Cu respect. Pentru Sandra…

Am fost într-una din serile trecute la unul dintre spectacolele din micro-stagiunea StArtAct care s-a jucat la ArCuB cu sala plină. Respectfully yours…, mai exact. Adaptare după un text de J.P. Sartre. O alegere riscantă pentru un regizor aflat la început, aș îndrăzni eu să spun. O alegere necesară, însă. O alegere pe care cred că aș fi făcut-o și eu dacă eram în locul lui A.Hartmann. Un text care poate că n-ar strica să intre în atenția teatrelor mari din țară… E drept, un text pe care unii l-ar vedea poate ușor controversat. O poveste care, privită dintr-un anumit unghi, își păstrează însă actualitatea. Un text greu de pus în scenă și greu de jucat. Un spectacol care, făcut bine, te poate bântui mult timp…

Din spectacolul de pe 6 septembrie de la ArCuB mie mi-a rămas în minte finalul, care a făcut poate cât o mie de replici… Și mi-a mai rămas ceva în minte. Jocul Sandrei Ducuță. Nu e prima dată când o văd pe Sandra pe scenă. Am mai văzut-o în vară, pe final de stagiune, într-un spectacol despre care nu v-am povestit pe blog. Și poate că atunci – pentru că nu s-a nimerit să fie tocmai un spectacol pe gustul meu – nu am văzut în copilul ăsta ce-am văzut acum, în Respectfully yours… Caz în care îmi asum pe deplin ignoranța!

E greu ce face Sandra în spectacolul ăsta. Și poate că nu-i iese perfect, după cum sigur vor argumenta unii sau alții. Dar are atâta timp să facă în așa fel încât totul să-i iasă din ce în ce mai bine. Pentru că mie mi se pare că poate. Rolul lui Lizzie – singurul rol feminin din spectacol, de altfel – nu e chiar la îndemâna oricui. Dar Sandra l-a stăpânit bine. Parcă din ce în ce mai bine pe măsură ce povestea avansa… Cum mi-am dat seama? Ei bine, la un moment dat i-am întâlnit privirea și mi-au dat mie lacrimile. Și dacă mă întrebați pe mine, fata asta i-a dominat pe băieți – actoricește vorbind – de la început până la sfârșit. Și asta nu-i de ici, de acolo… Și se prea poate să mă înșel, însă eu cred că va crește frumos. Cred că Sandra Ducuță are multe de arătat publicului și sper ca timpul să-i scoată în cale cât mai mulți oameni care să știe ce-i de făcut cu talentul ei… E tânără. Al naibii de tânără. Și adevărul e că nu sunt prea mulți actori din generația ei în care să se întrezărească capacitatea asta de a jongla cu emoțiile pe care am văzut-o la Sandra. Și până la urmă, ce face diferența între un actor oarecare și un actor cel puțin bun, dacă nu felul în care transmite emoție?

Dar nu vreau să mă întind inutil la vorbă. Atât voiam să vă spun. De acolo, de la locul meu din ultimul rând, am văzut o fată, pe numele ei Sandra Ducuță, care a construit un personaj complicat cu mult curaj. O actriță la început de drum, pe care mie mi se pare că o așteaptă un drum frumos. Dacă va deveni sau nu un nume cu adevărat valoros în teatru, vom afla împreună… E frumoasă, are energie și mai ales carismă, pare că-și iubește deja mult meseria și dacă nu greșesc eu, are ce șlefui în interiorul ei… Și eu una abia aștept să văd spre ce proiecte noi o să o poarte pașii 🙂