Am resușit să ajung la câteva dintre spectacolele facultăților de teatru de FNTul ăsta. Și, din tot ce-am văzut, am rămas cu gândul și cu inima la un anume spectacol. O bijuterie de spectacol, la care dacă mă ducea cineva fără să-mi spună o vorbuliță despre ce urmează să văd, doar vârsta celor de pe… Citește în continuare Édes Anna. Bravo, copii!
Etichetă: TEATRU
Moara cu noroc. Spectacolul, nu cartea😉
Nuvela lui Ioan Slavici, care pentru cei mai mulți dintre noi a rămas o cărțulie răsfoită în școală și câteva fișe de lectură pentru bac, prinde viață pe scena sălii George Constantin de la Nottara și e, pentru mine, unul dintre cele mai mișto spectacole din câte am văzut în ultima vreme. Moara cu noroc… Citește în continuare Moara cu noroc. Spectacolul, nu cartea😉
Despre (dez)umanizare, cu iubire. Sau… „Părinți și copii”
O dramatizare a unui irlandez, pe un roman rusesc mai actual ca niciodată, într-o formă sau alta, în mai toată lumea, prin ochii unui regizor al cărui stil îmi place mult. Nu puteam să lipsesc de la premieră. Și... Doamne, ce spectacol am văzut duminică! Trei ore și ceva ține Părinți și copii. Nu știu… Citește în continuare Despre (dez)umanizare, cu iubire. Sau… „Părinți și copii”
Nunzio sau lecție despre iubirea de oameni…
Nu știu exact de ce am cumpărat biletul la Nunzio pentru vineri seară. Căutam să merg la un spectacol, căci în ultima vreme ajung parcă prea rar la spectacole noi, nu eram în cea mai bună formă și ARCUBul îmi era cel mai la îndemână, iar povestea suna bine... Și, Doamne, cum m-a atins povestea… Citește în continuare Nunzio sau lecție despre iubirea de oameni…
Recurs la inocență. Jocuri în curtea din spate
Sunt câteva spectacole de la Teatrul de Stat Constanța pe care le-am luat de ceva vreme la ochi. Plec greu în perioada asta, nu neapărat din lipsă de timp, ci pentru că nu e cea mai bună perioadă a mea, pe interior și călătoriile nu sunt tocmai preferatele mele când anxietatea își face de cap...… Citește în continuare Recurs la inocență. Jocuri în curtea din spate
Așa se recitește Caragiale…
Cu permisiunea domniilor voastre, nu o să mă complic cu introduceri laborioase atunci când vine vorba despre spectacolul ăsta. O să vă spun și vouă exact ce am scris într-un mesaj aseară, când am ieșit de la teatru... Băi, e bun. Acest D'ale carnavalului care s-a arătat ieri seară pentru prima oară publicului e, în… Citește în continuare Așa se recitește Caragiale…
Noapte bună, mamă… Chapeau!
Fata aia care plângea mai devreme prin centrul vechi eu eram. Mă întorceam de la teatru... Am nevoie de un spectacol din ăla care să dea cu mine de pereți, spuneam pe la prânz într-o conversație despre cum am regăsit teatrul după lunile astea multe și nedrepte... Ei bine, am primit un astfel de spectacol...… Citește în continuare Noapte bună, mamă… Chapeau!
Nijinski. Nebunie. Frumoasă nebunie!
Nu mă-ntrebați de ce am fost la Nijinski. Nu știu... Îmi e tare greu să cobor în sala mică de la Nottara, mai ales că în ultima vreme anxietatea mea și-a cam reintrat în drepturi, dar am vrut neapărat să văd spectacolul ăsta despre care nu știam absolut nimic... O oră. Atât ține spectacolul. O… Citește în continuare Nijinski. Nebunie. Frumoasă nebunie!
Așa se domină o scenă!
N-am avut vreodată vreun dubiu în ceea ce privește talentul Alexandrei Sălceanu. Însă când am văzut-o pe scenă în prima seară când s-a jucat Class, m-am îndrăgostit de jocul ei. Și mi-am zis că nu e chip să mai ratez vreodată vreun spectacol de-al ei... De la Class am lipsit de două ori. La premiera… Citește în continuare Așa se domină o scenă!
Barbă albastră. Herr Hausvater strikes again!
Am citit cartea lui Max Frisch în liceu. Am citit și povestea scrisă de Charles Perrault când am aflat că Alexander Hausvater repetă Barbă albastră la Teatrul Stela Popescu... Și am știut încă dinainte de a vedea spectacolul, că felul în care cele două povești se vor contopi în viziunea omului ăstuia pe care… Citește în continuare Barbă albastră. Herr Hausvater strikes again!
Să vă mai povestesc o dată despre „Class”…?
Cu tot dragul din lume! Căci aș putea vorbi la nesfârșit despre spectacolul ăsta de la Național, de care m-am îndrăgostit pe nesimțite... De câte ori am fost la Class? N-aș știi să vă spun... Numărați voi de câte ori s-a jucat de la premiera din aprilie și până acum și scădeți una bucată reprezentație… Citește în continuare Să vă mai povestesc o dată despre „Class”…?
Nevermore. Văzut. Plăcut. Mai vreau o dată!
Am ținut neapărat să văd Nevermore pentru că mie îmi place Edgar Allan Poe. Și pentru două nume de pe afiș. Și cred că am făcut foarte bine că am găsit răgazul să mă opresc la Teatrul Mic și să descopăr nebunia asta de spectacol... Mă bucur de fiecare dată când văd un spectacol care… Citește în continuare Nevermore. Văzut. Plăcut. Mai vreau o dată!
Și-a fost Neguțătorul din Veneția…
Mă bucur ori de câte ori aud că se repetă pe undeva un spectacol nou. Și mă bucur ori de câte ori am ocazia să descopăr un spectacol chiar de la premieră. Așa cum s-a întâmplat și cu Neguțătorul din Veneția, care și-a făcut de curând o foarte frumoasă intrare în repertoriul Naționalului... Cred că… Citește în continuare Și-a fost Neguțătorul din Veneția…
Frau Hess, grădinile ei și carnavalul unei prea dure realități…
Dacă ar fi să-mi iasă în cale peștișorul acela de aur din povești și să-mi dea dreptul la cele trei dorințe, una dintre ele ar fi să pot vedea cumva toate spectacolele regizate vreodată de Alexander Hausvater... Fiindcă pe mine felul în care face omul ăsta teatru mă fascinează peste măsură... Și fiindcă simt că… Citește în continuare Frau Hess, grădinile ei și carnavalul unei prea dure realități…
Nu regret nimic. Oare chiar suntem suma faptelor noastre?
Nu, nu am o introducere prea coerentă pentru articolul ăsta... Încă mă bântuie spectacolul și încă mi-e greu să-mi găsesc cuvintele... Așa că am să trec, cu permisiunea voastră, direct la subiect. Am fost aseară la Nu regret nimic. Spectacol adus în FNT tocmai de la Satu Mare de către Trupa Harag György a Teatrului… Citește în continuare Nu regret nimic. Oare chiar suntem suma faptelor noastre?
Vrăjitoarele din Salem. Mai de temut decât diavolul e doar omul…
Au jucat ai mei de la teatrul din Ploiești în Fest(in) pe Bulevard... A fost o zi lungă și abia mai stăteam în picioare când am ajuns la teatru... Da' nu puteam să nu mă duc... Fiindcă niciodată nu reușesc să văd spectacolul ăsta când se joacă acasă... Și nu știu cum să vă spun,… Citește în continuare Vrăjitoarele din Salem. Mai de temut decât diavolul e doar omul…
Iona? Wow!
