Așa se domină o scenă!

N-am avut vreodată vreun dubiu în ceea ce privește talentul Alexandrei Sălceanu. Însă când am văzut-o pe scenă în prima seară când s-a jucat Class, m-am îndrăgostit de jocul ei. Și mi-am zis că nu e chip să mai ratez vreodată vreun spectacol de-al ei…

De la Class am lipsit de două ori. La premiera oficială și la una dintre cele două reprezentații din FNT. În rest, am fost la fiecare reprezentație. Și de fiecare dată am plecat de la teatru zicându-mi Da, așa trebuie să arate un spectacol și da, așa trebuie să se prezinte niște actori în fața publicului… Dincolo de cât de personal e pentru mine spectacolul ăsta, merg să-l văd de fiecare dată când se joacă fiindcă mi-s foarte dragi trei oameni de pe scenă. Iar Alexandra e unul dintre ei… Face un rol mare. Și-l face bine. Își construiește personajul cu multă migală și asta se vede. Donna trece printr-un milion de stări în povestea asta, și Alexandra le stăpânește pe toate cu o siguranță teribilă. Are energie, are farmec, are simț ludic și are sensibilitate. Cucerește prin naturalețe. Prin felul în care știe să fie când tandră, când dură. Predă o lecție. Una foarte importantă. Despre cum se domină o scenă. Cu eleganță. Cu talent. Cu expresivitate. Fără a-ți eclipsa vreo secundă colegii. Fără a te da înapoi vreun moment de la a-ți pune sufletul pe tavă.

Îmi place felul în care Alexandra face să pară că totul e ușor. Deși nu e. Actoria e una dintre cele mai grele meserii din lumea asta și ea-și face meseria cu o nonșalanță de invidiat. Îmi place felul în care lasă să se vadă tot ce-i în sufletul Donnei. Cum știe să fie fragilă și în același timp puternică. Foarte puternică. O crezi. Te doare când o doare pe ea. Si te bucuri alături de ea. Răsufli pentru o clipă ușurat(ă) că nu ești în pielea ei. Și o înțelegi. Vrei să o iei în brațe atunci când plânge. O admiri. Ok, te și enervează puțin fiindcă Brian e băiat bun și ea se încăpățânează să nu-i mai dea o șansă,.. 😀 Și dacă tot am pomenit de Brian, îmi place complicitatea cu care (se) joacă alături de Gavril Pătru. Sunt minunați împreună. Două forțe, care se completează reciproc și care aduc în fața spectatorilor două personaje creionate impecabil…

Mulțumesc, Alexandra. Pentru dăruire. Pentru cum ai ales să faci teatru. Pentru toată bucuria pe care o aduci în sufletele noastre cu fiecare personaj! 🙂