Eduard și tărâmul fermecat… al muzicii

Sunt prietenă pe Facebook cu un puști super simpatic, pe numele său Eduard Stoica. Super simpatic și, mai ales, super talentat. Și nu zic asta fiindcă-i de-al meu, de la Ploiești. Eduard e un copil genial. Face muzică. Face muzică așa cum, adevărul e, nu mai fac mulți… Puștiul ăsta are un dar de sus. Are ceva special în voce. Și în suflet. E mai mult loc pentru dragostea de muzică în inima lui mică de copil decât în inimile multor așa-ziși artiști „mari” pe care-i auzim zilele astea parcă un pic prea des la radio…

Nu-i de ici, de colo să reușești să transmiți emoție așa cum reușește Eduard. E nevoie de o sensibilitate aparte. E nevoie să simți ce cânți, să treci prin tine fiecare notă și fiecare vers… Și nu-i greu să-ți dai seama, după melodiile pe care le alege, că are nu doar curaj, ci și ochi pentru muzica faină. Muzica ai bună, care spune ceva. Chiar dacă nu-i mereu ușor de interpretat… Și dacă acum, la 12 ani puștiul ăsta cântă așa, vă dați seama cum va suna peste nici zece ani?

Îmi place să-l ascult pe Eduard cântând și-mi place să-l văd pe scenă. Fiindcă are o prezență foarte mișto. Domină scena de pe acum. Strălucește frumos. Își respectă arta. Poate să cânte orice dacă-și pune în cap… Și face muzică cu sufletul curat… Are prospețime, are o energie faină, are carismă. Ajunge imediat la sufletul oricui îl ascultă și ne poartă pe toți pe tărâmul fermecat al muzicii într-o clipită… Are stil, e musai de menționat 🙂 Și mi-ar plăcea să nu piardă nimic din toate astea pe parcurs. Mi-ar plăcea să-l văd crescând așa, îndrăgostit de muzica asta adevărată… Mi-ar plăcea să-l văd urmându-și visul fără să cadă în capcana falsei împliniri a comercialului care pare să acapareze lumea muzicală de la noi… Mi-ar plăcea ca Eduard să întâlnească doar oamenii potriviți și să ajungă acolo unde merită. Pe cele mai mari scene din lumea asta mare și-n cele mai mișto studio-uri…

Am dat zilele trecute pe net peste un filmuleț. Eduard cânta Cât de frumoasă ești a lui Mihai Trăistariu. Mai fain parcă decât Mihai… Am dat replay de vreo 3 ori… Și m-am gândit cât de frumos o să sune piesa asta în interpretarea lui atunci când se va îndrăgosti pentru prima dată și va descoperi tot subtextul ascuns de Andreea Andrei în cântecul ăsta… Și da, pentru mine Eduard e un exemplu. Un exemplu de muncă și perseverență. Pentru că în spatele perfecțiunii de pe scenă se ascund sigur multe, foarte multe ore de muncă… Și foarte puțin timp pentru o copilărie „obișnuită”… E un exemplu de artist adevărat. Un exemplu de copil super dotat… Mă uit la el și-mi amintesc de ce scriu eu versuri… Fiindcă mi-ar plăcea ca într-o zi cineva să le pună pe muzică, iar o voce ca asta să le dea viață… Îl ascult și-mi spun că dacă există cineva care se îndoiește că muzica are un viitor frumos la noi, atunci ar trebui să se uite în jur și să vadă câți copii talentați avem… Thank you for the music, Eduard Stoica!