Nu știu dacă v-am mai spus, dar sunt câteva spectacole pe care le-am văzut în ultimele săptămâni și despre care nu am reușit încă să vă povestesc. Și nu, nu am nicio scuză. Decât aceea că nu reușesc niciodată să-mi organizez prea bine timpul, așa că uneori, atunci când se adună prea multe lucruri de făcut în agenda mea, mi se mai întâmplă să rămân în urmă cu scrisul… Dar să revenim la treburile noastre, zic. Așadar, Blonda din vecini. O comedie foarte simpatică pe care am descoperit-o cu mult drag nu demult într-o seară frumoasă de mai…
Mi-a fost destul de greu să ajung la Blonda din vecini. Fiindcă spectacolul se joacă la Teatrul Roșu, adică în incinta The Hub, despre care eu am aflat abia după ce mi-am luat bilet că se găsește pe undeva pe la Unirii, la subsol. Iar cei care mă cunosc știu că mie îmi este îngrozitor de frică să cobor în subsoluri, indiferent câte avize și autorizații mi-ar promite că sunt în siguranță acolo… Și da, recunosc, sunt și destul de reticentă atunci când vine vorba despre orice alt spațiu de joc care nu e un teatru în adevăratul sens al cuvântului. Dar asta e cu totul altă poveste, despre teatrele prea puține de pe la noi, și n-aș vrea să detaliez subiectul acum… Deci, înapoi la comedia în cauză. O comedie al cărui text îl știam și pe care eram foarte curioasă să-l descopăr în interpretarea acestor trei copii frumoși și talentați, pe numele lor Călina Epuran, Vasile Revnic și Cosmin Vijeu. Mi-a plăcut ce-am văzut? Păi, da. Mi-a plăcut.
Și mi-a părut bine să văd trei actori tineri, cu mult har pentru meseria lor, care fac teatru cu multă responsabilitate… Mi-a plăcut felul jucăuș în care textul scris de Neil Simon prin anii ’60 vine ușor în zilele noastre. Mi-a plăcut să văd că umorul mai poate fi îndrăzneț, fără a întrece vreo limită și că o comedie lejeră, de public, atunci când este pusă în scenă cu pricepere nu e neapărat lipsită de un mesaj frumos, despre prietenie, iubire (ne)împărtășită și despre visurile și ambiția tinereții.
Și mi-a plăcut energia, și echilibrul, și complicitatea. Și, înainte de orice, bucuria de a fi acolo pe scenă pe care am citit-o în ochii celor trei magnifici anterior menționați pe care aș vrea să-i felicit. Pentru că, așa cum aveam să aflu ulterior, Blonda din vecini este proiectul lor. Un exercițiu la care Călina, Cosmin și Vasile au lucrat împreună în vremea studenției. Un exercițiu foarte fain dacă mă întrebați pe mine, coordonat pentru punerea în scenă de una dintre actrițele mele preferate: Monica Davidescu. Un exercițiu care iată că a trecut testul timpului și care m-a făcut să mă întreb de ce nu vedem mai mulți actori tineri făcând așa spectacole…
Și da, eu zic că merită să faceți și voi cunoștință cu această foarte simpatică blondă cu personalitate și cu cei doi vecini ai ei. Și nu spun asta doar pentru că țin eu la ei trei – și cu Monica, patru – ori pentru că mi-ar plăcea mult de tot să-i văd la festivalul pe care tot încerc eu să-l transform din vis în realitate. Spun asta pentru că uneori cu toții avem nevoie de un spectacol ca Blonda din vecini. Simplu, proaspăt, sincer. Dulce, deși poate pe alocuri imperfect. Care nu obligă spectatorul la nimic altceva decât la două ore în care să-și lase deoparte grijile de peste zi 😀
Cultural.21 