Am vrut să văd Iona încă din septembrie când s-a jucat prima dată la Teatrul Dramaturgilor Români. N-am mai găsit atunci bilete. Apoi s-a suprapus cu alt spectacol la care aveam deja bilet... Pentru duminică am prins însă unul dintre ultimele locuri... Și tare m-am bucurat! Vă spun sincer, nu m-aș fi dus la spectacol… Citește în continuare Iona? Wow!
La doi pași de Mullingar am șezut și-am plâns…
Urăsc sala mică de la Nottara. Nu, n-am nimic personal cu teatrul sau ceva de genul ăsta. Am doar o problemă cu anxietatea. Care, oricât de bine aș pretinde eu că o țin sub control, mă împinge în pragul unui atac de panică ori de câte ori trebuie să cobor într-un subsol... Mai ales într-unul… Citește în continuare La doi pași de Mullingar am șezut și-am plâns…
INTERVIU. Delia Ciobănașu: Blogul meu e strict o călătorie personală…
Am stat de vorbă cu Delia. Despre teatru și despre al ei blog născut din dragoste pentru teatru. Bine, între două întrebări serioase, am mai vorbit și noi ca fetele. Despre băieți. Dar n-am transcris chiar tot 😉 Dar mai bine cititți voi interviul și vedeți cam despre ce am pălăvrăgit noi până târziu în… Citește în continuare INTERVIU. Delia Ciobănașu: Blogul meu e strict o călătorie personală…
Întâlnindu-l în sfârșit pe Godot…
N-am mai văzut vreun spectacol al Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu de șapte ani și un pic... De când am fugit din orașul pe care pe atunci începusem să-l numesc acasă... Și era un spectacol de-al lor pe care voiam de mult să-l văd. Așteptându-l pe Godot, al lui Silviu Purcărete. Și iată că… Citește în continuare Întâlnindu-l în sfârșit pe Godot…
Ce minunat joc, cel al regilor…
La Jocul regilor mi-am luat de două ori bilet în București. N-am reușit să ajung. Și îmi doream mult să văd spectacolul ăsta... Și iată că până la urmă l-am văzut. Lunea trecută, în festival la Constanța. Despre care festival v-am povestit, de altfel, aici. Cum a fost? În două cuvinte? Foarte mișto. Dar spectacolul… Citește în continuare Ce minunat joc, cel al regilor…
Din înțelepciunea omului care a văzut moartea…
Am văzut aproape toate spectacolele din repertoriul curent al Naționalului. Printre cele la care încă nebifate pe lista mea de spectator, rămăsese însă Omul care a văzut moartea. Pe care-mi doream să-l văd. Fiindcă e cu Lari Giorgescu și mie îmi place cum joacă Lari. Și iată că s-a nimerit să se joace într-o zi… Citește în continuare Din înțelepciunea omului care a văzut moartea…
UFO. Niciodată să nu uiți de inima ta…
În weekend am ratat o premieră la care țineam morțiș să ajung. Am uitat ca fraiera să-mi cumpăr bilet înainte să se dea toate, până la ultimul... Dar tot în weekend am ajuns și la UFO. Și cunoscându-mă deja foarte bine, veți întreba acum ce mi-a venit, nu-i așa? Fiindcă la prima vedere, veți spune,… Citește în continuare UFO. Niciodată să nu uiți de inima ta…
Mulțumesc Mirela pentru că ai făcut să o plac în sfârșit pe Stella…
Nu știu alții cum sunt, dar eu pe doamna Stella Kowalski nu am putut să o sufăr niciodată. Nici în filmul ăla celebru din '51, nici în vreuna dintre montările pe care le-am văzut în teatru, tipa asta nu a reușit să-mi inspire decât antipatie. Nu mă întrebați de ce, pentru că nu știu. De… Citește în continuare Mulțumesc Mirela pentru că ai făcut să o plac în sfârșit pe Stella…
Când personajul întâlnește actorul potrivit…
Stăteam deunăzi în sală, fascinată a nu știu câta oară de Un tramvai numit dorință de parcă acum aș fi văzut pentru prima dată spectacolul cu care Teatrul Metropolis a ajuns marți seară în festival la Buzău... Pentru că atunci când ești nebun după teatru și (aproximativ) psiholog de meserie, așa ca mine, nu ai… Citește în continuare Când personajul întâlnește actorul potrivit…
Billy Șchiopul. Pledoarie pentru bunătate…
Am fost la Constanța. La teatru, evident. Că eu altfel nu prea plec de acasă. Am fost să văd Billy Șchiopul la cea dintâi întâlnire oficială cu publicul. Și nu-mi pare rău c-am mers. Deloc. Pentru că am descoperit un spectacol fain și niște oameni foarte mișto pe scenă. Și deasemeni în spatele ei. Și… Citește în continuare Billy Șchiopul. Pledoarie pentru bunătate…
Un spectacol ca o stea din aia rară…
Sunt unele povești care spuse de unii regizori ți se lipesc de suflet. Sunt unele spectacole care te trec prin tot felul de stări cu o duioșie și o muzicalitate rară. Spectacole din care iei o părticică cu tine atunci când pleci. Așa cum e Steaua fără nume adusă la viață de către unul dintre… Citește în continuare Un spectacol ca o stea din aia rară…
Balcanicele. Și mă înclin iar în fața domnului Hausvater
Am văzut acum câteva zile un spectacol de-al Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște pe care-l vânam de o groază de vreme. Și care mi-a rămas întipărit pe retină. Și cred ca-i musai să vă povestesc despre el... Da, mi-a luat ceva să-mi găsesc cuvintele. Da, încă mă bântuie un pic ce-am văzut pe scenă... Da,… Citește în continuare Balcanicele. Și mă înclin iar în fața domnului Hausvater
De la Cehov citire: Suntem făcuți pentru iubire…
Joi e avanpremieră la Teatrul Nou. Se joacă întâia dată Cum să fac să fiu cu tine?! Un spectacol super simpatic după Cehov. Niște texte de Cehov pe care nu prea le-ați mai întâlnit pe la noi... Cum știu că-i simpatic spectacolul? Știu fiindcă am fost joi la repetiția cu public. Și mi-au dat… Citește în continuare De la Cehov citire: Suntem făcuți pentru iubire…
Class. Lecție deschisă despre noi…
Trebuie să recunosc, eram puțin sceptică în ceea ce privește Class. Nici eu nu știu exact de ce... Dar chiar și așa, acum două săptămâni când s-au pus biletele în vânzare am alergat într-un suflet până la teatru ca să fiu sigură că mai prind un locșor. Și asta pentru că, așa cum v-am… Citește în continuare Class. Lecție deschisă despre noi…
Doamne, cât de mișto e May!
Că merg la Nebun din dragoste aproape de fiecare dată când se joacă știți deja... Nu știu ce-i cu mine și cu spectacolul ăsta, dar mă atrage ca un magnet... Mi se pare fascinant să poți să iubești așa. Mai presus de reguli și de consecințe. Să nu poți respira fără celălalt, chiar dacă știi… Citește în continuare Doamne, cât de mișto e May!
Ei bravo, Florico! :D
Deja nu cred că mai e un secret pentru nimeni faptul că Allegro, ma non troppo e una dintre comediile mele preferate. Îmi place mult spectacolul ăsta. De fapt, cred că aș putea să-l văd și de trei ori pe săptămână și tot nu m-aș plictisi. Și asta se datorează într-o foarte uriașă măsură distribuției… Citește în continuare Ei bravo, Florico! 😀
Figaro… God, damn!
Am fost săptămâna trecută la o premieră foarte mișto la Nottara. Un spectacol despre care auzisem că ar fi fain și pe care am zis să merg să-l văd așa, la prima lui întâlnire cu publicul... Da, despre Figaro vorbesc 🙂 Un Figaro super simpatic, deopotrivă clasic și modern. Plin de energie, de culoare și… Citește în continuare Figaro… God, damn!
Mazurka. Și-am cam rămas fără cuvinte…
E târziu, sunt obosită și mi-e foame. Dar de cum am plecat de la teatru mi-am zis că vreau mai întâi să scriu aceste câteva rânduri și mai apoi văd eu dacă găsesc ceva de mâncare prin frigider... Am fost la Teatrul Dramaturgilor Români, la premiera. Mazurka lui Alexander Hausvater s-a arătat azi pentru prima… Citește în continuare Mazurka. Și-am cam rămas fără cuvinte…
Emilia. Blanche. Lecție de curaj…
Am revăzut în weekend Un tramvai numit dorință. Nu, nu mai știu a câta oară. Numărați voi de câte ori s-a jucat de la premieră și până acum, scădeți singura reprezentație de la care am lipsit și aflați 😉 Mie îmi place spectacolul. Mult de tot. Și v-am povestit asta deja de când l-am văzut… Citește în continuare Emilia. Blanche. Lecție de curaj…
Asta-i ciudat? De fapt… e foarte fain ;)
Nu-mi planificasem inițial să merg duminică seară la Asta-i ciudat, la Nottara. Aveam de gând să revăd Livada de vișini la TNB. Dar cum o revăzusem și sâmbătă, am zis să nu creadă oamenii ăia că-s vreun soi de stalker și am zis să văd un spectacol nou... Și știind că Asta-i ciudat se joacă… Citește în continuare Asta-i ciudat? De fapt… e foarte fain 😉
Ce moft mișto! 😉
Zilele trecute, în mansardă la MNLR, am văzut și eu în sfârșit Moftul român. Un spectacol despre care auzisem numai de bine și pe care îl așteptam de o groază de vreme. Pentru că știți deja că eu am o relație foarte specială cu Caragiale. Și că Lari Giorgescu e unul dintre actorii de care… Citește în continuare Ce moft mișto! 😉
Și când din zece chiar n-a mai rămas niciunul…
...criminalul s-a arătat. Dar nu despre criminal o să vorbim noi acum, fiindcă nu prea e voie. O să vorbim însă despre unul dintre cele trei spectacole la care am fost eu sâmbătă. Da, iar am fugit între teatre. Și asta fără să-mi cadă vreo cracă înghețată în cap și fără să repet figura de joia trecută, când… Citește în continuare Și când din zece chiar n-a mai rămas niciunul…
Din învățăturile lui Jake și ale femeilor lui…
Am fost duminică seară până la Brăila. Da, la teatru. Că doar știți că eu altfel nu mă urnesc de acasă nici pentru vreo vacanță exotică... A fost premieră. Și-a fost fain. Începând de weekendul trecut, Teatrul Maria Filotti se mândrește cu o frumusețe de spectacol în repertoriu, și anume Jake și femeile lui. Și foarte bine… Citește în continuare Din învățăturile lui Jake și ale femeilor lui…
Ce-am învățat vizitând „Ţinutul din miezul verii”?
Am învățat că nimic nu doare mai tare decât sinceritatea față de tine însuți... Spectacolul ăsta m-a luat puțin pe nepregătite... Auzisem câte ceva despre el și voiam să-l văd de ceva timp. Și mă bucur că m-am nimerit și eu în sfârșit în sală. Da, m-a cam tulburat. Dar l-am simțit cumva necesar... Ținutul… Citește în continuare Ce-am învățat vizitând „Ţinutul din miezul verii”?
Însemnări din „Vestul singuratic”…
Am tot încercat eu să ajung la Vestul singuratic și iată că în sfârșit am reușit... Spectacolul se joacă destul de rar, mie mi-e destul de frică de sala mică de la Nottara, dar până la urmă am văzut și eu spectacolul... Am mers pentru băieții din distribuție și pentru că am eu ceva pentru dramaturgia… Citește în continuare Însemnări din „Vestul singuratic”…
Dumnezeul de a doua zi. Mulțumesc pentru onestitate…
Azi a fost zi cu două spectacole. Două spectacole de la care am plecat cu lacrimi în ochi. Două spectacole făurite de același Claudiu Goga. Da, am mai văzut eu mai multe spectacole într-o zi. Dar e prima dată când văd două povești ieșite de sub aceeași baghetă regizorală la nici două ore una de cealaltă... Despre Nebun… Citește în continuare Dumnezeul de a doua zi. Mulțumesc pentru onestitate…
Pentru că Molly îmi inspiră o foarte mare simpatie…
...am vrut să consemnez asta și aici, pe blog 🙂 Am fost duminică la Cursa de șoareci. Da, din nou... Fiindcă mie îmi place enorm spectacolul ăsta... Îmi place tot ce-a făcut Erwin Șimșensohn cu scriitura Agathei Christie. Îmi place muzica. Îmi place decorul. Îmi place felul în care suntem rugați să închidem telefoanele mobile… Citește în continuare Pentru că Molly îmi inspiră o foarte mare simpatie…
Paliativ. Real…
N-am ajuns în weekend la premiera Paliativ, despre care abia am aflat săptămâna trecută, fiindcă aveam deja planuri făcute de mult. Sâmbătă am revăzut cu o bucurie nebună Bârfe, zvonuri și minciuni, iar duminică seară am fost pentru a unsprezecea - sau oare deja a douăsprezecea?!? - oară la Cursa de șoareci. Am ajuns însă aseară la… Citește în continuare Paliativ. Real…
Mie de Coco îmi place parcă tot mai mult…
A fost iar Allegro, ma non troppo. Reprezentația cu numărul 100. Am fost și eu, evident. Cred că pentru a șaptea oară, dacă n-am greșit socoteala... Mie îmi place mult comedia asta și v-am mai spus-o de atâtea și atâtea ori și pe blog și pe Facebook... Îmi place tot. Textul, decorul, farmecul ei de altă dată, regia,… Citește în continuare Mie de Coco îmi place parcă tot mai mult…
Despre magicianul care făurește muzică pentru povești…
V-am spus ieri cum muzica lui Cári Tibor m-a atras în sală chiar și la un spectacol pentru copii. Și-am promis să vorbim mai multe despre asta. Pentru că mie îmi place la nebunie felul în care face omul ăsta muzică. Muzică de teatru. Și de film. Muzică din cea mai mișto... Și de mult tot vreau să vă… Citește în continuare Despre magicianul care făurește muzică pentru povești…
Oare n-ar trebui ca toți copiii să-l cunoască pe Peter Pan?
Am fost zilele trecute la un spectacol pentru copii tare simpatic și n-am avut timp să vă povestesc până acum ce și cum... Am văzut Peter Pan. O poveste adusă pe scena de la Țăndărică, pe final de festival, de către Teatrul de Păpuși Gulliver din Galați. O poveste pe care am vrut să o… Citește în continuare Oare n-ar trebui ca toți copiii să-l cunoască pe Peter Pan?
O reverență în fața Reginei Maria…
Am fost iar la teatru. Aici la mine în cartier, la Metropolis... Pentru ultimele două spectacole din noiembrie... Am revăzut Un tramvai numit dorință, despre care v-am povestit deja aici cât e de mișto și de care-mi era tare dor. Și-am mai văzut și Regina Maria, care doar ce-a avut ieri premiera. Cum a fost?… Citește în continuare O reverență în fața Reginei Maria…
A fost frumos la „D’ale carnavalului”. Pe onoarea mea!
Am ajuns ieri în sfârșit la D'ale carnavalului. Un spectacol pe care-l pândesc de mult și la care aveam în plan să merg de acu două săptămâni. Doar că s-a suprapus atunci cu Balul Cimitirului și știți doar că am promis să nu mai lipsesc niciodată de la bal... Așa că am mers aseară. Pentru că eram tare curioasă să văd… Citește în continuare A fost frumos la „D’ale carnavalului”. Pe onoarea mea!
Două loturi. Caragiale. Actual. Și… viceversa!
După vreo trei încercări, am ajuns și eu în sfârșit la Două loturi. Și cred că e cazul să vă povestesc și vouă cum a fost... Fiindcă oricât de circumspectă aș fi pornit eu ieri spre teatru - știind că aveam să fiu martoră la un Caragiale un pic mai altfel despre care se spun multe și știindu-mă destul de pretențioasă… Citește în continuare Două loturi. Caragiale. Actual. Și… viceversa!
Mă tot duc… Poveste despre oamenii care spun povești…
Săptămâna trecută am reușit cumva să văd nouă spectacole. Da, în șapte zile. Și da, știu că poate părea cam mult. Și da, am obosit puțin... Dar nu o dată am văzut actori jucând seară de seară într-o săptămână ori făcând și trei, patru sau chiar cinci spectacole într-o zi. Și dacă ei pot să facă asta - acceptând tacit să plătească… Citește în continuare Mă tot duc… Poveste despre oamenii care spun povești…
De ce e cel puțin obligatoriu să vezi Kali Traš…
Auzisem vorbindu-se mult despre Kali Traš (Frica neagră) și voiam să văd și eu spectacolul... Și iată că marți l-am văzut. Și mi-a plăcut. Și-am plâns. Și cred că e cel puțin obligatoriu ca fiecare dintre noi să-l vadă... Pentru că Teatrul Evreiesc de Stat și Compania de teatru Giuvlipen reușesc să aducă în fața publicului o poveste pe… Citește în continuare De ce e cel puțin obligatoriu să vezi Kali Traš…
Spaima Zmeilor. Poveste cu tâlc pentru oameni mici și oameni mari…
La al șaselea spectacol din cele opt pe care le am trecute în agendă săptămâna asta am cam dat în mintea copiilor... Da, azi de dimineață am fost la Spaima Zmeilor 🙂 Nu mă întrebați ce m-a apucat. Și nici cum de-am reușit să mă trezesc la nouă jumate, după o săptămână în care n-am… Citește în continuare Spaima Zmeilor. Poveste cu tâlc pentru oameni mici și oameni mari…
Varia. Invariabil superbă…
Vă spuneam acum o lună, după întâia mea întâlnire cu Livada de vișini că am mers cu oarecare rețineri, dar că m-am bucurat să găsesc în adaptarea asta după textul lui Cehov câteva motive frumoase pentru care să-mi doresc să revin. Și iată că am și revenit, chiar mai repede decât mă așteptam... Și vă spuneam și data trecută… Citește în continuare Varia. Invariabil superbă…
INTERVIU. Cosmina Olariu: Nu cred că mă voi „dezîndrăgosti” vreodată de Cehov…
Pe Cosmina Olariu am descoperit-o la debutul ei pe scena Teatrului Național. În Cursa de șoareci, mai exact. Unde împarte scândura cu câteva nume foarte importante și unde face un rol foarte mișto. Și eu nu-s de meserie, dar mie mi se pare că fata asta chiar are talent. Și își iubește mult meseria. Și promite mult. Și mi-am dorit să… Citește în continuare INTERVIU. Cosmina Olariu: Nu cred că mă voi „dezîndrăgosti” vreodată de Cehov…
Mult așteptata revenire a „Idolului” :)
După un scurt moment de pauză, Idolul și Ion Anapoda s-a întors miercuri seară pe scena Teatrului Național. Cu același farmec discret al vremurilor demult apuse și cu același succes la public... Spectacolul ăsta se joacă de aproape 13 ani. Dar nu prea-și arată vârsta. Ba chiar, se prea poate să întinerească... Eu am văzut Idolul… Citește în continuare Mult așteptata revenire a „Idolului” 🙂
Super OK. Notificare über importantă pentru omenire!
Doar ce-am venit de la teatru. Am fost poftită în seara asta la Sala Mică a TNB-ului. Și-am reușit cumva să și ajung la timp, deși am plecat de acasă super târziu. Și-am văzut Super OK. Da, așa se cheamă spectacolul 🙂 Și nu știu când și unde se mai joacă, dar eu aș face… Citește în continuare Super OK. Notificare über importantă pentru omenire!
Fabula și al ei farmec indemodabil…
Am fost săptămâna trecută la Teatrul Evreiesc de Stat la un spectacol-lectură foarte fain despre care, fiind mai mult pe drumuri, n-am apucat încă să vă povestesc. Am să o fac însă acum, dacă-mi permiteți... Fiindcă mie mi-a plăcut ce-am văzut și-am auzit acolo 🙂 La fel cum vă spuneam și când vă povesteam despre… Citește în continuare Fabula și al ei farmec indemodabil…
Domnul Ibrahim și florile din Coran. Un spectacol de pus la suflet :)
Am fost ieri după amiază la teatru. Da, din nou. Pentru a 17-a oară pe luna asta, cred... Am fost la Metropolis, la Domnul Ibrahim și florile din Coran. Un spectacol pe care-l pândeam de mult și la care nu reușeam niciodată să iau bilete în timp util. Dar iată că până la urmă am… Citește în continuare Domnul Ibrahim și florile din Coran. Un spectacol de pus la suflet 🙂
Scripcarul pe acoperiș. Un musical de referință!
Mai știți când am fugit, la începutul lunii, până la Galați ca să văd Angajare de clovn? Ei bine, I did it again. Ieri m-am întors la malul Dunării. Nu, nu pentru vreo plimbare pe faleză. Tot pentru teatru 🙂 Fiindcă de mult voiam să văd Scripcarul pe acoperiș al celor de la Teatrul Regina… Citește în continuare Scripcarul pe acoperiș. Un musical de referință!
Umbre. Despre oamenii buni cărora li se întâmplă lucruri rele…
Am vrut să văd Umbre încă de toamna trecută, de când s-a jucat în festival la Ploiești. N-am reușit, fiindcă era deja sold out. Am văzut apoi spectacolul în primăvară, la TNB. Nu, nu v-am povestit nimic atunci pe blog. Fiindcă aveam ceva sentimente contradictorii care m-au urmărit o vreme... Și-am vrut să mai văd… Citește în continuare Umbre. Despre oamenii buni cărora li se întâmplă lucruri rele…
Ivanov. Sau… ce mecanism complicat e omul!
