When he sings, it really pours. With magic…

Muzicienii, la fel ca actorii și artiștii de orice fel, sunt de două feluri. Cei care iubesc arta din ei și cei care se iubesc pe ei în artă… E ușor să-i deosebești. Și, pe cei din prima categorie, e atât de ușor să-i iubești. E atât de ușor să-i lași să te poarte în poveștile pe care le spun prin munca lor. Atât de ușor să uiți unde ești sau cât e ceasul atunci când îi ai în preajmă. Atât de ușor să te vindeci de ale tale când îi privești, când îi asculți, când îi simți. Pentru că da, cam așa îi deosebești. După cum te lasă să-i simți… Așa cum face și Berti Barbera, care de ziua lui a ales să dăruiască praf de stele. Muzică, voiam să spun. Muzică din aia bună…

Mă tot întrebam, în drum spre Sala Radio, ce-oi fi făcut eu bun de Universul mă răsfăță cu șansa asta de a-l vedea în sfârșit live pe unul dintre interpreții care mă fascinează și pe care visam să-i văd în concert de când eram copil. Acum, când e un privilegiu să calci într-o sală de spectacol… N-am aflat, dar sunt atât, atât de recunoscătoare pentru întâmplarea prin care am ajuns la concertul ăsta!

E o căldură în vocea lui Berti care n-are a face cu talentul, ci cu omul din spatele artistului. Cu felul său de a fi, cu pasiunea pentru muzică, cu cine e el when nobody’s looking… Și e ceva electrizant în prezența lui pe scenă, dincolo de voce. Un soi de libertate care vine din bucuria de a fi acolo și de a împărtăși muzica cu cei care au venit să-l asculte. O dezinvoltură pe care și-o permit doar artiștii ăia mari, în adevăratul sens al cuvântului. E efervescență și pasiune. E modestie, deși ar fi perfect justificat să fie aroganță. Și e recunoștință. Și, ceea ce caut și iubesc eu cel mai mult la un artist, generozitate. Din plin…

Într-o lume în care oricine poate să facă muzică dacă vrea, omul ăsta ESTE muzică. Dincolo de faptul că știe al naibii de bine ce face, simte ce face și asta se vede și pentru asta mi se pare că merită un respect uriaș. Și e minunat schimbul de energie care ia ființă nu doar între public și scenă, ci și pe scenă. Căci rar întâlnești un vocalist care se bucură așa, din toată inima, să împartă scena cu artiștii la fel de mișto care-i sunt alături (era să scriu în spate, dar când e vorba despre oamenii cu care cântă Berti Barbera, alături e cuvântul care se cere). Aseară a fost să fie Big Band-ul Radio și the one and only Nicu Patoi. Și, Doamne, cum au strălucit împreună, într-o sinergie perfectă! Mă rog, nu știu dacă există și sinergii imperfecte, dar ați prins ideea 🙂

Și nu știu cum poate un muzician să aibă o așa versatilitate în voce… Mi se pare fascinant cum Berti nu doar că poate să cânte orice, de la blues la metal, dar pot să jur că inflexiunile din vocea lui sunt, cumva, mereu altele, în funcție de piesă. Nu cântă un cântec, împărtășește o stare. Are sens ce zic eu aici? Sper… Și mai e accentul. Impecabil. Și fidelitatea. Felul în care face ca fiecare piesă să fie a lui, cu un respect vădit pentru artistul care a dăruit-o cândva lumii, fără a schimba nimic din ce e ea, din ce a vrut să spună autorul, fără a simți nevoia să epateze, ci mai degrabă să omagieze…

Mă opresc aici, deși am senzația că mai sunt multe lucrușoare pe care ar trebui să le consemnez. Probabil că nu s-au sedimentat încă, înlăuntrul meu, toate gândurile și trăirile după concertul de aseară… Cred că am mai spus-o, undeva mai sus. Dar, cu riscul de a mă repeta, mă bucur enorm. Mă bucur ca un copil în dimineața de Crăciun că am reușit, când nici prin cap nu-mi trecea că o să ajung la un concert, să-l văd live pe omul ăsta care… Cum să zic eu? When he sings, it really pours. With magic. De la el știu că suntem ceea ce ascultăm și a fost o onoare ca aseară, pentru puțin timp, să fiu muzică, într-un ocean de zgomot. Perfecțiune. Forță. Echilibru. Liniște. Din aia interioară. Pasiune. Cum spuneam, ceva aproape ireal… Mulțumesc pentru magie, Berti Barbera!