Am fost ieri după amiază la teatru. Da, din nou. Pentru a 17-a oară pe luna asta, cred… Am fost la Metropolis, la Domnul Ibrahim și florile din Coran. Un spectacol pe care-l pândeam de mult și la care nu reușeam niciodată să iau bilete în timp util. Dar iată că până la urmă am prins cumva ultimul loc liber și ieri m-am prezentat regulamentar la ora stabilită la întâlnirea cu Momo și cu domnul Ibrahim. 🙂
Și mi-a plăcut spectacolul ăsta! Nu știam nimic despre el când am intrat în sală. N-am apucat până acum să citesc cartea lui Eric-Emmanuel Schmitt și nici n-am văzut filmul. Am descoperit însă din primele secunde o poveste foarte mișto acolo, pe scenă. O poveste despre prietenie. Despre familie. Una nu tocmai tradițională… Despre alegeri. Despre destin, vină și greșeli. Despre credință. Despre drumul – uneori complicat – de la copilărie la maturitate… Despre credință (și nu despre religie!) și despre univers. Despre suflet… O poveste care te face când să râzi, când să plângi. Și din care avem multe de învățat. Un spectacol cald, frumos, de pus la suflet. Un spectacol plin de emoție, dar și de umor. Care te poartă pe nesimțite într-o lume fermecată… O călătorie inițiatică nu doar pentru Momo, ci și pentru spectatorul provocat la introspecție…
E imposibil să nu te lași cucerit de Domnul Ibrahim și florile din Coran. Fiindcă e atât de lin și în același timp atât de profund basmul ăsta… E foarte faină muzica ce te poartă și mai adânc în poveste. Și e super tare decorul. Ca să nu mai vorbim de actori! Marian Râlea e absolut fenomenal. Și nu spun asta doar pentru că e unul dintre oamenii care mi-au marcat mie copilăria. Face un rol genial și cred că toți cei din sală pot depune mărturie că spun adevărul și numai adevărul! Și nu e singurul. Vlad Logigan e demențial. Atâta energie și atâta ușurință în felul în care se joacă el cu stările și cu emoțiile personajului său! Două partituri grele asumate cu pricepere și dezinvoltură de doi actori delicioși în rolurile astea. Doi actori secondați într-un mare fel de către alți patru actori la fel de minunați – Magda Catone, Lia Bugnar, Amelia Ursu și Gavril Pătru – responsabili de alte patru roluri pe care nici prin cap nu-mi trece să le numesc secundare. Pentru că vorbim aici de personaje cheie, fără de care călătoria lui Momo și-ar pierde din farmec și din însemnătate și pe care oamenii ăștia le însuflețesc cu multă iscusință.
Da, abia aștept să revin la Domnul Ibrahim și florile din Coran. Fiindcă mi-a plăcut mult. Dar cred că am mai spus asta o dată, nu? M-am bucurat să văd un spectacol simplu. Dar atât de bogat. Un spectacol onest, care împletește cu finețe drama și umorul într-o poveste cu tâlc. O parabolă, așa cum ne este el prezentat pe site-ul teatrului. O lecție de viață și de teatru, deopotrivă…
Cultural.21 