Vineri a fost cea dintâi zi de teatru din an. Și nici nu vă închipuiți cu câtă bucurie am revăzut Allegro, ma non troppo 😉 Apoi ieri am reușit să ajung și eu în sfârșit la Vizita bătrânei doamne de la TNB… Mai văzusem ceva din spectacol acum ceva timp, însă de astă dată l-am descoperit de la un capăt la celălalt și cred că e musai să vă povestesc și vouă ce și cum…
Trebuie să recunosc, m-am dus la teatru cu alte două montări ale aceluiași text în minte. Și acum îmi dau seama că deși am văzut aceste spectacole înainte să existe Cultural.21, trebuia să vă fi povestit despre ele de mult. Promit să o fac, pentru că atât spectacolul făurit de Claudiu Goga acum câțiva ani la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, cât și cel de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, ce poartă semnătura lui Tompa Gábor rămân foarte aproape de sufletul meu. Însă asta nu înseamnă că nu am știut să mă bucur în egală măsură de tot ceea ce am văzut aseară pe scenă… Vizita bătrânei doamne e unul dintre acele spectacole care te fac să râzi și te pun pe gânduri cu aceeași îndrăzneală. E o demonstrație de rigoare, de viziune, de pricepere actoricească și regizorală… O demonstrație prilejuită, evident de o scriitură la fel de bună. Alexander Morfov ia textul lui Friedrich Dürrenmatt și o gașcă de actori care-și stăpânesc meseria cu o incredibilă pricepere și aduce în fața publicului și adevăr și provocare deopotrivă… Spectacolul ăsta te tulbură. Așa cum spuneam, te face să râzi încă din primele minute. Însă umorul nu e decât un pretext, sub masca sa ascunzându-se de fapt câteva lecții pe care cred că e super important să ni le însușim cu toții… Și spectacolul ăsta te face în același timp să-ți pui o sumedenie de întrebări și să cauți răspunsuri. Răspunsuri pe care s-ar putea să nu-ți vină atât de ușor să le accepți… Cât valorează viața unui om? Dar dreptatea? Are conștiința un preț? Chiar totul e de vânzare? Ne schimbă tentația banului atât de tare încât să lăsăm la o parte orice strop de umanitate? Ne putem oare ascunde de trecut? Nu suntem oare datori să ne asumăm, mai devreme sau mai târziu, consecințele faptelor noastre? Și, mai ales, noi ce-am face dacă am fi în locul fiecăruia dintre ei?
Decorul e fascinant. Idem costumele. Muzica, luminile, totul e perfect în Vizita bătrânei doamne. Și e atât de bine jucat spectacolul, încât la final vrei să te duci acolo pe scenă, să-i îmbrățișezi pe oamenii ăia care după trei ore jumate de nebunie mai găsesc energia să zâmbească publicului și să le mulțumești pentru dăruire… E greu. E foarte greu să spui cine a fost mai bun. Pentru că mie mi s-au părut fantastici cu toții. Deși n-o să mă credeți dacă am să vă spun că n-am avut eu preferații mei, așa că ar fi și nedrept să nu-i amintesc… Maia Morgenstern și Mircea Rusu? Absolut geniali. Și a fost, ca de fiecare dată, o bucurie să-i privesc pe scenă. La fel cum a fost o bucurie să-l cunosc pe simpaticul Otto conturat atât de mișto de Mihai Călin. Victoria Dicu m-a cucerit din prima cu energia ei inconfundabilă. Și nici Marius Rizea nu s-a lăsat mai prejos. Mihai Munteniță a demonstrat ce minuni se pot face cu un rol aparent mic atunci când ai de partea ta talentul. Iar Ovidiu Cuncea și Mihai Calotă? Adorabili 🙂
Da, Vizita bătrânei doamne e un spectacol complicat. Pentru cei de pe scenă, pentru cei din fața și pentru cei din spatele ei deopotrivă. E un spectacol care îndeamnă la introspecție fără menajamente. Ba chiar îndrăznește parcă să se joace un picuț cu spectatorul. E un spectacol strunit cu multă dibăcie. Un spectacol care cere un public matur și înțelept, care e gata să-și asume tot ceea ce are să ne învețe povestea de pe scenă. Un spectacol de la care nu ai cum să pleci indiferent. Vizita bătrânei doamne e un exemplu de teatru făcut cu responsabilitate, cu dăruire, cu respect… Un spectacol profund, cu o strălucire aparte…
Cultural.21 