Zilele astea lumea teatrală din București nu are stare, căci e FNT. Și vă închipuiți probabil că pentru mine un astfel de eveniment e raiul pe pământ, nu-i așa? Ei bine, asta-i discutabil... Pentru cineva care acum un an tremura de frică înainte să intre într-o sală aglomerată de teatru, festivalurile mari sunt kinda tricky... E multă… Citește în continuare Ivanov. Sau… ce mecanism complicat e omul!
Și farmecul a fost invocat!
Sâmbătă după amiază, înainte să plec spre Ploiești, am trecut pe la Point. Fiindcă aflasem de pe net că avea să se întâmple un spectacol lectură. Și mi-am zis să mă opresc și eu să-i văd și să-i ascult pe oamenii ăștia... Și-am zis să vă povestesc și vouă cum a fost cât aștept acum… Citește în continuare Și farmecul a fost invocat!
De văzut și de tot revăzut: Un tramvai numit dorință…
Simt că de data asta n-am timp pentru introduceri. Nu mai am răbdare, de fapt. Vreau să vă povestesc degrabă despre cum a fost serile trecute la teatru... Fiindcă s-a jucat Un tramvai numit dorință la Metropolis, pentru prima dată. Și-am fost și eu. Da, și aseară și alaltăseară... Cum a fost? Ei bine, e o replică… Citește în continuare De văzut și de tot revăzut: Un tramvai numit dorință…
Și ce dor mi-a fost de „Bârfe, zvonuri și minciuni”…
Doar ce-am venit de la teatru. Am fost la Bârfe, zvonuri și minciuni. Cum era să nu mă duc, când spectacolul ăsta - care se întâmplă să aibă pentru mine o însemnătate foarte specială - se joacă atât de rar... Și trecuse mult timp de când l-am văzut ultima dată. Și-mi era atât de dor să-l revăd! Eu v-am mai povestit aici… Citește în continuare Și ce dor mi-a fost de „Bârfe, zvonuri și minciuni”…
Așa-i că actorului bun îi stă bine într-un rol cât mai „nebun”?
Am fost vineri seară la Cursa de șoareci. Da, din nou. A noua oară, dacă am socotit bine... Fiindcă nu știu dacă v-am mai spus, dar eu sunt îndrăgostită de bijuteria asta de spectacol. Și nu aveam cum să ratez reprezentația de vineri. Pentru că, fiind vorba despre un spectacol cu dublă distribuție, eu sunt… Citește în continuare Așa-i că actorului bun îi stă bine într-un rol cât mai „nebun”?
Cu toată dragostea. Despre olteni, desigur…
De mult voiam s-ajung și eu la Nottara, să văd Despre olteni, cu dragoste. Și iată c-am ajuns. Și nu știu cum se spune mișto pe oltenește, dar mie mi-a plăcut mult de tot. Am râs. Mult. M-am bucurat de-o comedie faină, cum dacă e să fiu sinceră nu mai întâlnim prea des în peisajul… Citește în continuare Cu toată dragostea. Despre olteni, desigur…
Aniversarea. Sau despre clipa aceea-n care știi că totul s-a năruit…
O să trec direct la subiect. Mulțumesc Erwin Șimșensohn pentru spectacolul de aseară! Mulțumesc pentru Aniversarea adusă de Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani pe scena de la Excelsior! Nu mi-a fost deloc ușor să mă aflu în sală, dar mă bucur nespus că am mers la teatru ieri... Nu mi-a fost ușor, pentru că spectacolul ăsta m-a… Citește în continuare Aniversarea. Sau despre clipa aceea-n care știi că totul s-a năruit…
Arlecchino și ale sale iubiri pierdute
Nu știu dacă ați aflat, dar Teatrul Excelsior se laudă începând de zilele trecute cu un spectacol nou în repertoriu, și anume Arlecchino și pierdutele iubiri. Un spectacol foarte fain, pe care mă bucur că l-am descoperit și pentru care nu-mi pare deloc rău că am înfruntat frigul înspăimântător de miercuri seară 🙂 Și trebuie să… Citește în continuare Arlecchino și ale sale iubiri pierdute
INTERVIU. Irina Cojar: Fiecare personaj lasă o amprentă asupra ta ca om…
Mie îmi place mult de tot Irina Cojar și cred că v-am mai spus asta... Am văzut-o prima dată pe scenă în Idolul și Ion Anapoda, acum mult timp. Și ceva din jocul ei mi-a atras atenția într-o fracțiune de secundă. Iar cu rolul din Înșir'te mărgărite m-a cucerit definitiv și irevocabil... Și nu, nu o admir doar ca… Citește în continuare INTERVIU. Irina Cojar: Fiecare personaj lasă o amprentă asupra ta ca om…
Despre un alt nebun din dragoste de teatru…
Am fost aseară la Nebun din dragoste. Cred că a 7-a oară, dacă nu mă-nșel... Fiindcă spectacolul ăsta mi-a intrat cumva pe sub piele și aș tot reveni în sală ori de câte ori se joacă. Și oricât de nebunească ar putea suna însăși dependența mea față de povestea asta, am eu motivele mele pentru… Citește în continuare Despre un alt nebun din dragoste de teatru…
Regele moare. O poveste cu tâlc, pentru oameni mari…
Am fost aseară până la Teatrul Țăndărică. Am făcut ce-i drept ceva pe drum, din motiv de defecțiune tehnică la glezna dreaptă recent luxată, dar am ajuns la timp. La timp pentru Regele moare, primul spectacol de animație pentru oameni mari la care am fost martoră. Povestea regelui Berenger Întâiul spusă de cinci păpuși mânuite de cinci artiști pricepuți...… Citește în continuare Regele moare. O poveste cu tâlc, pentru oameni mari…
Și s-a iscat „Furtuna” la Național…
Săptămâna trecută a fost una bună! Fiindcă a început și s-a încheiat cu teatru. Mai întâi am revăzut două spectacole dragi mie - Amanta luni și Allegro, ma non troppo vineri- apoi duminică am ajuns și eu într-un sfârșit la Furtuna... Cum a fost? Ei bine, let me tell you about it 🙂 O să fiu sinceră.… Citește în continuare Și s-a iscat „Furtuna” la Național…
Căldură în noiembrie. Sau… mulțumesc pentru lacrimi!
Nu știu de ce am ținut eu neapărat ca dintre toate spectacolele care s-au jucat la București în cadrul Festivalului Capitalelor Națiunilor Centenare să merg fix la Căldură în noiembrie. Un spectacol al Teatrului Național Eugene Ionesco din Chișinău, despre care nu știam absolut nimic. Dar pe care mă bucur nespus că l-am văzut! De… Citește în continuare Căldură în noiembrie. Sau… mulțumesc pentru lacrimi!
