Sâmbătă după amiază, înainte să plec spre Ploiești, am trecut pe la Point. Fiindcă aflasem de pe net că avea să se întâmple un spectacol lectură. Și mi-am zis să mă opresc și eu să-i văd și să-i ascult pe oamenii ăștia… Și-am zis să vă povestesc și vouă cum a fost cât aștept acum trenul de întoarcere…

Spectacolele de genul ăsta sunt destul de rare pe la noi, așa că m-am bucurat mult când am aflat despre Invocarea farmecului. Și chiar mi-a prins bine întâlnirea asta frumoasă. Vineri mi-a fost rău și încă eram amețită. Și cred că v-am mai spus că pentru mine doar teatrul – indiferent de forma lui – are un soi de putere magică și reușește să mă facă mereu bine… Și povestea de sâmbătă după amiază n-a făcut excepție… Mi-a plăcut textul. M-a atras titlul, în primă fază. N-am putut rezista umbrei de misticism… Nu știam prea multe despre ce sau cum scrie Yannis Mavritsakis… N-am citit până acum vreun text de-al lui și n-am apucat să văd nici Blind Spot-ul montat de Radu Afrim la Teatrul Toma Caragiu și nici Wolfgang-ul (în aceeași regie) pe care Teatrul Tineretului din Piatra Neamț îl aduce la sfârșitul săptămânii în FNT și care e de mult sold out… Dar acum, după experiența asta faină pentru care se face vinovată Fundația Culturală Greacă, parcă aș vrea să cunosc ceva mai îndeaproape piesele lui Mavritsakis… Pentru că, așa cum vă spuneam, am simțit o umbră foarte mișto de misticism. Nu doar în titlu, ci și-n poveste. Am simțit multă psihologie ascunsă pe acolo, prin text… Un text care provoacă și care se cere descoperit cu multă atenție și înțelepciune 🙂

Și nu-i pentru toată lumea treaba asta cu spectacolul lectură… E ca poezia ori ca teatrul radiofonic. Nu e suficient să fii doar un actor bun. Trebuie să ai ceva aparte în glas. Să poți captiva publicul într-o fracțiune de secundă prin tonul și intonația vocii. Să transmiți emoție ajutat doar de cuvânt. Și oamenii ăștia – și anume Crenguța Hariton, Ion Haiduc, Gavril Pătru, Stefy David și Vlad Nemeș – au transmis multă emoție. Și ne-au purtat alături de ei în poveste… Și nu, n-a adormit nimeni în sală 😉 Ne-a plăcut mult. Și chiar am fi vrut să mai dureze puțin… Ne-am bucurat de (re)întâlnirea cu toți cei cinci și de lumea asta magică pe care au deschis-o pentru noi…

A fost super tare! Mi-a plăcut și mai vreau… Și mi-ar plăcea ca într-o zi – cât mai curând! – să văd textul ăsta jucat pe o scenă… Și am în minte un regizor care l-ar monta mișto rău de tot… Și mi-ar plăcea să fie tot mai multe spectacole lectură, și toate făcute așa frumos… Până atunci, nu-mi rămâne decât să le mulțumesc celor ce-au invocat sâmbătă după amiază farmecul cu vocea și cu o picătură din sufletul lor 🙂