Însemnări din „Vestul singuratic”…

Am tot încercat eu să ajung la Vestul singuratic și iată că în sfârșit am reușit… Spectacolul se joacă destul de rar, mie mi-e destul de frică de sala mică de la Nottara, dar până la urmă am văzut și eu spectacolul…

Am mers pentru băieții din distribuție și pentru că am eu ceva pentru dramaturgia irlandeză. Da, îmi place onestitatea asta obraznică a irlandezilor în spatele căreia se ascunde aproape mereu o foarte bună capacitate de analiză a naturii umane… Iar Vestul singuratic nu face excepție… Spectacolul ăsta e direct. Foarte direct. Și nu-i neapărat ușor de digerat… Nu-i pentru cei hipersensibili la realitate, după cum bine spunea un domn în spatele meu când am plecat de la teatru… Dar e, fie că ne place sau nu, o frântură din realitate… Și e o radiografie indiscutabil necesară a sufletului uman, în forma lui mai puțin plăcută simțurilor. Da, Vestul singuratic e o comedie. Sort of… Dar dincolo de umorul ăsta, Vestul singuratic e despre o groază de lucruri foarte seriose. E despre familii mai mult sau mai puțin funcționale… Despre iubire, chiar și atunci când nu e perfectă… Despre prietenie. Despre responsabilitate. Despre asumare. Despre iertare. Despre limite și despre acceptare. Despre labirinturile complicate și de multe ori întunecate din interior… Despre relații de tot felul. Despre iertare, compasiune și (ne)înțelegere… Poate puțin și despre nebunie?

Și aminteam despre băieții din distribuție… Dar o să încep cu fata. Pentru că Ioana Calotă mi s-a părut superbă. Nu-i ușor să fii singura gagică din Vestul singuratic. Dar fata asta transmite enorm. Și e imposibil să n-o iubești pe Girleen a ei. Mulțumesc pentru că m-ai făcut să plâng, Ioana! 🙂 Now, back to the boys… Trei Doamne, și toți trei absolut minunați! Vlad Zamfirescu și Florin Piersic Jr. sunt incredibil de credibili în rolurile fraților duși cu capul pe care publicul îi adoră pe bună dreptate. Nu e ușor ce fac ei acolo. Absolut deloc. Doar că ei nu lasă nicio secundă să se vadă asta. La fel cum nici Andi Vasluianu – pe care, vă spun sincer, nu mi-l prea imaginam în chip de preot – nu lasă publicul să întrezărească niciun pic din tot efortul pe care-l cere o asemenea partitură. Și are omul ăsta un monolog înainte de pauză… Ei bine, e genial momentul…

Da, mie mi-a plăcut Vestul singuratic. Mi-a plăcut mesajul, mi-a plăcut ritmul, mi-a plăcut umorul negru și nu neapărat foarte fin, mi-a plăcut mult de tot cum e jucat spectacolul, mi-a plăcut decorul care reflectă atât de bine lumea interioară a personajelor… A, și muzica? Mișto rău de tot 😉 Long story short… văzut, plăcut, notat pe lista de revăzut!