Cu respect. Pentru Sandra…
Am fost într-una din serile trecute la unul dintre spectacolele din micro-stagiunea StArtAct care s-a jucat la ArCuB cu sala plină. Respectfully yours..., mai exact. Adaptare după un text de J.P. Sartre. O alegere riscantă pentru un regizor aflat la început, aș îndrăzni eu să spun. O alegere necesară, însă. O alegere pe care cred că aș fi făcut-o… Citește în continuare Cu respect. Pentru Sandra…
Despre amintiri. Cele din livada cu meri…
Am fost aseară în mansardă la Muzeul Național al Literaturii Române, unde auzisem eu că din când în când e zi de teatru... Ieri seară s-a jucat Amintiri din livada cu meri. Un spectacol despre care nu știam absolut nimic și despre care am aflat abia acum câteva zile... Un spectacol simpatic foc. O poveste… Citește în continuare Despre amintiri. Cele din livada cu meri…
Vlaicu Vodă. Doamna și voievodul…
Tot încerc să găsesc introducerea potrivită pentru povestea de față și nu reușesc. E drept că n-am mai scris pe blog de la terasă până acum, e drept că m-a cam ajuns oboseala și e drept că trec printr-o perioadă în care se întâmplă să-mi găsesc mai greu cuvintele... Așa că azi am să trec… Citește în continuare Vlaicu Vodă. Doamna și voievodul…
O noapte furtunoasă. Caragiale. Indemodabil…
Am ajuns zilele trecute, după vreo trei încercări, la O noapte furtunoasă. Deși trebuie să fiu sinceră, am mers cu ceva dubii la Sala Dalles marți seară. Din pricina unei alte nopți furtunoase în care jucau doi dintre actorii mei preferați și pe care am văzut-o eu mai demult, tot în regia Teodorei Câmpineanu. Un… Citește în continuare O noapte furtunoasă. Caragiale. Indemodabil…
Vârstele lunii. Doi actori, o poveste și ceva lacrimi în sală…
Auzisem foarte multe despre unteatru și până la urmă iată că am reușit să ajung și eu la locul cu pricina. Asta după ce, bineînțeles, am reușit cumva să mă rătăcesc în linie dreaptă și era cât p-aici să întârzii... Și mi-a plăcut locul. Dintre toate spațiile independente de joc în care am intrat eu până acum, cred că e cel… Citește în continuare Vârstele lunii. Doi actori, o poveste și ceva lacrimi în sală…
INTERVIU. Victoria Dicu: Meseria de actor fără iubire e pierdută…
E imposibil să n-o iubești pe Victoria Dicu. E minunată pe scenă. Și în afara ei. E una dintre actrițele mele preferate, pentru energia și lejeritatea cu care vine în fața publicului. E un om atât de cald, de deschis și de sincer și eu o admir mult de tot pentru asta. Și pentru pasiunea… Citește în continuare INTERVIU. Victoria Dicu: Meseria de actor fără iubire e pierdută…
INTERVIU. Eduard Cîrlan: Cel mai mult contează generozitatea pe scenă…
Pe Eduard Cîrlan îl știu dintr-un spectacol care mi-a devenit foarte drag din prima secundă - și anume Balul Cimitirului - unde face de altfel un rol foarte mișto, alături de toți ceilalți nebuni frumoși din gașcă. Și știu că nu e singurul rol mișto pe care-l face. Și din ce vede ochiul meu nepriceput din sală, îmi pare că Edi… Citește în continuare INTERVIU. Eduard Cîrlan: Cel mai mult contează generozitatea pe scenă…
Mulțumesc pentru teatru! ❤️✨🙏
De vreo săptămână, de la ultimele spectacole din stagiunea asta, tot încerc să aștern aceste câteva rânduri pe hârtie într-o manieră cât de cât logică și coerentă... Iată că între timp, acum două zile s-au împlinit nouă luni de când există Cultural.21... Și tot acum două zile, vineri dimineață, am primit și-un like pe Facebook.… Citește în continuare Mulțumesc pentru teatru! ❤️✨🙏
Nebun din dragoste. Sau… cât de vinovate sunt oare iubirile vinovate?
Duminică s-au jucat ultimele spectacole din stagiune la Teatrul Național. Și eu am ales să mai merg o dată la Nebun din dragoste. Deși am mai văzut spectacolul de vreo 4 ori, cred... Și am plecat de la teatru cu un sentiment tare ciudat, pe care încă-l port cu mine... Știam că-mi va fi greu… Citește în continuare Nebun din dragoste. Sau… cât de vinovate sunt oare iubirile vinovate?
Despre timpul care uneori stă pe loc…
Tocmai ce aveam de gând serile trecute să aștern pe hârtie câteva rânduri despre spectacolul la care am fost marți, când s-a întețit furtuna. Și s-a oprit curentul. Și am rămas fără baterie la laptop și fără net... Apoi, ieri am ajuns acasă ceva mai obosită decât de obicei și mi-am permis luxul unei seri fără cină pregătită-n grabă și ochi ațintiți în monitor... Așa că… Citește în continuare Despre timpul care uneori stă pe loc…
Două pe față, două pe dos. Despre tot felul de relații deșirate…
Weekend-ul a ajuns la final... Ba chiar a început deja o nouă săptămână... Și nici nu mi-am dat seama când s-a întâmplat asta... Și nici n-am apucat să vă povestesc despre cum a fost vineri la teatru... Da, iar am fost la teatru. Și da, m-a cam prins furtuna pe drum. Dar auzisem că finalul… Citește în continuare Două pe față, două pe dos. Despre tot felul de relații deșirate…
În vizită la domnul Green. Zâmbete și lacrimi…
Marți seară am poposit la Teatrul Evreiesc. După ce evident că am reușit cumva să mă rătăcesc pe drum și era cât p-aci să întârzii, dar asta nu mai are importanță acum... Și am văzut în sfârșit un spectacol pe care-l "vânam" de mult timp. Nu știam mare lucru despre În vizită la domnul Green.… Citește în continuare În vizită la domnul Green. Zâmbete și lacrimi…
Dacă Noi Ne Iubim. Sau despre cum muzica aduce împreună generații…
Vă spuneam zilele trecute despre cât de fain a fost la Festivalul de Teatru al Adolescenților Victoria Art... Ei bine, aflați că încă mai am câte ceva să vă povestesc despre ce-am văzut acolo. Despre un proiect minunat despre care auzisem deja foarte multe și pe care l-am descoperit cu atât de multă bucurie în… Citește în continuare Dacă Noi Ne Iubim. Sau despre cum muzica aduce împreună generații…
INTERVIU. Julieta Georoiu: În teatru nu vorbim despre minciună. Vorbim despre adevărul tău…
Julieta Georoiu este una dintre acele persoane cu care rezonezi ușor din prima clipă. E frumoasă, e talentată, visează mult și crede în visurile ei frumoase. Și mi-aș fi dorit să o fi cunoscut pe Julieta acum vreo zece ani... N-a fost să fie. Dar iată că am cunoscut-o acum. Și tare mă bucur că ne-am întâlnit. Și… Citește în continuare INTERVIU. Julieta Georoiu: În teatru nu vorbim despre minciună. Vorbim despre adevărul tău…
Și-am fost iar la „Balul Cimitirului”… Și cred că o să mai merg o dată 🦉
Sâmbătă m-am întrecut puțin pe mine în nebunie, m-am transformat într-un soi de stalker super profi și l-am urmărit pe super eroul Gavril Pătru. M-am ținut scai de el spectacol după spectacol. El probabil a crezut că-s nebună. Eu am trăit o experiență care n-a făcut decât să-mi întărească și mai tare convingerea că actorii… Citește în continuare Și-am fost iar la „Balul Cimitirului”… Și cred că o să mai merg o dată 🦉
Această minunată doamnă Boyle
De la premiera din februarie și până acum am tot revăzut Cursa de șoareci. Ultima dată în weekend-ul ce tocmai s-a încheiat. Și sunt sigură că voi continua să merg la multe alte reprezentații și de acum încolo. Căci mă cunoașteți de acum destul de bine și știți probabil că atunci când găsesc un spectacol… Citește în continuare Această minunată doamnă Boyle
Memoria apei. Lecția de psihologie de la Național…
Dacă în ultima perioadă am tot revăzut spectacole dragi mie pe care le cunosc deja foarte bine, ieri am ales să descopăr Memoria apei. O dramă la care demult voiam să ajung și de la care am plecat cu lacrimi în ochi... Un spectacol despre care chiar nu știam mare lucru și la care am… Citește în continuare Memoria apei. Lecția de psihologie de la Național…
O foarte simpatică blondă, cea din vecini 😉
Nu știu dacă v-am mai spus, dar sunt câteva spectacole pe care le-am văzut în ultimele săptămâni și despre care nu am reușit încă să vă povestesc. Și nu, nu am nicio scuză. Decât aceea că nu reușesc niciodată să-mi organizez prea bine timpul, așa că uneori, atunci când se adună prea multe lucruri de făcut în agenda mea,… Citește în continuare O foarte simpatică blondă, cea din vecini 😉
INTERVIU. Mihaela Rus: Mi-aș dori să pot da fiecărui om capacitatea de a se lăsa vindecat de teatru
Mihaela Rus este actriță. Este mama unei fetițe superbe. Este îndrăgostită de frumos, în toate formele sale. Este un om minunat. Și de câțiva ani este și managerul Teatrului Toma Caragiu din Ploiești, unde face o treabă nemaipomenită. Și eu o admir mult de tot pentru energia ei, pentru felul în care iubește ea teatrul,… Citește în continuare INTERVIU. Mihaela Rus: Mi-aș dori să pot da fiecărui om capacitatea de a se lăsa vindecat de teatru
Sinucigașul. Atemporal…
Da, ieri iar am fost la teatru. Și ce sperietură am tras, fiindcă pe la prânz toate planurile mele au fost date peste cap de niscaiva probleme medicale. Și-am crezut pentru câteva ore că nu o să fiu în stare să mă ridic din pat și să ajung, pe seară, la Sinucigașul. Dar iată că… Citește în continuare Sinucigașul. Atemporal…
Înșir’te mărgărite. Sau despre basmul care prinde viață…
Din septembrie și până acum - de când teatrul m-a salvat - am văzut 42 de spectacole. Multe dintre ele nu doar o dată. Ultimul dintre ele aseară, la TNB. Am ajuns în sfârșit și la Înșir'te mărgărite. Un spectacol despre care auzisem și citisem o groază de lucruri și pe care eram tot mai… Citește în continuare Înșir’te mărgărite. Sau despre basmul care prinde viață…
Anonimul venețian. Poveste cu un el și o ea…
Sunt câteva spectacole la care tot vreau să ajung și se nimeresc mereu tot în zile în care mi-e imposibil să o fac. Cam așa a fost și cu Anonimul venețian. Cel puțin până zilele trecute, când am reușit în sfârșit să văd această bijuterie de spectacol. Și nu, mie nu-mi place deloc Sala Atelier… Citește în continuare Anonimul venețian. Poveste cu un el și o ea…
Vizitatorul. Sau despre cum l-am regăsit pe Dumnezeu la teatru, în Joia Mare
Erau trei spectacole la care aș fi vrut să ajung ieri. Dar a trebuit să aleg doar unul dintre ele pentru ultima seară de teatru înainte de vacanța de Paști. Și am ales până la urmă să mă opresc la Teatrul Nottara și să văd în sfârșit Vizitatorul. Și nu, nu cred că am ales… Citește în continuare Vizitatorul. Sau despre cum l-am regăsit pe Dumnezeu la teatru, în Joia Mare
Întâlnirea mea cu „Unchiul Vanea” de la început de aprilie
Luna trecută a însemnat pentru mine întâlniri frumoase, proiecte noi, multă muncă și... teatru. Am văzut sau revăzut 12 spectacole și despre cele mai multe dintre ele v-am povestit aici, pe blog. Și am planuri mari și pentru luna ce tocmai a-nceput. Așa că prima seară de aprilie m-a găsit tot la teatru... Unchiul Vanea a avut premiera la Teatrul Toma… Citește în continuare Întâlnirea mea cu „Unchiul Vanea” de la început de aprilie
Tocmai când credeam că am uitat cât de mult poți râde la „Nimeni nu-i perfect”…
...mi-am făcut cadou pe final de martie un bilet la nebunia asta de comedie. Așa cum vă spuneam pe Facebook zilele trecute, Nimeni nu-i perfect este unul dintre spectacolele pe care mi-e foarte greu să accept că nu le-am descoperit mai devreme și pe care aș tot vrea să-l revăd. Doar că se joacă cam prea rar și asta… Citește în continuare Tocmai când credeam că am uitat cât de mult poți râde la „Nimeni nu-i perfect”…
Toți fiii mei. Un spectacol care parcă doare…
Aseară nu aveam de gând să merg la teatru. Dar tot am mers până la urmă. Și-am văzut Toți fiii mei. Un spectacol la care, recunosc, ar fi trebuit să ajung mai demult. Un spectacol care m-a scos puțin din zona de confort, dar pe care simt că era cumva necesar să-l văd... Nu cunoșteam… Citește în continuare Toți fiii mei. Un spectacol care parcă doare…
INTERVIU. Călina Epuran: Sunt o adeptă a frumosului
Pe Călina Epuran am descoperit-o pe scenă, într-unul dintre spectacolele cele mai dragi mie. O actriță care pe mine m-a cucerit cu energia și cu dezinvoltura din jocul ei și despre care nu o dată v-am povestit aici pe blog. Și mi-am dorit să o cunosc și dincolo de scenă. Așa că am îndrăznit până… Citește în continuare INTERVIU. Călina Epuran: Sunt o adeptă a frumosului
Da, chiar ne plac încurcăturile…
Așa cum vă spuneam zilele trecute, sâmbătă am fost la teatru. Căci doar nu era să las să treacă o săptămână fară să văd măcar un spectacol. Sau două... Fiindcă mai nou am căpătat acest obicei de a merge la câte două spectacole într-o zi. Dacă o fi de bine sau de rău nu știu... Știu… Citește în continuare Da, chiar ne plac încurcăturile…
Oare când se mai joacă „Pijamale”? Fiindcă eu aș mai merge o dată!
De mult tot încercam să văd și eu Pijamale. Și nu știu cum se făcea, că nu mai găseam niciodată bilete. Dar ieri după amiază am reușit în sfârșit să ajung. Am prins fix ultimul bilet - și nu, eu nu cred în întâmplări, deci mulțumesc Divinității pentru ajutor! - și nici măcar nu mi-am dat seama atunci când l-am cumpărat că în aceeași zi aveam deja bilet și la un… Citește în continuare Oare când se mai joacă „Pijamale”? Fiindcă eu aș mai merge o dată!
