Am fost duminică seară până la Brăila. Da, la teatru. Că doar știți că eu altfel nu mă urnesc de acasă nici pentru vreo vacanță exotică… A fost premieră. Și-a fost fain. Începând de weekendul trecut, Teatrul Maria Filotti se mândrește cu o frumusețe de spectacol în repertoriu, și anume Jake și femeile lui. Și foarte bine face! Dar haideți să vorbim mai pe-ndelete despre toată povestea 🙂
Jake și femeile lui e o comedie. Una deloc ușoară. Textul ăsta al lui Neil Simon e doldora de subtext. E o groază de psihologie acolo. Da, te face să râzi povestea asta. Dar nu-i decât o diversiune. Pentru că dincolo de bucuria pe care ți-o oferă o comedie reușită, Jake și femeile lui te și învață câte ceva. Te invită, jucăuș, la introspecție. Te face să vezi cu alți ochi o sumedenie de lucruri. Iubirea, cu suișurile și coborâșurile pe care le aduce cu sine. Tumultul atât de bine ascuns de cele mai multe ori în sufletul fragil al artistului, fie că vorbim aici de scriitor, muzician, om de teatru, pictor ori dansator. Nevoia de iubire. De apropiere și de înțelegere. Teama de intimitate, născută de cele mai multe ori dintr-o teamă mult mai adâncă de a fi rănit ori abandonat… Toate astea, alături de multe alte astfel de „detalii” își găsesc locul dincolo de umor…
Și e și multă emoție acolo. Și tare înclin să cred că aici e, înainte de toate, meritul lui Erwin Șimșensohn. Da, el se face responsabil de regie. Și aduce în fața publicului, ca de fiecare dată, un spectacol super mișto. Erwin are un fel de al șaselea simț… Știe să spună povești, în adevăratul sens al cuvântului. Povești care-ți rămân cumva în minte și în suflet. Povești care vin să te povățuiască și să te facă un strop mai bun ori mai înțelept… Omul ăsta nu știe încă, dar mie îmi e model. Și îi rămân datoare pentru fiecare spectacol de-al lui pe care l-am văzut până acum! Duminică seară am râs mult la Jake și femeile lui. Dar am și plâns un picuț, și asta mi-a plăcut la nebunie. Am întrezărit o sensibilitate aparte în spatele ironiei și nebuniei… Și nu știu dacă o fi de bine sau nu, dar chiar m-am identificat pe alocuri cu dementul de Jake 😉
Și apropo de dementul de Jake… Nici nu știți cu câtă bucurie l-am descoperit pe Valentin Terente! Un actor mega ultra super bun, pe care abia aștept să-l mai văd jucând. Fiindcă mi-a plăcut mult de tot ce-a făcut el pe scenă… Nu-i ușor să-l joci pe Jake. Doar că pentru el totul pare o joacă. Personajul ăsta cere multă pricepere. Trebuie să știi cum să manevrezi cu aceeași fluiditate comicul și emoția. Și să faci pe nebunul, pe ici pe colo, ceea ce pun pariu că nu-i tocmai simplu… Iar doamnele – celebrele femei ale lui Jake – au fost absolut adorabile. De la cea mai mică la cea mai mare 😀 Și nu, nici partiturile lor n-au fost dintre cele mai facile… Am avut vreo preferată? Ei bine, personal, am fost cel mai și cel mai înnebunită după Sheila cea a Ramonei Gîngă. Fiindcă mereu mi s-a părut că genul ăsta de personaj – pițipoanca, cum ar spune unii – e o idee cam prea subestimat de publicul care nu știe cât de complicat poate fi de construit…
Și ar mai fi multe de spus despre spectacolul ăsta. Despre decorul care mi-a furat privirea de cum am intrat în sală. Despre ilustrația muzicală – de care înțeleg că tot Erwin e „vinovat”. Despre finețea detaliilor. Despre cursivitatea haosului din mintea lui Jake. Despre profunzimea care se cere deslușită în astă comedie. Despre pauza de zece minute gândită genial de domnul regizor. Despre învățăturile pe care le avem de tras din poveste… Dar adevărul e că mi-ar plăcea să mergeți voi la teatru și să vedeți ce și cum. Da, știu. Brăila nu-i foarte aproape. Dar nu-i nici foarte departe, nu-i așa? Iar Jake și femeile lui merită plimbarea 🙂
Cultural.21 