Despre magicianul care făurește muzică pentru povești…

V-am spus ieri cum muzica lui Cári Tibor m-a atras în sală chiar și la un spectacol pentru copii. Și-am promis să vorbim mai multe despre asta. Pentru că mie îmi place la nebunie felul în care face omul ăsta muzică. Muzică de teatru. Și de film. Muzică din cea mai mișto… Și de mult tot vreau să vă vorbesc și vouă despre cât de mult îl iubesc eu pe acest virtuoz magician care făurește muzica din spatele poveștilor…

Eu una nu cred că este ceva mai important în teatru – dincolo de actori, desigur – decât muzica. Actorii sunt cei care fac posibilă povestea. Și asta de foarte multe ori cu prețul propriilor emoții și sentimente. Iar muzica? Muzica amplifică totul. Muzica decodifică trăirea actorului și o recodifică în sufletul spectatorului. Muzica e ca o extensie vitală a tot ceea ce se spune și nu se spune pe scenă… Da, contează decorul. Uneori extrem de mult, alteori spre deloc. Idem și pentru costume. Contează o groază de lucruri. Dar mie, ca spectator, niciunul dintre ele nu-mi va da vreodată fiori la fel cum o face emoția din ochii actorului bun și muzica bună… Și o să mă întrebați probabil cum se definește muzica bună atunci când vorbim despre muzica de teatru… Ei bine, muzica aia care te face să intri imediat în atmosfera de pe scenă și care te conduce cu măiestrie tot mai adânc în universul poveștii… Muzica aia care te face să trăiești mai acut durerea personajelor atunci când vezi o dramă ori care te face să te bucuri și mai mult de nebunie atunci când mergi la comedie… Muzica aia cu care rezonezi și care te provoacă, o dată cu textul, la introspecție ori visare… Așa, ca muzica pe care o compune Cári Tibor 🙂

E ceva magic în felul în care așează el notele pe portativ. La fel cum e ceva magic în felul în care atinge clapele pianului. E mai mult decât muzică. E pasiune. E talent din ăla rar, în starea lui cea mai pură. E dăruire… Și cred că mai e ceva. Poate că mi se pare mie, dar Cári Tibor are o înclinație naturală spre latura psihologică a teatrului. El simte ce se ascunde în planul doi și vede cam ce e în sufletul personajelor. Căci altfel cum ar putea să transpună totul atât de bine în fiecare piesă pe care o scrie pentru câte un spectacol? Cum ar putea el să atingă perfecțiunea, dacă nu ar rezona impecabil cu ceea ce vor să ne transmită dramaturgul, actorii și regizorul?

Și e incredibilă versatilitatea asta nebună pe care o are Cári Tibor. E incredibil cum poate scrie cu la fel de multă iscusință muzică de pus pe lângă povești de tot felul. Indiferent că vorbim despre dramă, despre spectacole pentru copii, despre comedie, despre clasic ori despre modern, el găsește mereu inspirație și te captivează de la primele măsuri… Și vine mereu să amintească publicului cum ar trebui să sune, de fapt, muzica. Muzica adevărată, cea făcută cu sinceritate și dragoste de artă. Cea menită să emoționeze și să bucure sufletul…

Da, vorbim despre unul dintre cei mai mișto compozitori de la noi. Dacă ați văzut un singur spectacol de a cărui muzică originală se face „vinovat”, atunci probabil că știți despre ce vorbesc. Omul ăsta compune dumnezeiește. Muzica lui are o vibrație aparte. E atât de curată. De vie. De complexă. Și în același timp de simplă. Are atât de multe nunațe… Și o profunzime pe care mai rar o întâlnim în zilele noastre… E atât de reală și e totuși parcă fermecată… Se face auzită așa cum rar se întâmplă, și asta fără a-i eclipsa nicio clipă pe cei de pe scenă. Ba chiar devenindu-le complice… E pur și simplu minunată. Și nu pot să nu-l iubesc și să nu-l admir enorm pe Cári Tibor pentru geniul lui… Mă înclin!