Doamne, cât de mișto e May!

Că merg la Nebun din dragoste aproape de fiecare dată când se joacă știți deja… Nu știu ce-i cu mine și cu spectacolul ăsta, dar mă atrage ca un magnet… Mi se pare fascinant să poți să iubești așa. Mai presus de reguli și de consecințe. Să nu poți respira fără celălalt, chiar dacă știi că ce faci e greșit… Să ții la cineva atât de mult încât să ocolești 2480 de mile ca să-i simți îmbrățișarea… Și mi se pare incredibil de romantică povestea asta. Da, știu că nu-s tocmai romantica cea mai convențională, dar asta e… Și dincolo de toate astea, e o bucurie să-i văd pe oamenii ăștia jucând…

Prima și prima dată am ajuns în sală la Nebun din dragoste pentru băieți. Pentru cel rău (care de fapt e bun, dar sub acoperire). Adică pentru Gavril Pătru. Și pentru cel bun (și foarte, foarte dulce aici). Adică Ioan Andrei Ionescu. Fiindcă eu nu știu să fie vreun actor mai fain ca ei doi pe la noi. Și pentru Sam Shepard, fiindcă mie îmi place mult cum scrie tipul. Și apoi, așa cum vă spuneam, m-a prins povestea. Și m-a cucerit Raluca Aprodu cu felul în care o aduce ea la viață în fața spectatorilor pe May 🙂

Îmi place cum joacă fata asta. Îmi place zâmbetul ei și îmi place subtilitatea cu care scoate la suprafață toate nuanțele ascunse în personajul ei. Și în May chiar își găsesc loc o groază de nuanțe… Și mi se pare curajos să-ți asumi o partitură ca asta. Fiindcă nu-i ușor. Nu-i ușor să dai piept cu tot ce zace în fata asta sfâșiată între omul pe care-l iubește, conștiință, o dorința dureroasă de libertate și cine știe câte și mai câte… Și totuși pare ușor pentru Raluca, iar asta nu-I de ici, de colo… E elegantă. E frumoasă. Și cu asta sigur sunt de acord și domnii din sală, care o admiră de fiecare dată, și doamnele care mai mult ca sigur că o invidiază, fie și doar un strop… E al naibii de sexi cu rochia aia roșie și cu trapperși negri, ceea ce se potrivește la fix cu un Eddie la fel de al naibii de sexi. Și știe cum să ajungă la sufletul celor din sală și să-i facă fără să vrea să plângă. Ceea ce se potrivește la același fix cu același Eddie care te răscolește cu o privire…

E mereu stăpână pe sine și își dă în același timp voie să se joace, iar asta e foarte mișto… Am văzut-o pe Raluca Aprodu în Nebun din dragoste de multe ori. M-am oprit din numărat la 13… Și de fiecare dată am văzut cât suflet pune. Cu câtă emoție și cu cât avânt o creionează pe May. M-am bucurat de fiecare dată de felul în care aduce ea atâtea trăiri la un loc, ca într-un puzzle. Căci în intimitatea Sălii Atelier e imposibil să nu observi chiar și din ultimul rând tot ce ascunde ea în priviri și-n gesturile cele mai mărunte. Și e imposibil să nu te întrebi dacă nu cumva atâta deznădejde, și speranță, și iubire, și visuri sfărâmate, și haos interior, și durere, și sentimente contradictorii simțite la fiecare spectacol nu-și cer, până la urmă, tributul de la sufletul omului de dincolo de personaj. Și e imposibil să nu îți dai seama că dacă pe tine te doare în sală, pe scenă sigur doare cel puțin la fel… Și pentru asta, eu cred că suntem cu toții datori în fața tuturor acelor actori frumoși și talentați care își pun sufletul pe tavă pentru ca noi să ne putem bucura de teatru… Raluca, mulțumesc! Mulțumesc pentru lacrimi, pentur curaj și pentru inspirație!



Categorii:drama, OAMENI DE TEATRU, TEATRU

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: