Iar am fost la teatru. E luni seară, plouă torențial de ore bune și am avut o zi nu tocmai simplă. Dar am rămas în București, pentru că voiam neapărat să văd Lettice & Leușteanul. Nu am reușit să ajung aseară, la premieră. Dar astăzi nici vântul, nici ploaia și nici problemele de peste zi nu m-ar fi putut opri. Și tare rău mi-ar fi părut dacă nu ajungeam. Fiindcă în seara asta am avut ocazia să mă bucur de un spectacol foarte, dar foarte fain.
A fost prima mea vizită la Teartul Arte dell’Anima. Și cu siguranță vor mai urma și altele 🙂 Mi-a plăcut atmosfera de acolo, spațiul intim, apropierea familială dintre public și actori. Și mi-a plăcut felul în care textul lui Peter Shaffer, unul destul de puțin cunoscut publicului de pe la noi, prinde viață sub bagheta Geaninei Hergheligiu. Imaginea fabuloasei prietenii dintre noncomformista Lettice Douffet și aparent nesuferita Lotte Schoen este creionată cu un umor aparte, într-un decor foarte mișto, cu o ilustrație muzicală care mie chiar mi-a plăcut, atrăgând pe nesimțite spectatorii în mijlocul poveștii. Și e o poveste foarte bine spusă.
Nu vreau să vă dezvălui prea multe despre ce se întâmplă pe scenă. Vă las pe voi să descoperiți. Ceea ce pot să vă spun însă este că Lettice & Leușteanul este o nebunie de spectacol care merită văzut. Pentru că are ceva aparte. Pentru că e o comedie mai altfel, la care nu poți rămâne indiferent. Am citit textul piesei. Și am văzut mai demult, într-o înregistrare clandestină, și prima sa punere în scenă. Cea de la Londra, din ’87, cu Maggie Smith. Dar parcă ce-am văzut în seara asta mi-a plăcut mai mult. Felul în care Geanina a ales să transpună povestea în zilele noastre, fără a pierde nimic din esența ei, e remarcabil. Replici foarte British, umor fin, un comic de situație foarte tare, trei actori care chiar știu ce fac și șașe personaje savuroase. Da, am spus 3 actori și 6 personaje. Pentru că dacă Ioana Pavelescu și Crina Lință își joacă foarte bine partiturile celor două prietene excentrice, Silviu Biriș le secondează în stilul său unic, intrând pe rând în pielea a 4 personaje diferite, care mai de care mai plin de culoare. Și da, rezultatul este fabulos!
A, și a mai fost ceva ce mi-a atras atenția la Lettice & Leușteanul. Mesajul. Comedia asta vorbește despre cum uneori cei mai diferiți oameni pot avea cele mai nebunești lucruri în comun. Și despre cum unele întâlniri ne pot schimba viața. Și o face într-o manieră unică. E despre prietenie, așa cum este ea: imperfectă, dar de neînlocuit. E un spectacol viu, luminos, plin de surprize. Și face în același timp ca orice seară gri și ploioasă de luni să se transforme ca prin farmec. Și cred că, decât să vă mai țin de vorbă, mai bine vă las să vă rezervați biletele. Pentru că Lettice, Lotte, Țâfnosul, simpaticul Framer, Jim Mackintosh și elegantul Mr. Bardolph vă dau întâlnire și în decembrie 😀
3 gânduri despre „Lettice și Leușteanul. O nebunie de spectacol…”