Am resușit să ajung la câteva dintre spectacolele facultăților de teatru de FNTul ăsta. Și, din tot ce-am văzut, am rămas cu gândul și cu inima la un anume spectacol. O bijuterie de spectacol, la care dacă mă ducea cineva fără să-mi spună o vorbuliță despre ce urmează să văd, doar vârsta celor de pe scenă mi-ar fi dat de bănuit că poate sunt studenți.. Da, despre Édes Anna, de la Departamentul Maghiar al Facultății de Teatru din cadrul Universității Babes Bolyai din Cluj e vorba…
Bravo, copii! Bravo, Marcel Bélai! Și bravo, tuturor domnilor profesori care i-ați crescut pe copiii ăștia! Am văzut un spectacol profi, din toate punctele vedere. Sunt producții ale unor teatre mari, scene cu pretenții, cum s-ar zice, care nu arată așa și nu se simt așa. Am văzut teatru viu, proaspăt, care spune ce are de spus fără să urle la spectactor sau să-l bruscheze emoțional, care e altceva fără să fie prea mult, teatru cu text și cu subtext puse în evidență meticulos și, în același timp, cu un simț ludic extraordinar.
Am văzut actori făcându-și meseria cu atâta entuziasm – pe care sper din tot sufletul să știe să și-l păstreze în ciuda noroiului care vine la pachet cu minunea asta care se cheamă teatru – și cu lejeritatea specifică artistului care știe ce face. Și cei care mă cunosc știu că-s rea cu actorii tineri și pot depune mărturie că aștept, ca spectator, foarte mult de la ei. Dar fiecare dintre ei – Barbara Kerekes, Hannah Daradics, Klaudia Ilyés, Ákos Kerekes, Áron Sárosi, Ádám Balázs, Henrietta Csüdöm, Szilárd Gáspár-Barra, Ádám Ferencz, Anna Kali – mi-au dat speranță că iubirea pentru meseria asta încă nu e ceva desuet. Mă înclin!
Eu, ca privitor flămând de teatru, am găsit în Édes Anna emoție. Și culoare. Și umor. Și o invitație jucăușă de a-mi pune câteva întrebări al căror răspuns e important. Ca psiholog, am descoperit un microunivers construit atent. Ca om care ar face pact cu necuratul să facă teatru, am văzut actori cu care ar fi o bucurie să lucrez și am primit o lecție pe care promit să nu o uit. A fost o gură de oxigen spectacolul ăsta. Un spectacol complet și echilibrat, nu doar în joc și regie, ci în tot. Sceno? Muzici? Lumini? Adaptarea (foarte mișto) a textului? Bravo, Rebeka Hatházi! Bravo, Áron Sárosi! Bravo, Zoltán Portik! Bravo, Réka Takács! Nu știu pentru alții cum a fost, însă pentru mine Édes Anna a fost frumos și a fost energie din aia faină și a fost artă…
Long story short, mulțumesc, oameni talentați, pentru că m-ați primit în lumea voastră! Mi-a plăcut ce-am văzut. Mi-a plăcut mult. Aș fi plătit fără regret bilet la spectacolul ăsta și sper să reușesc să-l revăd. Întâlnirea cu voi a fost o revelație, a fost, așa cum spune cineva mai înțelept și mult mai stăpân pe ale teatrului decât mine, upgrade și a fost… ei bine, un strop de senin după care tânjeam de mult la intrarea în teatru… Atât am avut de spus! Gratulálunk 🙂
Foto: Márk Makkai
Cultural.21 