Vă spuneam acum o lună, după întâia mea întâlnire cu Livada de vișini că am mers cu oarecare rețineri, dar că m-am bucurat să găsesc în adaptarea asta după textul lui Cehov câteva motive frumoase pentru care să-mi doresc să revin. Și iată că am și revenit, chiar mai repede decât mă așteptam… Și vă spuneam și data trecută că mi-a plăcut mult de niște oameni din spectacolul ăsta. Da, mi-a plăcut decorul. Mi-a plăcut muzica. Mi-a plăcut apropierea dintre public și poveste. Mi-a plăcut că se lucrează mult cu metafore și cu simboluri în cele trei ore și jumătate de spectacol… Dar cel mai mult mi-a plăcut de ei… Pentru că teatrul e înainte de toate despre oameni. Despre actori. Despre emoție… Și și-a ales David Doiashvili în distribuție câțiva actori care pur și simplu respiră emoție… Și nu vorbesc aici doar de rolurile principale, în care Ioan Andrei Ionescu și Monica Davidescu sunt absolut fenomenali. Mă refer și la acele câteva partituri cheie din spectacol – pe care nici nu îndrăznesc să le numesc secundare – asumate magistral. Revăzând aseară spectacolul am perceput mai bine o groază de lucruri. Subtext. Nuanțe. Idei… Și m-am bucurat încă o dată de o prestație tulburătoare din partea lui Mihai Constantin, căruia îi revine provocarea de a-l personifica pe bunul Firs. Și de același Gaev fascinant construit în detaliu de Gavril Pătru. Și de nebunia delicioasă a lui Idris Clate în Epihodov. Și de ea. De Varia adusă în fața publicului într-un mare fel de Raluca Aprodu…
Nu e ca și cum abia acum am descoperit ce poate să facă Raluca pe scenă. Am văzut-o asumându-și frumos personaje de tot felul și m-am bucurat mereu să o privesc. Și nu o dată m-a uimit. Doar că Varia m-a cucerit într-un fel aparte. E un amestec de emoții atât de greu și de ciudat în sufletul fetei ăsteia… Și Raluca știe exact cum să scoată totul la suprafață… Nu-i ușor. Nu-i ușor să te transformi așa. Să găsești în interiorul tău resursele pe care le cere Varia… Nu are cum să nu te coste sufletește pe tine, omul din spatele măștii, tot ceea ce simte personajul tău… Neliniștea. Deznădejdea înlocuită prea rar de speranța unei iubiri împlinite. Teama. Dorul. Nevoia de dragoste. Maturitatea care parcă a copleșit-o… Dorințele contradictorii. Visele care par mult prea greu de atins… Raluca trebuie să facă în așa fel încât toate astea să-și găsească locul în aceeași inimă. Și, credeți-mă, așa se întâmplă!
E frumoasă. E elegantă. Și-mi dă impresia că e atât de atentă la lucrurile mici… La acele detalii uneori imperceptibile, care aduse la un loc dau strălucire și realism personajului. Varia e creionată atât de fin și, în același timp, de precis. Prezența ei nu poate fi ignorată. Iar publicul se îndrăgostește imediat de ea… Îmi place mult felul în care se joacă Raluca cu toate sentimentele contradictorii pe care Varia o obligă să le simtă. Îmi place să o văd trecând de la o emoție la alta cu multă stăpânire. Îmi place jocul foarte serios în care intră cu mai toți ai casei de la început până la sfârșit. Și-mi place deopotrivă jocul simpatic și doar aparent copilăros în care se avântă pe alocuri alături de Leonid Andreevici Gaev al lui Gavril Pătru. E foarte mișto relația asta unchi-nepoată pe care o colorează ei doi în oceanul de tonuri reci în care ne aruncă uneori povestea livezii… Apropo, dacă-mi permiteți o paranteză, tot ei doi au reușit cumva să mă fac să plâng alaltăseară la Nebun din dragoste deși credeam că, după ce-am văzut spectacolul de vreo opt ori, ar trebui să pot să-mi țin lacrimile sub control…
Citind piesa lui Cehov, Varia n-a fost niciodată printre personajele mele preferate. Dar iată că asta s-a schimbat după ce am văzut-o prinzând viață în interpretarea Ralucăi Aprodu. Varia asta de care vă spun m-a făcut să râd, să plâng, să o înțeleg, să vreau să o compătimesc, să o iubesc și să n-o mai iubesc… M-a făcut să văd multe lucruri și să mă înțeleg parcă și pe mine însămi un picuț mai bine… Am privit-o cu atenție și am descoperit cât de frumos se pot îmbina curajul și fragilitatea, teama și speranța, dragostea și renunțarea. Am simțit durerea ei și-am sperat o dată cu ea. Și până la urmă în schimbul ăsta frumos de emoții se măsoară priceperea unui actor, nu-i așa?
Dar nu vreau să mă lungesc cu vorba. Fiindcă oricum niciodată n-am știut cum să cuprind ca lumea în cuvinte chestiile care țin de suflet… Raluca face un rol care mie îmi place mult în Livada de vișini. Un rol greu, incontestabil. Dar Varia plăsmuită de ea e, invariabil, superbă. Are o strălucire aparte pe care Cehov a ascuns-o bine atunci când a creat personajul ăsta și care cere multă intuiție din partea oricărei actrițe care-și asumă provocarea de a dibui totul așa cum se cuvine… Are o lumină frumoasă în ochi. Are un soi de profunzime care se face simțită încetul cu încetul și care te captivează… E o bucurie să o descoperi, cu tot amalgamul de stări și de sentimente pe care le poartă în suflet…
Cultural.21 