MUZICĂ

Mulțumesc pentru colindă, Ascendis Choir!

Am fost în seara asta la un alt concert frumos, de astă dată pus la cale de Ascendis Choir și găzduit de un loc foarte special, și anume Catedrala Sf. Iosif. Un concert de colinde cu adevărat extraordinar, care mie mi-a plăcut mult de tot…

Catedrala a fost neîncăpătoare pentru oamenii veniți să-i asculte pe tinerii ăștia frumoși și talentați conduși de Eduard Dinu. Și mă bucur că au avut ideea acestui concert și sunt sigură că dacă-și pun în minte îl vor transforma repede într-o tradiție frumoasă de sărbători. Și mă bucur că au ales un loc cu o asemenea încărcătură spirituală. Un asemenea concert în preajma Crăciunului, într-o lume în care sărbătorile și-au pierdut de mult din adevăratul sens, înseamnă foarte mult. E ca o oază de liniște în toată agitația de zilele astea. E un prilej de reîntâlnire cu sine, cu muzica faină și, de ce nu, chiar cu Dumnezeu… E altceva în banalul cotidian. E feerie. E energie pură. Un soi aparte de energie pe care-l aduce muzica corală și pe care e musai să o simțiți pe pielea voastră!

I-am mai auzit live în vară, la Vlaicu Vodă. Și în seara asta mi-am amintit câtă magie pot crea glasurile din corul Ascendis. Cât de frumos se armonizează și cum pot face să vibreze și cel mai de neînduplecat suflet. Cât entuziasm stă în vocile astea frumoase. Cât de ușor ating ei perfecțiunea. A fost o oră în care am uitat de nebunia de peste zi. M-am bucurat de fiecare secundă petrecută acolo, în catedrală. Mi-a mers la suflet O, ce veste minunată cântată alături de Cezar Ouatu. Și mi-a plăcut la nebunie finalul, cu un Jingle Bells Rock absolut fenomenal 🙂

Corul de Cameră Ascendis crește frumos și mă bucur enorm pentru ei. Și eu abia aștept să-i revăd cântând. Și dacă voi încă nu ați aflat cât de mișto suna muzica pe care o fac ei, atunci ar cam trebui să vă fie rușine! Până una alta, eu atât am de spus: a fost frumos, mi-a plăcut, mai vreau. Mulțumesc pentru colindă, Ascendis Choir!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.