Am fost săptămâna trecută la o premieră foarte mișto la Nottara. Un spectacol despre care auzisem că ar fi fain și pe care am zis să merg să-l văd așa, la prima lui întâlnire cu publicul… Da, despre Figaro vorbesc 🙂 Un Figaro super simpatic, deopotrivă clasic și modern. Plin de energie, de culoare și de învățăminte despre acest sentiment viclean numit iubire…
Mi-a plăcut spectacolul. De la introducerea frumoasă în poveste pe care o face domnul Alexandru Repan și până la happy end-ul de care m-am bucurat nespus… Figaro are de toate. Are prospețime și efervescență. Are ritm. Ritm bun, aș zice. Are muzică din aia cu fainoșag, vorba reclamei. Că doar s-a ocupat Tibor Cári de asta 🙂 Și mai are și costume la fel de reușite. Și un decor pe cât de simplu, pe atât de ingenios. Decor ce face subtil trecerea de la clasic la modern și scoate foarte frumos în evidență povestea. O poveste care ar putea foarte bine să se întâmple chiar în vremurile noastre. O poveste despre iubire, onestitate, prietenie, cinste, loialitate și trucuri șmecherești, spusă cu multă vervă și cu mult talent de o gașcă de actori ce fac ca totul să pară… ei bine, normal, natural, firesc 😉
Mi-a plăcut mult ce-au făcut oamenii ăștia pe scenă. I-am văzut bucurându-se sincer de spectacol, de fiecare minut petrecut pe scândură, și habar nu am când au zburat cele două ore și zece minute… Mi-a plăcut energia lui Răzvan Bănică în chip de Figaro. La fel cum mi-a plăcut simțul ludic și aerul ștrengăresc din jocul Ioanei Calotă. Și felul în care Dani Popescu a ales să-l contureze pe domnul conte. Și eleganța pe care Isabela Neamțu o insuflă, ca de fiecare dată, personajului ei. Și super simpaticul Antonio cel al lui Cristian Nicolaie. Și interpretarea fără de cusur a domnului Ion Haiduc… Mi-au plăcut toți, ce să mai…
Figaro e, cred eu, un gen de spectacol de care e mare nevoie în teatrul românesc. Teatru simplu, elegant, frumos. Teatru care spune o poveste, care oglindește o societate – și încă una foarte actuală! – și bucură sufletul. Un spectacol curat, care te face să râzi și îți dă și un pic de gândit. Un spectacol de văzut cu toată familia, de la care e imposibil să nu pleci cu zâmbetul pe buze… God, damn!
Cultural.21 