Acum vreun an făceam interviul ăsta fain cu Lorena Zăbrăuțanu… Tot acum vreun an o vedeam pe Eliza Păuna (aka chivuța mea preferată din Două loturi :D) într-un rol genial în Război… Iar în seara asta le-am văzut pe amândouă fetele astea predând o lecție uluitoare de actorie!
Am ajuns la Teatrul de Artă la șapte fix, direct de la un alt spectacol. Auzisem multe despre Fata din casa vagon. De bine. Habar nu aveam însă la ce să mă aștept. Habar nu aveam că după vreo oră și-un sfert aveam să pornesc spre casă cu ochii-n lacrimi… Căci da, spectacolul ăsta m-a atins într-un fel în care nu mă așteptam… A fost, ce-i drept, și foarte personal pentru mine… M-a răscolit. M-a pus față-n față cu niște monștri interiori despre care credeam prostește că dacă-i ignor, vor dispărea… M-a purtat printr-o lume atât de reală, de vie… Mi-a amintit că teatrul poate fi și așa… Onest, candid, simplu. Că e nevoie de povești ca asta. Povești care contează… Povești care au puterea de a schimba gânduri, idei și poate chiar vieți… Povești care te provoacă să-ți pui întrebări. Întrebări din alea grele… Și să înțelegi niște lucruri… Povești care dor un pic și care te fac să răsufli ușurat că nu ești tu în pielea personajelor… Și care dincolo de asta, te fac să zâmbești. Și te înduioșează. Și te fac parcă să prețuiești mai mult unele nimicuri din astea super mega importante…
Citește și Parcă aș mai merge o dată la „Fă tu primul pas”…
Fata din casa vagon are o energie aparte. Și ajunge pe nesimțite la inima publicului. Are umor suficient cât să sublinieze cu eleganță dimensiunea dramatică a textului scris de Ana Maria Sandu… Are o linie narativă ușor neobișnuită poate, cel puțin pentru unii dintre spectatori… Și tocmai asta face ca spectacolul ăsta să fie atât de special. Și de frumos. Și de curat… Și are atât de multe de spus povestea asta… Despre familie. Despre iubire. Despre speranță și resemnare… Despre oameni… Despre alegeri și consecințe… Despre depresia asta blestemată pe care ne încăpățânăm să o păstrăm în continuare tabu… Despre viața de dinainte de ’89… Despre cât de mult ne schimbă traiectoria vieții lucrurile care se strecoară pe sub ușa camerei noastre atunci când suntem mici… Și mai are ceva spectacolul ăsta, și anume două actrițe minunate 🙂 Eliza și Lorena își asumă o misiune a naibii de grea cu Fata din casa vagon. Și fac o demonstrație superbă. De actorie și de dăruire… E incredibil de greu ce fac ele acolo, pe scenă. E incredibil de mare tributul pe care-l cere povestea asta de la ele, sufletește vorbind… Și e atât, dar atât de bun jocul lor!
Long story short? Eu una o să le țin minte pe fete pentru că m-au chemat la teatru, m-au așezat în primul rând și m-au făcut martor la o așa poveste… Și sunt sigură că la fel vi se va întâmpla și vouă după ce vă întâlniți cu Fata din casa vagon… Mergeți la teatru! Mergeți cu mintea și cu sufletul deschis… Merită!
Cultural.21 