Mie de Coco îmi place parcă tot mai mult…

A fost iar Allegro, ma non troppo. Reprezentația cu numărul 100. Am fost și eu, evident. Cred că pentru a șaptea oară, dacă n-am greșit socoteala… Mie îmi place mult comedia asta și v-am mai spus-o de atâtea și atâtea ori și pe blog și pe Facebook… Îmi place tot. Textul, decorul, farmecul ei de altă dată, regia, actorii. Da, înainte de orice, actorii. Căci doar ei sunt cei care m-au adus în primă fază în sală… Da, am mers prima dată la spectacolul ăsta pentru doi tipi mișto. Pentru domnul Marian. Ion Marian, autor dramatic. Adică pentru Gavril Pătru. Și pentru ilustrul maestru al combinațiilor, dl. Cuțui. Da, pentru dl. Eugen Cristea. Și m-am îndrăgostit. Nu de ei. Ok, și de ei 🙂 Dar în primul și-n primul rând m-am îndrăgostit de Florica. Și da, aș plăti întreit prețul biletului numai pentru întâlnirea cu Victoria Dicu în ipostaza asta nebună… Și adevărul e că e tare greu să ai un preferat în comedia asta, pentru că vorbim despre una dintre cele mai faine distribuții puse la cale de vreun regizor ever! Și mi-am dat seama seara trecută, că e cineva în spectacolul lui Răzvan Popa de care îmi place de fiecare dată tot mai mult. Conița. Coco cea frumoasă, elegantă și poate puțin imorală, conturată de Costina Cheyrouze.

Pe Costina Cheyrouze cred că am nedreptățit-o puțin la început. Pentru că s-a nimerit să joace în Allegro, ma non troppo la dublu cu una dintre actrițele mele preferate. Și asta poate că m-a făcut să nu fiu de la început și până la sfârșit 110% atentă la jocul ei, așa cum ar fi trebuit. Și-mi asum toată vina. Și promit să nu mai fac aceeași greșeală pe viitor! Costina face un rol bun în spectacolul ăsta. Și aș face încă o greșeală să nu vă povestesc despre asta… Da, Costina e o actriță talentată. Știam asta deja. Și am văzut-o creionând personaje de toate felurile. Dar parcă în comedia asta-i stă cel mai bine. Nu știu de ce, dar mi așa mi se pare… Are ceva al ei, care o face să devină foarte ușor una cu personajul. Are eleganța vremurilor de atunci. Are nu doar niște ochi superbi, ci și expresivitatea cerută de personaj. E cumpătată și temperamentală deopotrivă. Și împletește foarte frumos spiritul ludic cu seriozitatea aparentă. Și jonglează bine cu stările care mai de care mai contradictorii ale personajului ei…

Și intră atât de bine în jocul colegilor ei și devine atât de repede complice încât e imposibil să n-o iubești… Și dacă ați văzut Allegro, ma non troppo măcar o dată, cred că știți despre ce vorbesc. Oamenii ăștia sunt cu toții de-a dreptul efervescenți pe scenă. Sunt atât de buni la ce fac, încât își permit să fie deopotrivă și foarte nebuni. Joacă fenomenal. Și se joacă pe măsură. Și au o energie molipsitoare. Și sunt mereu stăpâni pe situație. Chiar și atunci când, spre deliciul publicului, se mai întâmplă să cadă chiar și păsări din cer 😀 Și felul în care Costina se bucură de fiecare minut petrecut pe scenă, alături de fiecare dintre ei, ajunge imediat la inima spectatorilor de toate vârstele și îi dă lui Coco și mai multă strălucire!

E soție și amantă și îi ies ambele de minune… E și cam aspră conița cu Florica, dar cum cele două sunt și rivale în dragoste, cred că-i de înțeles 😉 E rațională. Și al naibii de irațională. E îndrăgostită. E totuși și puțin superficială. E frumoasă. Și te face să rezonezi ușor cu ea, chiar dacă știi că după norme și cutume, nu-i tocmai etic ce face ea… Și da, mie îmi place tot mai mult de Coco cu fiecare nouă vizită la teatru. Superioară femeie! Și ăsta trebuie să fie numai meritul Costinei Cheyrouze, corect? Mă rog, unii ar spune că și al lui Minulescu. Dar, mai ales după spectacolele din ultimele săptămâni, îmi permit să cred că fata asta s-ar fi descurcat la fel de bine indiferent de cât de bine ar fi fost sau n-ar fi fost scris personajul…