drama · ONE MAN/WOMAN SHOW · TEATRU · teatru dans

Nijinski. Nebunie. Frumoasă nebunie!

Nu mă-ntrebați de ce am fost la Nijinski. Nu știu… Îmi e tare greu să cobor în sala mică de la Nottara, mai ales că în ultima vreme anxietatea mea și-a cam reintrat în drepturi, dar am vrut neapărat să văd spectacolul ăsta despre care nu știam absolut nimic…

O oră. Atât ține spectacolul. O oră în care Filip Ristovski m-a trecut prin toate stările posibile și imposibile într-un one man show care cucerește și emoționează peste poate. Un spectacol care nu vorbește doar despre destinul abrupt și nedrept al celui care a fost Vaslav Nijinski, ci și despre condiția artistului, în genere. O poveste despre viață, despre sufletul mereu în flăcări al al celor ce slujesc – cu prețul propriului echilibru – scena, despre soartă, cu nedreptățile ei de neînțeles pentru mințile noastre profane. O poveste care te apasă și te lasă fără aer. O poveste tragică, spusă impecabil. Plămădită cu finețe, dăruire și precizie chirurgicală de către Filip și Mălina Andrei. Un puzzle teatral în care dansul, actoria și muzica lui Jonathan Alexandru se potrivesc perfect pe textul Emei Nicola, purtând spectactorul într-o lume în care, chiar dacă doare, nu poți fi decât recunoscător pentru că ai avut privilegiul să întrezărești…

E greu, foarte greu ce face Filip acolo, pe scândură. De unul singur, lăsându-se deoparte pe sine pentru a face loc unui personaj care îl costă al naibii de mult pe actorul care are curajul să și-l asume. E greu fizic și e și trebuie să fie infinit mai greu pe interior. Căci nu mă pricep, dar dintre toate câte există pe lume, cred că nebunia e cel mai greu și mai înfricoșător de jucat… Și e minunat Filip Ristovski pe scenă. Mi-nu-nat. Nu știu de unde atâta nebunie frumoasă pe omul ăsta și de unde atâta energie… Am plâns, i-am simțit parcă fiecare bătaie a inimii, am surprins în ochii lui fiecare trăire a lui Nijinski. Ok, am remarcat și cum arată, că om sunt 😉

Nu, nu e un spectacol pentru oricine. Nu pentru că ar trebuie să îți placă teatrul dans, neapărat. Ci pentru că trebuie să știi să privești dincolo de cuvinte, trebuie să vrei să vezi povestea în ansamblul ei. Cu text și cu subtext. Trebuie să-ți dai voie să asculți ce are, cu adevărat, de spus omul și artistul Nijinski și trebuie să lași un pic ego-ul deoparte și să vezi jertfa actorului din fața ta… Nijinski e genul de spectacol care nu te provoacă să îți pui întrebări, ci îți pune în față adevăruri. Doare un pic, are în același timp un soi de candoare pe care o iei cu tine când ieși din sală… Eleganța și franchețea sunt într-un echilibru perfect. Timpul se oprește în loc. Și niciun iubitor de teatru din ăla real, viu, uman, nu are cum să nu își dorească să revadă spectacolul ăsta măcar o dată…

Un gând despre „Nijinski. Nebunie. Frumoasă nebunie!

  1. Frumos scris, o cronică foarte pozitivă. Sunt curios să văd acest spectacol. Mulțumesc.
    Trimis de pe iPhone‑ul meu

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.