndrăgostit iremediabil de Rică al lui. Nu, tot n-am trecut peste depresia în care am căzut fiindcă n-am reușit să-l văd în vară în chip de Mircea în Vlaicu Vodă... Dar promit să-l stalkeresc în continuare cu ochi de vultur 😉 Mulțumesc Radu pentru teatrul ăsta făcut așa, cu suflet și cu bucurie!



Categorii:OAMENI DE TEATRU, TEATRU

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: