comedie · TEATRU

No, deci n-ar fi rău să mereți la Cluj să vedeți „O noapte furtunoasă”…

…sau să vină oamenii de la Cluj pe la noi sau orice, că ar fi păcat să nu-i treceți pragul lui Jupân Dumitrache. Cu deplină considerație dață de onoarea dumnealui de familist, desigur 🙂

Cum am simțit noaptea furtunoasă de pe Someș? Ei bine, ca pe un spectacol muncit, tălmăcit, proaspăt și, în același timp, fidel textului la fel de actual azi ca atunci când l-a așternut pe hârtie Nenea Iancu. Un spectacol de care se bucură deopotrivă publicul, avid de comedie în mijlocul a tot ce trăim, și actorii, avizi de joc, după ce atâta timp au fost văduviți de scenă… Am să revin la Cluj, nu doar pentru că mă tot cheamă orașul înapoi, dar și ca să mai văd o dată, și înc-o dată montarea asta a lui Dragoș Pop 🙂

Mi-a plăcut energia. Vibe-ul, cum se zice acum… Ritmul. Bucuria. Dar de bucurie v-am mai spus, nu? Mi-a plăcut mult de tot scenografia doamnei Adriana Grand. Și nu m-a deranjat deloc lipsa – probabil intenționată și foarte simbolică în umila mea părere – cherestelei din curte, așa cum am auzit că i-ar fi deranjat pe unii… Mi-a plăcut că regizorul nu simte nevoia de tot felul de artificii pentru a aduce textul în prezent, ci lasă mesajul să răzbată. Am simțit multă atenție la detalii. Cum spuneam, un spectacol muncit, Dorința de a veni fără cusur în fața publicului. Și am simțit un echilibru pe care-l caut mereu – și ca s-o zic pe-aia dreaptă, îl găsesc rar – în distribuția unui spectacol…

Să vă zic de fete mai întâi. Să vă zic de Alexandra Tarce, întâi și întâi. Care a adorabilă în Spiridon. E dulce și mucalită și are o onestitate frumoasă-n joc. Și îi iese atât de bine travestiul ăsta că, vă zic sincer, dacă nu citeam pe Facebook cine joacă, nu mă prindeam că-i o fată sub straiele puștiului 🙂 Apoi, Ramona Dumitrean și Romina Merei. Cu cine să-ncep oare? Că amândouă sunt mi-nu-na-te pe scenă. Știu să facă ce trebuie cu personajele lor. Căci, cu Veta și soră-sa Zița e ușor să cazi în ridicol. Însă ele nu aduc în fața spectatorilor decât ridicolul realității în care ne întâlnim prea des cu astfel de tipologii umane. Și fac să pară totul o joacă, în nonșalanța cu care se achită de partiturile care li se potrivesc mânușă. Le place ceea ce fac și se vede. Și te prind în jocul lor. Sunt frumoase, nu încape loc de discuție. Dar, așa cum stă bine oricărei actrițe cu har, cuceresc mai întâi prin jocul precis, prin felul în care se completează și se pun în evidență una pe cealaltă, prin teatralitatea indiscutabil necesară atunci când joci orice damă caragialiană, cu care jonglează, așa cum spuneam fix atât cât trebuie.

Ramona face din Veta nu doar o femeie adulteră și, în același timp, amorezată până peste poate, ci reușește să transmită cumva, subtil, parcă din vârful genelor, câte ceva din subtextul piesei. Căci o femeie iubită nu are nicio scuză să calce strâmb, însă nici un bărbat care nu știe a-și prețui cum se cuvine consoarta nu are niciun drept la gelozie. Și Veta noastră cea pasională și plină de viață ne învață, dincolo de metehnele și moravurile ei, câte ceva despre asta. În timp ce Romina pune în evidență, cu o expresivitate de zile mari, sub masca perfect purtată a umorului, dincolo de aceleași metehne și moravuri, dorința Ziții – și poate a unei generații întregi pentru care sora cea mică din piesă ar putea fi metaforă? – pe de-o parte de a găsi iubirea, și pe de alta, de a părea altceva decât este…

Și să vă zic și despre băieți câte ceva, right? Am citit pe undeva că, vezi Doamne, nu pică bine actorii pe vârsta și spiritul unora dintre personaje. Eu nu mi-s critic, căci am fugit cândva de la școala de critici, ci doar o fată care merge la teatru și spune ce-i place și ce-nțelege ea cu mintea ei din ce vede acolo, pe scenă. Eu una am găsit un pic – poate un pic mai mult? – de subînțeles în felul în care a făcut regizorul „rânduiala” și mi se pare că e fain și tare cu sens desenată distribuția.

Avem un „studinte” un pic mai altfel decât ne-au învățat până acum regizorii și mie asta mi-a plăcut. Un intelectual închipuit, da. Dar și un clovn trist, năucit de valori și sentimente difuze pe care le apără, fără a le înțelege foarte bine, până dincolo de ridicol, ilustrat impecabil. Repet. Bravo, Radu Lărgeanu! Apoi, jupânu’ și amicul ipistat. Nu știu ce aș putea să-i reproșez lui Ovidiu Crișan, spumos și peste poate de expresiv în chip de Titircă inimă rea. Joc precis, fără să uite să se joace. Har pentru comedie, prezență de spirit și spirit ludic desăvârșit. Completat cu pricepere de Miron Maxim care construiește, cu o naturalețe care echilibrează milimetric teatralitatea și exuberanța care se cere colegelor și colegilor de scenă, un Ipingescu atât de ușor de recunoscut printre noi. Și mai apoi, Chiriac al lui Ioan Isaiu, care de cum pășește pe scenă, simți că e de-al locului. He belongs there, cum ar spune englezii. Pe scândură și în pielea cuceritorului. I se citește în privire și se simte în efervescența cu care-i dă viață amantului gelos până la nebunie. Personajul ăsta este, după mine, în pofida legăturii sale clandestine cu nevasta șefului, singurul sincer și căruia nu-i e rușine să fie el însuși în toată povestea. Și așa e și jucat. Cu onestitate și asumare, cu dezinvoltură, cu energie și șarm, dozate matematic. Big like de la mine, și asta fără legătură că omul mi-a furat mințile cu poeziile lui 😉

O noapte furtunoasă e, dacă mă întrebați pe mine, un spectacol binevenit. Clasic. Dar reinterpretat. Simplu. Dar nu sărac în simboluri și metafore, pe care nu le vezi doar dacă nu vrei… O oglindă veselă a unei societăți care și-a conturat, cu mâna ei, o realitate tristă. Un prilej să facem haz de necaz, dăruit de niște oameni frumoși și talentați. O aducere aminte în ritm de comedie vis-a-vis de cum ne mințim pe noi că am fi mai buni decât suntem în fapt, de ridicolul din viețile noastre, de cât de ușor ne pierdem valorile ori ne construim unele fără vreo bază, de cum nu suntem capabili să înfruntăm orice și pe oricine în numele iubirii…

Nu, nu cred că se montează prea mult Caragiale. Cred însă că ar trebui să NU renunțăm la al reciti!

Foto: Nicu Cherciu/Teatrul National Cluj Napoca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.