O prea necesară lecție de bune maniere…
Marți seară. Penultima zi de februarie. Zăpadă. La ceas de seară, Teatrul Evreiesc de Stat își primește cu căldură spectatorii și îi invită la O lecție de bune maniere. Intru timidă-n foaier. Mă simt puțin vinovată că vremea m-a obligat la o ținută mai puțin formală decât aș fi adoptat de obicei la teatru. Dar… Citește în continuare O prea necesară lecție de bune maniere…
De revăzut: Fluturii sunt liberi
Aseară am fost la teatru. Da, din nou. Și da, pe gerul care a pus stăpânire pe acest sfârșit de februarie. Am făcut o plimbare până la Excelsior și-am văzut Fluturii sunt liberi. Și-am plecat din sală în lacrimi... Și da, asta e de bine. Doar că m-a luat puțin pe nepregătite. Din punct de vedere… Citește în continuare De revăzut: Fluturii sunt liberi
Allegro, ma non troppo. Sau cum ar spune italianul… perfetto!
Ieri a fost o zi plină. Dar a fost o zi frumoasă, fiindcă a început și s-a încheiat cu teatru... Eu nu sunt prea matinală din fire. Pentru că de obicei seara fie pierd noțiunea timpului citind, fie scriu până târziu. Și asta înseamnă că merg la culcare mult după miezul nopții. Dar atunci când vine vorba despre teatru, mă… Citește în continuare Allegro, ma non troppo. Sau cum ar spune italianul… perfetto!
Demnitate. Cel mai probabil oglinda unei societăți universale…
Am fost la teatru. Din nou. Dacă miercuri am revăzut cu mult drag Lettice și Leușteanul, o comedie foarte tare despre care v-am mai povestit aici, aseară am ales să-mi închei săptămâna cu un alt spectacol fain. De această dată într-un registru ceva mai serios. Am văzut Demnitate. După ce am ratat spectacolul acum două… Citește în continuare Demnitate. Cel mai probabil oglinda unei societăți universale…
Călina. Sau despre harul de a fi o lady pe scenă
Vă spuneam ceva mai devreme pe Facebook că azi am fost la My Fair Lady pentru a treia oară. Pentru că nu e doar un spectacol foarte mișto și foarte drag mie, ci e și unul dintre cele mai faine musical-uri pe care eu le-am văzut. Știu, sunt subiectivă. E vorba de teatrul de la… Citește în continuare Călina. Sau despre harul de a fi o lady pe scenă
The Night Alive. Sau despre acea realitate nevăzută…
Am ales să-mi închei aventura teatrală pe 2017 acasă, la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești. Așa că aseară am fost la The Night Alive, un spectacol care a avut premiera cu doar o lună în urmă și despre care nu știam foarte multe. Un spectacol bun, care mie mi-a plăcut... Ca să fiu sinceră, nu știu… Citește în continuare The Night Alive. Sau despre acea realitate nevăzută…
De ce cred eu că TOC TOC e o comedie faină
E luni. A trecut de prânz și abia am ajuns la birou. A fost un weekend plin. Dar și frumos. Mai ales pentru că sâmbătă mi-am făcut drum în București doar ca să merg la teatru. Voiam de ceva timp să văd TOC TOC, așa că am poposit la Teatrul Avangardia. Au fost trei spectacole aflate pe lista mea cu… Citește în continuare De ce cred eu că TOC TOC e o comedie faină
Lettice și Leușteanul. O nebunie de spectacol…
Iar am fost la teatru. E luni seară, plouă torențial de ore bune și am avut o zi nu tocmai simplă. Dar am rămas în București, pentru că voiam neapărat să văd Lettice & Leușteanul. Nu am reușit să ajung aseară, la premieră. Dar astăzi nici vântul, nici ploaia și nici problemele de peste zi… Citește în continuare Lettice și Leușteanul. O nebunie de spectacol…
Un weekend plin de… „Bârfe, zvonuri și minciuni”
Eu nu sunt o persoană matinală. Deloc. Dar ieri cred că a fost prima dată când am programat din proprie inițiativă o întâlnire înainte de prânz. Fiind, desigur, perfect conștientă că e weekend și că trebuie să mă trezesc la șase dimineața pentru a ajunge la timp în București cu trenul. Și asta pentru că la… Citește în continuare Un weekend plin de… „Bârfe, zvonuri și minciuni”
O căsnicie liniștită. Adică încă o comedie de revăzut!
Eu nu sunt superstițioasă din fire, dar am totuși un mic ritual. Marțea îmi rezerv mereu ceva mai mult timp pentru mine. Timp în care aleg mereu să fac ceva special, care să-mi bucure sufletul și să alunge orice umbră de ceas rău. Și deseori asta înseamnă teatru. Exact ca aseară, când am avut onoarea să… Citește în continuare O căsnicie liniștită. Adică încă o comedie de revăzut!
Iarna lui Fosse, anotimp al încercărilor emoționale
Aseară mi-am ieșit puțin din zona de confort și am fost să văd Iarna. Nu am fost niciodată foarte atrasă de elementele abstracte în artă, mai ales în teatru. Însă cele două nume grele din distribuția spectacolului de la Nottara - Catrinel Dumitrescu și Andi Vasluianu - mi-au atras atenția și mi-am spus că, poate… Citește în continuare Iarna lui Fosse, anotimp al încercărilor emoționale
O mie de motive, un spectacol de trecut pe lista cu lucruri „mici” care dau sens vieții
Doar ce-am venit de la teatru. Am fost la O mie de motive, un spectacol pe care destinul a conspirat să nu îl văd în cadrul FNT. Probabil pentru a mă bucura de el acasă, în cea de-a 3-a zi a Festivalului de Teatru Toma Caragiu de la Ploiești... Și, fără doar și poate, unul… Citește în continuare O mie de motive, un spectacol de trecut pe lista cu lucruri „mici” care dau sens vieții
Cei doi domni perfecți din „Nimeni nu-i perfect”
Aseară am trecut iar pe la teatru. Nu mai mersesem de sâmbăta trecută (când am revăzut My Fair Lady, despre care v-am mai povestit aici) și deja îmi era dor de-o piesă faină. Așa că mi-am început săptămâna cu Nimeni nu-i perfect. Și vreau să vă spun că a fost... ei bine, perfect. Internetul spune despre… Citește în continuare Cei doi domni perfecți din „Nimeni nu-i perfect”
All Inclusive, comedia cu absolut tot ce trebuie
Am auzit că buzoienii sunt niște oameni foarte norocoși. Pentru că săptămâna viitoare se joacă All Inclusive la ei în oraș. Și am auzit și că spectacolul e sold out, ceea ce mă bucură enorm. Pentru că e o comedie foarte, foarte tare pe care e mai mult decât păcat să n-o vezi măcar o dată. Eu am fost la All… Citește în continuare All Inclusive, comedia cu absolut tot ce trebuie
Cum a fost la Un bărbat pentru Sara? Genial!
Astăzi se joacă din nou la Ploiești, la cererea publicului, o comedie foarte faină despre care se spune că ar fi "dusă cu capul". Da, mă refer la Un bărbat pentru Sara 🙂 Și tocmai mi-am amintit că nu v-am povestit cum a fost acum 2 săptămâni, când am avut și eu norocul să mă aflu… Citește în continuare Cum a fost la Un bărbat pentru Sara? Genial!
My Fair Lady strălucește în cea de-a treia stagiune pe scena ploieșteană
Nu știu alții cum sunt, dar eu sunt fascinată de musical-uri de când mă știu. Indiferent că vorbim de teatru sau de film, energia pe care o transmite un musical bun nu este una obișnuită și asta face ca pentru câteva ore spectatorul să uite de banalul cotidian și să se lase învăluit de magie.… Citește în continuare My Fair Lady strălucește în cea de-a treia stagiune pe scena ploieșteană
Cultural.21 