Ar trebui să încep cumva, cu o introducere din aia catchy, cum se face pe la case mai mari. Dar n-o să fie așa… E târziu, sunt obosită, dar tot amân de ceva vreme să pun pe hârtie lucrurile pe care mi le-a lăsat mie Bani Negri în minte și-n suflet… Așa că o să sar peste cutumele jurnalistice și o să trec la subiect…
N-o să vă spun dacă e un serial bun sau rău. Pentru că, unu la mână, e o chestie a naibii de subiectivă și ce mi se pare mie mișto, altcuiva poate să i se pară fix pe dos și viceversa. Doi la mână, eu nu-s tocmai un consumator obișnuit de seriale. Și, trei la mână și în fapt first and foremost, nu e-n “fișa postului” meu să trag astfel de concluzii. Băgați singuri un ochi pe HBO Go și decideți voi dacă serialul e genul vostru sau nu. Eu o să vă spun doar, mai mult sau mai puțin coerent, ce mi-a plăcut mie la Bani negri 🙂
Mi-a plăcut că cineva s-a gândit să radiografieze așa realitatea. Așa, adică altfel. Felul în care a ales Daniel Sandu să spună povestea – poveștile, mai bine zis, pentru că Bani negri e în fapt o sumă de povești – e o gură de aer proaspăt într-un peisaj ticsit de filme despre comunism, formate împrumutate de afară și telenovele mai mult sau mai puțin inspirate… Și mai e o oglindă – pe alocuri simpatică, dar în același timp a naibii de dureroasă – a timpului prezent, cu oamenii lui și metehnele lor. A unei lumi prinsă într-un „mai acuș” social și emoțional. Și a unor personaje care, la rândul lor nu sunt decât oglinzi ale unor suflete și minți cât se poate de reale…
Ce am simțim eu că ne învață astea șase episoade? Well, înainte de toate, ne învață că ar trebui să ne gândim de două ori înainte să decidem cine-i bun și cine-i rău. Să nu uităm că fiecare om are în spate o poveste. Despre care habar nu avem – și de multe ori nici nu vrem să ne gândim – în ce fel ne-ar schimba și spre ce nefăcute ne-ar împinge pe noi, cei care punem etichete și judecăm considerându-ne mai buni, mai demni, mai onești, mai, mai, mai… Și ne mai învață că vorba aia care spune că aparențele înșală e pe bune. Înșală, chiar mai mult decât vrem să credem… Că uneori – poate de prea multe ori? – să fii bun nu înseamnă mare lucru… Că e atât de ușor să pierdem din vedere lucrurile care chiar contează… Că sunt lucruri cu care nu se glumește în viață… Că viața nu e un dat și că prea luăm de-a gata tot ce avem… Că încrederea nu se oferă, ci se câștigă… Că răul e de mai multe feluri. Și, de cele mai multe ori, cu cât e mai frumos la chip, cu atât e mai diabolic… Că viața, la fel ca sufletul omenesc, e făcută din atât, dar atât de multe nuanțe de gri și nicidecum din alb sau negru… Și câte altele…
Distribuția? Iarăși, n-o să vă zic eu cine a jucat bine, cine a jucat prost sau dacă trebuia să-și facă Daniel distribuția mai nu știu cum, că nu mă prea pricep la asta și nici nu e treaba mea. O să vorbesc însă despre cine m-a prins pe mine în mreje 😉
Și încep cu Mălina Manovici, pentru că am avut tendința să o nedreptățesc – habar nu am de ce – la început. Și îmi pun public cenușă în cap pentru că mi-a dat doar prin minte că personajul ei putea sa-l facă oricine. Nu, nu putea. Am înțeles asta pe la jumătatea serialului, când Mălina m-a zguduit pe nepusă masă. A rămas cu mine ceva din ce-am văzut la ea pe ecran, am văzut o simplitate din aia frumoasă în jocul ei, care ne-a lăsat să vedem în sufletul personajului ei, vreau neapărat să o văd și în teatru, sunt sigură că o să-mi placă și mai mult…
Apoi, Cristian Bota. Personajul i se potrivește mânușă, are talent, e unul dintre actorii tineri pe care am zis că vreau să-l mai văd. E expresiv, e simpatic, îmi dă impresia că nu e doar un bun actor tehnic, m-am bucurat de fiecare scenă a lui. Și da, și pe el vreau să-l văd în teatru 🙂
Gavril Pătru. Omul pe care l-am cam înjurat cu ocazia serialului ăstuia. Fiindcă iar m-am văzut nevoită să fac pe psihologul cu personajul negativ pe banii mei. Și fiindcă din pricina lui am simțit cum mi se rupe sufletul în două, de un milion de ori mai acut decât mi-am închipuit că ar fi cu putință… Să poți să transmiți, de dincolo de ecran, tot ce transmite omul ăsta cu o singură privire n-are treabă cu actoria. E un dar și e o lecție de generozitate. Și o să ziceți ok, iar își laudă fata asta idolul… Sincer? Să nu-i spuneți, dar nici măcar nu sunt sigură că-mi place de el când vine vorba de film. Chiar dacă e, absolut și indiscutabil, genial. Dar ce încerc să spun e că sunt, cel puțin pe jumătate obiectivă când spun că rar mi-a fost dat să văd, mai ales într-un film românesc, un actor care să te răscolească atunci când nu spune nimic, care să te facă să-i înțelegi personajul atunci când ar trebui să-l urăști, care să aibă atât de mult firesc în joc încât să doară…
Mai departe. Am revăzut-o pe Voica Oltean, la ceva timp după Breaking News. Și m-am bucurat de revedere. Un copil talentat care se transformă într-o actriță de care am impresia că vom mai tot vorbi. Și mi-a mai plăcut mult de Csaba Ciugulitu, care ne amintește de la un capăt la celălalt cam cât de importante sunt rolurile „mici” când sunt făcute de actori mari. Și repet, doar pentru că s-a nimerit ca ei să fie preferații mei, nu înseamnă în niciun chip că ar fi ceva în neregulă cu felul în care și-au adus toți ceilalți personajele în fața telespectatorilor. Și cred că e destul de greu de contestat cât de echilibrată e distribuția pusă la cale de Daniel Sandu, ceea ce iar e un lucru care chiar contează.
Și last, but certainly not least, mai trebuie să consemnez două treburi. Dacă toate filmele românești s-ar vedea și, mai ales, s-ar auzi așa, ar fi absolut minunat. Și mulțumesc Ina Isbășescu că am văzut în sfârșit într-o producție autohtonă costume gândite pentru fiecare personaj în parte, și nu doar așa, ca să arate bine pe actori!
Asta ar cam fi. Cred că am scris ceva, nu știu dacă a avut vreun fir logic pălăvrăgeala mea, sper că da. A devenit Bani negri serialul meu preferat? Nu, și n-o să pretind contrariul chiar dacă s-ar putea să se supere Daniel Sandu pe mine (și eu încă mai sper să-l prind într-o bună zi la un interviu 🙂 ). Îmi pare rău că am petrecut vreo șase ore din timpul meu cu tableta în brațe pentru serialul ăsta? În niciun caz și absolut deloc. Știu câtă munca a fost în spatele a ceea ce am văzut noi, cei care ne dăm acum cu părerea, și nu pot decât să mă bucur pentru toți cei văzuți și nevăzuți din echipa asta că o lume întreagă poate să vadă acum roadele muncii lor. Și să le mulțumesc pentru tot ce am învățat, înțeles și reconsiderat după întâlnirea mea cu Bani Negri…
Cultural.21 