Îmi amintesc cum m-am lăsat influențată mai demult de o opinie total neargumentată a cuiva din teatru și nu am trecut spectacole de-ale lui Bobi Pricop pe lista mea mult timp… De, copil fără minte care pleca urechea la tot ce auzea pe la unii și pe la alții… Și înainte să vă povestesc despre Beginners, pe care l-am descoperit cu mare bucurie la avanpremieră, țin neapărat să-mi cer scuze public pentru naivitatea mea de pe vremea când eram doar o puștoaică care făcea naveta la București ca să vadă spectacole!
Acum că mi-am luat o greutate de pe suflet, să trecem la spectacolul ăsta nou de la Teatrul Național… Nu știam la ce să mă aștept când am cumpărat fix ultimul bilet rămas la cea dintâi reprezentație a poveștii spuse de Bobi și de cei nouă oameni din distribuție… Am ținut neapărat să văd Beginners fiindcă e cu Raluca Aprodu. Și cred că v-am mai spus că-mi place cum joacă fata asta, nu? Ei bine, și îmi pare bine că am mers la teatru joi din „pricina” ei… Fiindcă am râs, am plâns și, înainte de toate, am găsit niște răspunsuri la niște întrebări pe care nici măcar nu știam că vreau ori că trebuie să mi le adresez mie însămi…
Beginners e o poveste despre copii și părinți. Cel puțin la prima vedere. E despre prietenie. Despre maturizare. Despre curaj. Despre încredere. Despre iubire. E un spectacol la care mulți vor merge împreună cu copiii, dar pe care cred că ar trebui să-l vadă înainte de toate părinții. Toți părinții care cred că știu totul despre cum se cresc copiii. Sau care cred că ai lor copii sunt fie prea mici ca să înțeleagă unele lucruri, fie suficient de mari ca să nu mai aibă nevoie de atenția lor… E un spectacol luminos. Și doare în același timp. E un spectacol simplu. Simplul ăla frumos. Curat. Ludic. Și totuși atât de serios și de real… E o poveste din care avem cu toții de tras niște învățăminte… Și pe care o vom simți cu toți diferit, în funcție de bagajul emoțional pe care-l purtăm cu noi în fiecare zi.
Și da, Beginners e genul de text care provoacă actorul. Cum? Asta mergeți și descoperiți voi singuri. Eu nu vă spun decât că e jucat bine de tot spectacolul. Și-a ales bine distribuția Bobi Pricop și asta e mare lucru. E un echilibru frumos pe scenă, de la început până la final și mie tare îmi place când se întâmplă asta… Raluca Aprodu? Girl, how I envy you pentru firescul cu care îți construiești tu fiecare personaj! Ada Galeș? Nu ai cum să nu te îndrăgostești de personajul ei. Băieții? Mi-a plăcut mult ce face Alexandru Potocean. Și mi-a plăcut mult ce face Istvan Teglas. Equally iubibili, aș spune. Cât despre copii? Mi-nu-na-ți. Pur și simplu minunați. Și nu, n-am uitat de Ciprian Nicula. Ei bine, o bucurie să vezi ce face băiatul ăsta cu cel mai neobișnuit personaj dintre câte vă puteți imagina 🙂
I-am aplaudat din toată inima pe oamenii ăștia la final de spectacol. Și profit de ocazie ca să-i și felicit oficial! Un spectacol care mi-a mers la suflet. O poveste care m-a făcut să reconsider motivele pentru care vreau sau nu vreau copii… Și care m-a pus pe gânduri… O poveste sensibilă. Dulce cu puțin de tot amărui. Exact atât cât trebuie! Un spectacol cu umor, emoție și adevăr… Un spectacol ca un joc de copii, pe care știu sigur că publicul îl va îndrăgi fără prea multă tăgadă…
Cultural.21 