Și-a fost Neguțătorul din Veneția…

Mă bucur ori de câte ori aud că se repetă pe undeva un spectacol nou. Și mă bucur ori de câte ori am ocazia să descopăr un spectacol chiar de la premieră. Așa cum s-a întâmplat și cu Neguțătorul din Veneția, care și-a făcut de curând o foarte frumoasă intrare în repertoriul Naționalului…

Cred că textul ăsta e singurul Shakespeare care-mi place cu adevărat… Știu, nu se cade să spun că nu sunt înnebunită după marele dramaturg. Dar gusturile nu se discută, nu? Să revenim la subiect. Cum mi s-a părut spectacolul? Bun. Nu, nu se va transforma într-un dintre spectacolele mele de căpătâi și știți că nu o să pretind altceva doar ca să dea bine pe hârtie… Dar asta nu înseamnă că am să trec cu vederea tot ce are Neguțătorul din Veneția de oferit publicului… O poveste clasică spusă curat, fără artificii inutile. Un spectacol riguros construit din mai toate punctele de vedere. Decor mișto și o ilustrație muzicală la fel de faină, oameni talentați, costume foarte reușite, ritm bun și, cel mai important din punctul meu de vedere, un soi de simplitate foarte frumoasă și foarte necesară în teatrul de azi 🙂

Ce-mi place mie la Alexander Morfov e că face în așa fel încât poveștile alea grele, ale clasicilor, să devină ușor de înțeles pentru oricine. Știe cum să traducă acel „ce a vrut să spună autorul” astfel încât esența, mesajul să ajungă cu lejeritate la fiecare spectator din sală… Și Neguțătorul din Veneția nu face excepție. Și are multe de spus spectacolul ăsta. Despre onoare. Despre dreptate și despre cât de ușor de manipulat și de prefigurat poate fi ea uneori… Despre iubire. Despre prietenie. Despre oameni… Te face să-ți pui întrebări și asta contează cel mai mult. E actual. Foarte actual. Și asta ar trebui să ne pună serios pe gânduri…

Neguțătorul din Veneția e unul dintre acele spectacole în care dinamismul, sensibilitatea, lirismul, umorul și elementele dramatice se împletesc cu armonie, punându-se reciproc în valoare. Și punându-i în valoare pe oamenii de pe scenă. Care, apropo, fac o echipă foarte reușită și câștigă fără niciun dubiu simpatia tuturor celor prezenți în sală… Mi-a plăcut Ion Caramitru în chip de Shylock. Mi-au plăcut mult de tot Ada Galeș și Cosmina Olariu. Și mi-a plăcut muuuuult de tot Lanceloto cel plin de farmec creionat într-un mare fel de către Emilian Mârnea. Și, așa cum vă spun de fiecare dată, doar pentru că ei au fost preferații mei, nu înseamnă că toți ceilalți nu fac o treabă la fel de bună pe scândura Sălii Studio 😉

Dar ce să ne mai lungim la vorbă? Mergeți la teatru. Vedeți spectacolul. Fiți cu băgare de seamă la nuanțe și detalii. Cântăriți bine toate învățămintele ascunse printre rânduri. Ceva îmi spune că nu are cum să nu vă placă Neguțătorul din Veneția…