Mulțumesc Mirela pentru că ai făcut să o plac în sfârșit pe Stella…

Nu știu alții cum sunt, dar eu pe doamna Stella Kowalski nu am putut să o sufăr niciodată. Nici în filmul ăla celebru din ’51, nici în vreuna dintre montările pe care le-am văzut în teatru, tipa asta nu a reușit să-mi inspire decât antipatie. Nu mă întrebați de ce, pentru că nu știu. De fapt, știu. Doar că lista cu argumente e lungă și întortocheată. Și nu despre asta e vorba aici… Aici e vorba despre cum Mirela Oprișor a reușit să mă facă să înțeleg personajul ăsta 🙂

Când am fost prima dată la Un tramvai numit dorință mi-am zis Uite că se poate! Se poate să întrezăresc în sfârșit ce-i în inima fetei ăsteia… Nu, Stella nu e nici acum personajul meu preferat. Însă acum parcă nu mai vreau să o judec. Parcă nu mai am impresia că merită cumva tot ceea ce i se întâmplă… Acum îmi dau seama că singurul ei păcat e că iubește prea mult… Ba chiar, îmi dau seama că ea a reușit să vadă în Stanley mai mult decât toți ceilalți, și la asta nu pot rămâne indiferentă… Stella e mai curajoasă decât am crede. Chiar dacă e adesea privită drept o victimă. A găsit curajul să evadeze de la Belle Reve, din umbra unei surori în prezența căreia se obișnuise să nu vorbească prea mult. A găsit curajul să se îndrăgostească de un bărbat pe care ai ei nu l-ar fi acceptat ușor. Și să-l urmeze. Și să-l iubească necondiționat. Și să-și aranjeze viața. Și jocul Mirelei te lasă să vezi asta. Nu, ea nu vrea să se salveze. Pentru că de fapt ea e liberă. Da, pare greu de crezut, însă ea și-a găsit refugiu în tot ceea ce înseamnă legătura dintre ea și Stanley. Povestea lor de dragoste e cea care a salvat-o și nu are niciun motiv să fugă de ea…

Citește și Când personajul întâlnește actorul potrivit…

Da, din exterior poate părea că Stella e măritată cu un nebun. Dar ea știe mai bine. La fel cum știe că are și ea părticica ei de responsabilitate în cursul poveștii ășteia. Atenție, am zis responsabilitate și nu vină, ok? E matură și rațională în gândire. Chiar dacă, din nou, din exterior poate părea altfel. E sensibilă și e în același timp puternică. E îndrăgostită până peste cap. Și loială surorii ei. Iar asta o aruncă într-un conflict interior care aproape că o sufocă. A învățat să fie fericită, chiar dacă știe că viața ei nu e perfectă… Și să nu care cumva să-mi spuneți că toate astea sunt ușor de jucat! Mirela Oprișor are o misiune grea. Pe care o duce la bun sfârșit cu multă pricepere. Și la final, iese la aplauze zâmbind. Deși nu, chiar nu-i e ușor să treacă trei ore prin toate stările alea… Un tramvai numit dorință e genul de spectacol care cere mult de la actori, din toate punctele de vedere. Și eu mă simt datoare să-i mulțumesc Mirelei pentru că prin tot ceea ce face ea acolo pe scenă, prin cum știe să fie și dulce, și șovăielnică, și furioasă, și îndrăgostită și toate celelalte, reușește să aducă atâta emoție nouă, celor din public 🙂

Îmi place naturalețea din jocul ei. Dăruirea cu care își face meseria. Și onestitatea pe care i-o citesc în privire. Fata asta e sinceră. Sinceră cu ea. Și cu publicul. Și are o energie faină. Și se potrivește de minune cu ai ei colegi. Și te prinde ușor în poveste și te provoacă să o cunoști pe Stella cea de dincolo de aparențe. Și mai apoi, tot prin ea, să-i înțelegi mai bine și pe Blanche și Stanley. Și dacă asta nu se cheamă că rolul îi iese de minune, atunci nu știu cum altfel ar trebui să-i spunem…



Categorii:drama, OAMENI DE TEATRU, TEATRU

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: