Vă spuneam zilele trecute despre cât de fain a fost la Festivalul de Teatru al Adolescenților Victoria Art… Ei bine, aflați că încă mai am câte ceva să vă povestesc despre ce-am văzut acolo. Despre un proiect minunat despre care auzisem deja foarte multe și pe care l-am descoperit cu atât de multă bucurie în ultima seară de festival. Despre Dacă Noi Ne Iubim, mai exact 😀
Dacă Noi Ne Iubim e un musical. Și nu e neapărat un musical obișnuit. Pentru că e pus la cale de o gașcă foarte frumoasă de adolescenți nebuni în cel mai frumos sens cu putință, coordonați cu atât de multă dibăcie de bagheta magică a Julietei Georoiu, pe care cei care ați mai poposit pe blog ați cunoscut-o deja de aici. Un musical care a pornit de la muzica băieților mereu tineri și frumoși de la Holograf, pe care m-am bucurat enorm când i-am văzut în sală la spectacol. Și de la talentul de visătoare incurabilă al Julietei. Și din condeiul fermecat al unor liceeni înzestrați și curajoși, pe numele lor Anastasia Jinga și Rareș Fota. Și care s-a transformat pe scenă într-o explozie de energie, culoare și iubire, în mâinile acestor copii cu stofă de staruri rock…
Și e o lecție. Dacă Noi Ne Iubim e o lecție despre câte lucruri mari pot face acești tineri frumoși pe care mulți dintre noi se grăbesc să-i judece pentru „metehnele” vârstei lor înainte de a încerca măcar să-i asculte sau să-i înțeleagă. Fiindcă nu, să cânți, să dansezi și să mai faci și actorie pe lângă – și să-ți iasă totul foarte bine! – mie nu mi se pare deloc simplu… Și mai e și despre cât de complicat e să fii adolescent… Și spune o poveste… Și-ți merge la suflet… Și te face parcă să vrei să fii iar la vârstă aia pe care atunci nu erai sigur dacă să o iubești sau să o detești… Și e despre muzică. Dacă Noi Ne Iubim e despre cum muzica aduce împreună generații. Fiindcă vorbim despre Holograf. Despre trupa pe a cărei muzică au dansat – și mai tot dansează – sute și sute de îndrăgostiți încă de la sfârșitul anilor ’70. Și care acum sună poate puțin altfel în spectacolul copiilor de la Victoria Art, dar care păstrează totul. Versurile, mesajul, energia, emoția, totul… Și care face ca musical-ul ăsta să rezoneze atât de firesc cu noi toți. Cu generația noastră, cea de la început de ani ’90. Cu generația lor, a părinților noștri, care mai mult ca sigur că s-au sărutat cândva într-o discotecă pe muzica asta… Și cu generația puștilor de pe scenă. Și a părinților lor… Așa cum am zis, cu noi toți 🙂
Și, poate cel mai important, e un precedent. Dacă Noi Ne Iubim creează un precedent necesar. Dă un exemplu. Avem nevoie de cât mai multe asemenea spectacole. Avem nevoie să-i învățăm pe tinerii de azi să se arate lumii așa. Să îndrăznească. Să schimbe mentalități. Să-și dea, din când în când voie să mai și greșească. Să-și trăiască adolescența cu asumare, dar și cu bucurie. Să nu se teamă să strălucească. Și avem nevoie de teatru. Și de muzică bună. Avem nevoie să ne reinventăm, dar să nu uităm cine suntem. Să iubim. Poate să redevenim, pentru o clipă, copiii care eram în liceu. Să visăm. Să fredonăm. Să ne ridicăm și să dansăm. Și să plângem, atunci când e de plâns. Dar iată cum iar mă-ntind eu la pălăvrăgeală… Ceea ce încercam de fapt să vă spun e că Dacă Noi Ne Iubim e mișto. E mai mișto decât High School Musical și Camp Rock la un loc 😉 Și după repetiția cu public de la festival, abia aștept premiera oficială. Și dacă atunci nu ne vedem în sală, mă supăr rău pe voi…
Cultural.21 