Mulțumesc pentru teatru! ❤️✨🙏

De vreo săptămână, de la ultimele spectacole din stagiunea asta, tot încerc să aștern aceste câteva rânduri pe hârtie într-o manieră cât de cât logică și coerentă… Iată că între timp, acum două zile s-au împlinit nouă luni de când există Cultural.21… Și tot acum două zile, vineri dimineață, am primit și-un like pe Facebook. Unul singur, toată ziua. Însă unul dintre cele mai de preț ever. Nu pentru că a fost cel de-al 1600-lea, ci pentru că a venit din partea cuiva foarte drag mie… Și am mulțumit încă o dată universului pentru tot ceea ce mi-a oferit din octombrie anul trecut și până acum… Și mă simt mai mult decât datoare să fac o plecăciune și să mulțumesc din toată inima mea sfioasă de spectator și tuturor celor care se fac „vinovați” de nebunia asta frumoasă pe care am trăit-o în ultimul aproape un an 🙂

Dacă nu ar fi fost teatrul, eu nu știu dacă aș mai fi fost azi aici… Da, teatrul m-a salvat. Oricât de exagerat ar suna, teatrul a fost refugiul meu atunci când eu nu eram decât o fetiță speriată care nu mai credea în nimeni și-n nimic… La teatru am aflat că frica dispare. Că răul fizic se disipă. Că există un loc unde mă pot simți nu doar în siguranță, dar mai ales acasă… Din toamnă și până acum am văzut 58 de spectacole. Nu știu dacă e mult sau e puțin, însă despre cele mai multe dintre ele – cred că vreo 50 la număr – v-am povestit aici pe blog… Iar la câteva dintre ele am revenit cu o rigoare obsesiv-compulsivă… Încetul cu încetul, teatrul m-a învățat să-mi vindec toate rănile din suflet. Și mai apoi să văd frumosul ascuns în cicatricile lăsate în urmă… Și sper ca într-o zi să găsesc curajul de a vă spune toată povestea pe-ndelete… Până atunci, mă înclin cu smerenie și recunoștință în fața acestor semizei fără de care teatrul nu ar fi posibil, fie că vorbim despre actori, regizori sau despre toți aceia aflați în spatele scenei!

Mulțumesc pentru teatru, oameni frumoși! Mulțumesc pentru vraja asta infinită. Pentru visare. Pentru tot ce m-ați învățat cu fiecare spectacol… Mulțumesc pentru toate serile în care am râs cum n-am mai râs vreodată. Și mulțumesc pentru lacrimi 😀 Mulțumesc pentru că existați. Și pentru că dintre toate meseriile din lume voi ați ales s-o faceți pe cea mai frumoasă. Mulțumesc pentru că seară de seară uitați de voi și împărtășiți câte-o părticică din sufletul vostru enorm cu noi, spectatorii care cerșim cu egoism magie… Mulțumesc pentru că veniți la teatru chiar dacă afară ninge-n dușmănie, chiar dacă vă doare ceva, chiar dacă lumea voastră e cu susul în jos, chiar dacă-i vedeți poate prea rar pe cei pe care-i iubiți și chiar dacă banii-s de nimic… Mulțumesc pentru pasiunea pe care-o puneți în munca voastră. Pentru sinceritatea pe care v-am citit-o de atâtea ori în priviri. Pentru toate sacrificiile ori compromisurile pe care le faceți în numele acestei arte binecuvântate. Și pentru curajul de-a deveni mereu altcineva. Mulțumesc pentru iubirea necondiționată pe care ne-o purtați nouă, nerecunoscătorilor din public. Și mă simt nespus de vinovată pentru că nu am să vă ofer în schimb altceva decât aplauze și câteva cuvinte frumoase… Și-mi cer iertare dacă vreodată am greșit. Dacă am spus ceva ce v-a supărat. Ori dacă n-am spus ceva… Dacă a fost vreo seară în care n-am reușit să-mi las grijile la ușa teatrului și v-am împovărat fără să vreau pe voi cu ele. Ori dacă cine știe ce altă boacănă am făcut… Pentru toate-mi cer iertare și promit să nu se mai întâmple!