Tocmai ce aveam de gând serile trecute să aștern pe hârtie câteva rânduri despre spectacolul la care am fost marți, când s-a întețit furtuna. Și s-a oprit curentul. Și am rămas fără baterie la laptop și fără net… Apoi, ieri am ajuns acasă ceva mai obosită decât de obicei și mi-am permis luxul unei seri fără cină pregătită-n grabă și ochi ațintiți în monitor… Așa că am să vă povestesc azi ce și cum… Când timpul stă pe loc era de mult pe lista mea cu spectacole de văzut. Și iată că până la urmă, la final de stagiune, am reușit să ajung și eu la Teatrul de Artă 🙂
Când timpul stă pe loc e unul dintre acele spectacole care te pun brusc față în față cu realitatea și te obligă să vezi adevărul. Adevărul despre vină. Despre datorie. Despre asumare. Despre prietenie. Despre cum iubirea se poate să nu fie mereu suficientă pentru a ține doi oameni împreună… Și, în același timp, despre cum o relație aparent nebunească poate crește frumos… Și te face să-ți pui tot felul de întrebări, fără să vrei. Te face să te gândești mai bine la cât de mult contează pentru tine ceea ce faci. La lucrurile care te fac pe tine să simți că merită să trăiești. La cât de mult rău e în lume, dar și la cât de ușor uităm să vedem frumosul… La ce ne dorim, de fapt, de la cel de lângă noi. La cât de bine mai știm să iubim oamenii cu adevărat… Și la o groază de alte lucruri aparent – doar aparent! – neimportante…
Și v-ați dat probabil seama, dacă v-ați aruncat un ochi pe distribuție, că sunt acolo două nume pentru care am vrut eu cu neapărat să merg la Când timpul stă pe loc… Nu e niciun secret că Diana Roman și Andi Vasluianu sunt doi dintre actorii pe care eu îi admir foarte mult pentru ceea ce știu ei să facă pe scenă. Doi actori care nici de această dată nu se dezmint și își conturează amândoi impecabil personajele. Și nu, nici ai lor colegi – Mihaela Sîrbu și Dorin Andone – nu se lasă mai prejos. Și împreună dau viață într-un mare fel acestei povești. O poveste complicată, pe care trebuie să o privești cu o oarecare maturitate pentru a-i cuprinde toate notele subtile. O poveste care s-ar putea să te schimbe. Ce spun eu? O poveste care sigur o să te schimbe. Un spectacol de la care e foarte posibil să pleci mai înțelept. Și la care o să te tot gândești câteva zile-n șir. Ceea ce zic eu că e de bine 😀
Dar nu m-aș mai întinde prea mult la vorbă, fiindcă nu vreau să vă plictisesc. Și nici să vă spun mai multe decât ar trebui, pentru că e musai să mergeți și voi în stagiunea următoare și să vedeți Când timpul stă pe loc. Și-n plus, e deja târziu și-ar fi cazul să încep să mă pregătesc. Căci diseară merg iar la teatru și chiar n-aș vrea să întârzii…
Cultural.21 