…în lectura lui Florin Liță, la Unteatru, într-o distribuție foarte mișto! Un spectacol pe care mă bucur mult că am avut ocazia să-l descopăr încă de la prima reprezentație, în cadrul CALEIDO 🙂
Un spectacol dur, și totuși atât de frumos. O poveste complicată. Greu de privit și probabil că și mai greu de jucat… O poveste care te doare, te răscolește, te revoltă… Un text care se cere pus în scenă cu responsabilitate. Ceea ce se și întâmplă… Nu, nu citisem textul înainte de spectacol… Dar cumva, privindu-i pe oamenii ăștia patru am simțit că exact așa trebuia adusă la viață povestea lui August Strindberg… Un text actual. Direct. Colțuros. Necesar cumva societății în care trăim… Un text despre familie. Despre (ne)iubire. Despre iertare și trădare… Despre oameni, și nu neapărat în forma lor cea mai frumoasă… O poveste despre libertate și eliberare. Despre izbăvire. Despre curaj, până la urmă… Un text care obligă regizorul, actorii și spectatorii deopotrivă să-și deschidă inimile și să accepte în lumea lor un soi de emoție cu care nu e neapărat ușor de conviețuit… O lecție de psihologie, care se învârte în jurul unui verb… A ierta. Sau a se ierta… Un verb care definește unul dintre cele mai dificile – dar și mai salvatoare! – procese la care se supune sufletul uman în decursul unei vieți…
Citește și Alcesta. E oare drept să trăiești fără cel iubit?
Nu, nu pot să pun în cuvinte toate stările prin care m-a trecut Pelicanul… Și nu, nu spun asta doar fiindcă e târziu și ar trebui să las scrisul și să plec la teatru… Va trebui să mergeți să vedeți spectacolul. Să simțiți pe pielea voastră furia, nepăsarea, deziluzia, revolta, durerea, neîncrederea și toate celelalte lucruri pe care le simt personajele astea patru… Toate emoțiile alea care clocotesc în inimile lor chinuite de blestem… Și va trebui să-i descoperiți voi singuri pe oamenii ăștia patru de pe scenă. Florina Gleznea? Impecabilă. Și nu, nu-i ușor ce face ea acolo, pe scândură… Sandra Ducuță? Doamne… Un copil genial… O minune de actriță care predă încă o dată o lecție impecabilă de teatru! Cât despre domni? Ei bine, domnii – Alex Popa și Cezar Antal, mai precis – le țin isonul cu rigoare celor două frumoase și mega talentate domnișoare anterior menționate 😀
Citește și Să vă mai povestesc o dată despre „Class”…?
Atât am avut de spus. De fapt, ar mai fi multe de povestit despre spectacolul ăsta. Despre decorul imaginat și făurit cu pricepere, care nu face altceva decât să rotunjească și mai mult povestea… Despre costume. Despre umorul care-și face loc exact când, unde și cât trebuie în firul narativ, astfel încât dimensiunea tragică și (in)umană a textului să iasă și mai clar în evidență… Dar eu rămân la părerea mea… Cel mai bine mergeți voi și vedeți Pelicanul…
Cultural.21 