La al șaselea spectacol din cele opt pe care le am trecute în agendă săptămâna asta am cam dat în mintea copiilor… Da, azi de dimineață am fost la Spaima Zmeilor 🙂 Nu mă întrebați ce m-a apucat. Și nici cum de-am reușit să mă trezesc la nouă jumate, după o săptămână în care n-am dormit prea mult… Haideți să vorbim mai bine despre spectacolul ăsta super simpatic al Teatrului Ion Creangă și despre de ce ar trebui, dacă aveți copii în dotare, să mergeți cu ei la teatru 🙂
E mișto povestea asta. E imposibil ca cei mici să nu fie captivați. E plină de culoare, de muzică faină, de dans… Și de vorbe înțelepte. E frumos gândit spectacolul. E înțesat de figuri de stil, fără a fi deloc complicat. Vorbește pe înțelesul piticilor despre niște lucruri mari. Lucruri despre care e important ca ei să afle de pe acum cât sunt de importante… Spaima Zmeilor are multe să-i învețe pe copii, dar și pe părinți. Despre responsabilitate. Despre cât de mult contează măsura în tot și-n toate. Despre reguli. Despre cum sufletul bun și istețimea vor birui mereu în încercările vieții. Despre oameni, cu bune și cu rele. Despre credință. Despre curajul pe care nici nu știi că-l ai până când nu ești nevoit să-l cauți în interiorul tău…
Și e foarte fain pusă în scenă povestea asta. E teatru. Teatru pentru copii așa cum se făcea o dată. Și pentru asta mă simt datoare să-i mulțumesc lui Gelu Colceag 😀 E foarte ingenios decorul. Simplu și la obiect. Costumele? Marfă. Firul narativ atât de frumos reliefat. Și câțiva actori foarte buni acolo sus, pe scenă. M-am bucurat să-l revăd pe Vlad Benescu după experiența frumoasă pe care am avut-o în sală la Pisica lui Schrödinger, de astă dată cu o apariție mult mai diferită și atât de simpatică. Și m-am bucurat și de reîntâlnirea cu Eduard Cîrlan, chiar dacă pe el îl văd mai des. De fapt, doar ce l-am văzut ieri în Balul Cimiturului. A fost fantastic aseară și-a fost parcă și mai fantastic azi de dimineață. Și-a mai fost și Gabi Costin care pe mine m-a fermecat. Așa mamă a zmeilor nici că mi-aș fi imaginat vreodată… 😉 Cât despre doamna Alexandrina Halic în rol de Sfântul Petru ce-aș putea eu spune? O bucurie s-o privești!
Da, mie mi-a plăcut ce-am văzut azi la teatru. Dacă aș fi avut șase ani și mama m-ar fi trezit de dimineață într-o sâmbătă ca să vedem Spaima Zmeilor, nu m-aș fi supărat deloc chiar dacă eu n-am fost o făptură matinală nici în copilărie… Dar am acum puțin peste șase ani. Cu vreo douăzeci, așa… Și tot mi-a plăcut ce-am văzut. La poveste mă refer, nu la unii tătici singuri super drăguți din sală 🙂 N-am simțit când a trecut timpul și am aplaudat din suflet la final. Am văzut, desigur, cu alți ochi spectacolul decât au făcut-o copiii din sală. Psihologul din mine a tot căutat – și a și găsit! – metafore și subtext… Dar m-am pus adesea în locul lor și-am simțit imediat mirajul basmului care prindea viață în fața mea… Și pun pariu că nu există copil care să nu privească cu uimire și cu veselie spectacolul acesta…
Cultural.21 
Am văzut cu ochii minții! Mulțumesc.
ApreciazăApreciază