Mulțumesc pentru spectacolul ăsta pe care mi-a luat atâta să ajung să-l văd și mulțumesc pentru că m-ați învățat că e posibil să faci teatru, deodată, și clasic și modern și să rezulte o nebunie atât de frumoasă cum e Piatra din casă, de la mine de acasă, de la Ploiești 🙂
Își mai găsește textul lui Alecsandri astăzi locul? Apoi, cum să nu? E bun spectacolul de la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești. Un spectacol școală. Muncit. Ușor de iubit. Un spectacol cu mult suflet și culoare și cu o energie foarte mișto, de care m-am bucurat din toată inima în seara asta. O satiră la adresa micii boierimi de odinioară. Și de acum… Conturată din poignet de un regizor care, am mai spus-o cred, simte enorm și vede monstruos de limpede realitatea vremilor și de o distribuție impecabil construită…
Citește și Așa se recitește Caragiale…
Să încep cu fetele, nu? Theodora Sandu e… Care e cuvântul românesc pentru a beautiful mess? E toată un bulgăre de energie, e simpatică, e dulce și e foarte pricepută în a contura, din metafore, o imagine a fetei care nu-și dorește altceva decât să fie iubită și acceptată pentru cine e… Iar Cristina Moldoveanu și Clara Flores? A-do-ra-bi-le. Pare că rolurile au fost scrise pentru ele. Au zvâc, au o eleganță discretă în felul în care joacă ne-eleganța, se bucură vădit de personajele lor, a fost o bucurie fiecare secundă în care le-am privit pe scenă!
Cât despre băieți, nici nu știu de unde să încep… „Mezinul” Andrei Radu. Un actor pe care stau cu ochii de când l-am descoperit în The Night Alive și despre care continui să cred că e unul dintre oamenii de teatru din generațiile tinere care are ceva de spus. Îmi place energia lui, felul în care se mișcă, atenția lui firească la detalii. Și nu, nici în seara asta nu s-a dezis 😀 Apoi, Karl Baker. Efervescent, carismatic, un munte de spirit ludic, adorabil în roșu :))) și care, așa cum îl știu eu de când l-am văzut prima dată pe scenă, face ca totul să pară foarte ușor. Deși, orice om trecut de câteva ori pe la teatru știe că nu e… Apoi, un Ioan Coman genial în seara asta. Altceva nu mai adaug, că e de prisos. Apoi, Farcaș. Bogdan Farcaș. Care, într-o altă viață, sigur s-a intersectat cu Alecsandri, căci altfel nu-mi explic cum se poate să i se potrivească atât de bine personajul și cum poate să fie atât de „acasă” în pielea lui, pe scândură…
Piatra din casă are tot ce trebuie. E comedie, atât de necesară în cenușiul de fiecare zi. E un spectacol actual, oricât ne-am încăpățâna să nu recunoaștem niște tipologii de oameni ai prezentului în personajele de pe scenă. Are ritm. Are povață. Are un echilibru perfect pe toate planurile. Are umor, din ăla bun. Îndrăzneț atunci când trebuie, dar curat. Are un decor foarte mișto (de care se face „vinovat” Mihai Androne). Are, așa cum am încercat să spun mai adineauri, actori care se achită fenomenal de sarcinile de serviciu presupuse de partiturile lor 😉
Poate ai vrea să arunci un ochi și pe Când iubirea îți e blestem. Sau… Ti amo, Maria…
Și ce să vă mai povestesc eu despre spectacolul ăsta? Nu vă mai povestesc nimic. Vă spun doar atât. Dacă aveți ocazia să vedeți Piatra din casă a domnului Alexandru Dabija, la Ploiești sau în vreun turneu pe oriunde, mergeți și bucurați-vă de teatru frumos și de oameni talentați!
Foto: http://www.teatruploiesti.ro/Maria Ștefănescu
Cultural.21 