Și când din zece chiar n-a mai rămas niciunul…

…criminalul s-a arătat. Dar nu despre criminal o să vorbim noi acum, fiindcă nu prea e voie. O să vorbim însă despre unul dintre cele trei spectacole la care am fost eu sâmbătă. Da, iar am fugit între teatre. Și asta fără să-mi cadă vreo cracă înghețată în cap și fără să repet figura de joia trecută, când am îmbrățișat fără prea multă grație un gard pe când plecam de la Național… Așadar, am ajuns într-un final la Și din zece n-a mai rămas niciunul și aș fi vrut să vă povestesc și vouă cum a fost 🙂

Nu știu dacă v-am mai spus, dar eu nu sunt neapărat înnebunită după Agatha Christie… Știu că sună puțin ciudat, mai ales că eu ador poveștile polițiste, dar așa e… Și prin urmare pot fi foarte greu de mulțumit atunci când vine vorba despre orice montare a unui text de-al doamnei Christie… Și acum veți întreba probabil cum mi s-a părut Și din zece n-a mai rămas niciunul, nu-i așa? Ei bine, am să răspund cu toată sinceritatea. Poate că n-am trecut spectacolul ăsta pe lista mea cu povești de re-re-re-văzut. Dar asta e o chestie pur subiectivă. Fiindcă e un spectacol bun și ar fi iresponsabil din partea mea să insinuez contrariul doar fiindcă nu știu ce detaliu nu mi-a plăcut mie sau fiindcă am eu o problemă personală cu scriitoarea din spatele poveștii. E un spectacol care te prinde. Mai ales dacă nu știi textul dinainte. Un spectacol care te ține un pic în suspans și din care ai și de învățat una, alta… Muzica e foarte faină. La fel și decorul. Costumele sunt exact ce trebuie. Tensiunea și umorul clasic britanic se îmbină perfect și se pun parcă reciproc în evidență… Iar publicul devine tot mai atent pe măsură ce acțiunea avansează și soldățeii dispar rând pe rând de pe șemineu…

Cât despre „soldățeii” de pe scenă, nu pot să nu remarc cât de bine își fac ei datoria și cu cât entuziasm își intră fiecare în personaj. A ales bine Ricard Reguant și de data asta 😉 Iar eu una am fost fascinată, din nou, de felul în care s-au arătat în fața publicului doi oameni: Raluca Aprodu și Tudor Istodor. Cei pentru care am și ținut neapărat să merg la spectacol, de altfel… Raluca a avut sâmbătă trei spectacole. Și eu m-am cam ținut după ea… A strălucit de dimineață în Pădurea spânzuraților, unde a fost de departe preferata mea. Seara a jucat în Nebun din dragoste de parcă toată oboseala de peste zi nici n-ar fi existat. Iar între cele două a îmbrăcat straie de Vera Claythorne în Și din zece n-a mai rămas niciunul. Și i-a ieșit de minune. Și nu, chiar nu-i o partitură simplă! Și Tudor? Elegant, un pic arogant, un pic aventurier, mai îndrăgostit decât ar vrea să recunoască, inteligent și sigur pe sine… Exact ceea ce așteptam eu de la Philip Lombard, pe care el îl zugrăvește cu mult stil și cu o lejeritate de invidiat. Mulțumesc, oameni frumoși, pentru că mi-ați dat ocazia să mă întâlnesc cu o Vera și un Philip atât de fermecători!

Deci… așa cum vă spuneam e un spectacol bun. Și mă bucur că cei de la Teatrul Avangardia au ales să facă loc unui thriller clasic în repertoriu. Pentru că simt că e nevoie de mai multă deschidere către genul ăsta la noi și simt că e un segment de public care abia așteaptă un astfel de spectacol… Și eu zic să nu ocoliți Și din zece n-a mai rămas niciunul. Nu de altă, dar s-ar putea să se supere însuși criminalul pe voi și asta nu-i de bine… 😀

 



Categorii:drama, TEATRU

Etichete:, , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: