N-am mai văzut vreun spectacol al Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu de șapte ani și un pic… De când am fugit din orașul pe care pe atunci începusem să-l numesc acasă… Și era un spectacol de-al lor pe care voiam de mult să-l văd. Așteptându-l pe Godot, al lui Silviu Purcărete. Și iată că am reușit, nesperat, cu ajutorul unui om care știe cam cât de nebună sunt eu cu treaba asta cu teatrul, să văd spectacolul în festival la Constanța 🙂
Vorbim de Beckett, deci vorbim de absurd. De un teatru care nu mizează pe mesaj, dar care îți dă de gândit. Și nu, nu pot spune că sunt neapărat o împătimită a genului. Sunt însă o împătimită a felului în care joacă Marian Râlea, care nu se dezminte nici în acest Așteptându-l pe Godot despre care pot spune că mi-a plăcut. Chiar foarte mult. Mi-a plăcut cum decorul – puțin și atât de suficient și de al naibii de bine gândit – alături de muzica foarte mișto nu fac decât să-i scoată în evidență pe ei. Pe actori. Pe Marian Râlea și pe Constantin Chiriac, care alături de ai lor colegi aduc în fața publicului, cu o pricepere din aia rară, un spectacol ca o meditație – tragicomică în esența ei – asupra condiției umane, a timpului, a speranței și a societății… Nu, nu e un spectacol a cărui energie să o percepi din auzite. Așteptându-l pe Godot e un spectacol pe care trebuie să-l vezi și să-l descifrezi. Să privești dincolo de absurdul ăla de care vă spuneam mai devreme și să vezi cam cât de bine se oglindește acolo, în povestea de pe scenă, realitatea…
Și nu, nu cred că are rost să mă întind la vorbă. Cred însă că, dacă nu ați văzut spectacolul ăsta până acum, ar trebui să o faceți. Se joacă rar, dar teatrul din Sibiu afișează programul din timp, așa că puteți să prindeți un preț bun la avion… Merită. Merită, pentru lecția de actorie predată cu atâta dezinvoltură pe scenă. Și pentru lecția de viață ascunsă cu dibăcie în text. Și mai ales în subtextul reliefat cu finețe psihologică de domnul Purcărete… Așa că, faceți bine și vedeți cum faceți loc în programul vostru pentru o întâlnire cu Godot 😉