Am văzut-o pentru prima oară pe o scenă de teatru pe Kira Hagi. Ceva îmi spunea că o să-mi placă de ea. Dar… Doamne, cum e fata asta! Ce minune de actriță e deja și cât de frumos îi e dat să crească pe scândură! S-a întâmplat să o descopăr pe Kira într-un spectacol pentru care nu am avut neapărat starea necesară acum. Martha și George, de la Nottara. Un spectacol frumos, sensibil, greu. Un spectacol pe care, așa cum spuneam, trebuie să știi să-l privești și să-l simți. Eu nu l-am simțit de data asta, motiv pentru care nu vreau să vă vorbesc despre poveste și despre cum e spusă ea înainte să revin în sală. Despre actrița care m-a fascinat în povestea însă mă simt obligată să vă istorisesc.
Kira Hagi e… Nici nu știu de unde să încep… E o bucurie de artist. E talent în stare pură și are o energie sclipitoare. E frumoasă, e curajoasă și e elegantă. Elegantul ăla natural, fin, nejucat, cu care-i stă atât de bine unei actrițe… Pășește pe scenă de parcă ce face ea acolo e o joacă de copil. Și nu e. Și asta înseamnă mult. E atât de sigură pe sine și atât de echilibrată în joc. Nu duce nimic în extrem ori în derizoriu, e atât de prezentă acolo, în poveste, traiește – nu se preface pentru ochiul publicului! – fiecare gând, emoție și cuvânt, cucerește, însă fără a-și eclipsa vreo clipă partenerul de scenă…
E, în ciuda vârstei ar spune unii, o actriță matură. Am văzut la Kira un respect față de meserie pe care nu foarte multe actrițe din generația ei îl mai au ori mai sunt dispuse să-l învețe și pentru asta mă înclin. Ținuta ei, tonul vocii, felul în care pronunță… Damn it, felul în care plânge. Felul în care se arată în toată vulnerabilitatea ei, felul în care iese la aplauze… Toate astea spun multe. Foarte multe…
Și mi se pare fascinant cum știe să fie și copil și femei, și înger și (aproape) demon, și calm și furtună… Kira Hagi știe, și are și disponibilitatea sufletească, să se dăruiască complet către tot ceea ce trebuie să simtă personajul ei. Și știe cum să vibreze una cu publicul, ceea ce iarăși e un dat. Și transmite. Mult. Și e atât de naturală, de sinceră în gesturi și în priviri, de liberă, de umană…
Ceva îmi spune că fata asta poate să joace orice. Și sper să aibă șansa să joace orice și să întâlnească numai regizori care să vadă în ea talentul și sufletul, deopotrivă. Cât despre parteneri de scenă, îmi doresc atât de tare s-o văd împărțind scândura cu oameni la fel de frumoși ca ea. Pentru că, se poate să mă înșel, dar îmi pare o actriță de o generozitate aparte. Și ar fi atât de păcat să nu aibă alături doar oameni-oglindă, alături de care să devină ceea ce merită și ceea ce trebuie să fie: o stea. Prințesă Kira, mă bucur mai mult decât enorm că am avut onoarea să vă întâlnesc!
Cultural.21 