Eu nu sunt superstițioasă din fire, dar am totuși un mic ritual. Marțea îmi rezerv mereu ceva mai mult timp pentru mine. Timp în care aleg mereu să fac ceva special, care să-mi bucure sufletul și să alunge orice umbră de ceas rău. Și deseori asta înseamnă teatru. Exact ca aseară, când am avut onoarea să mă găsesc printre sutele de oameni care au savurat fiecare minut dintr-o comedie foarte mișto. Da, mă refer la O căsnicie liniștită pe care Teatrul Elisabeta a adus-o ieri în fața publicului ploieștean și pe care abia aștept să o revăd!

Am cumpărat biletul la O căsnicie liniștită exact acum o lună și nu a fost deloc ușor să aștept atâta timp seara spectacolului. Am ajuns, ca de obicei, cu o jumătate de oră înainte. Am intrat în sală, mi-am ocupat cuminte locul din rândul doi și am așteptat ca luminile să se stingă și magia să înceapă. Și magia a început. Și timp de două ore nimic altceva nu a mai contat. Pentru că e imposibil să nu uiți de tot și de toate când în fața ta patru oameni absolut geniali crează – printr-o performanță actoricească fenomenală și într-un decor foarte chic – un spectacol atât de spumos.

Au fost două motive principale pentru care am ales să merg la O căsnicie liniștită. Povestea și distribuția. Dar haideți să le luăm pe rând. Povestea? Doi oameni aparent fericiți în dragoste, cândva soț și soție, care se recăsătoresc după 5 ani de la divorț, cu oameni total diferiți față de foștii parteneri. Și aleg, întâmplător – sau nu?! – aceeași destinație luxoasă pentru luna de miere. Iar (re)întâlnirea nu este, pentru niciunul dintre cei patru parteneri implicați, lipsită de scântei. Deloc. Și nici de situații cel puțin ieșite din comun. Și întreg tabloul este conturat cu un umor excepțional. Și cu replici care reușesc nu doar să stârnească iar și iar hohote de râs, ci să și provoace în același timp spectatorul la atât de necesarele momente de introspecție. Pentru că, printr-o îmbinare magistrală a comicului de situație cu cel de limbaj, O căsnicie liniștită reușește cumva să ne facă pe fiecare dintre noi să ne punem întrebări. Despre iubire. Și despre sosiile ei. Despre pasiune. Despre orgolii. Despre cât de relativă poate fi normalitatea. Despre noi, cu calitățile și defectele noastre… E o comedie bună, la care se râde mult. Dar ceea ce o face să prindă atât de bine la public este, dacă mă întrebați pe mine, faptul că e o comedie inteligentă atât prin scriitură cât și prin felul în care este pusă în scenă.

Iar distribuția? Ei bine, Corina Dănilă și Doina Antohi sunt incredibile în rolurile celor două doamne din povestea noastră. Două personaje complexe și, parafrazând textul piesei, deloc normale în viața lor privată, construite cu un talent matematic. Amanda, cea perfect conștientă de caracterul ei vulcanic și nonconformist i se potrivește ca o mănușă Corinei, care-i împrumută personajului ei ceva din misterul și eleganța personală. Asta în timp ce Doina reușește cu o ușurință fantastică să o însuflețească peste măsură pe Sybill, femeia exagerat de drăguță și care o ascultă mereu pe mami. Și când lor li se alătură cu o energie stelară Ștefan Ruxanda și Silviu Biriș, care-și joacă impecabil partiturile deloc obișnuite, O căsnicie liniștită nu are cum să nu devină comedia perfectă. Ștefan – care se face responsabil și de regia supercalifragilistică a spectacolului – îl interpretează pe Victor, noul soț al Amandei. Și o face exemplar, cu un dram de nebunie în forma ei cea mai frumoasă, creând astfel un personaj magnific, prea greu de descris în cuvinte. E imposibil să nu te îndrăgostești de jocul lui, de exuberanța de care dă dovadă în fiecare clipă în care se află pe scenă, de precizia cu care își intră în rol. Iar Silviu reușește încă o dată să captiveze publicul în rolul nestăvilitului Elyot, cu aceeași măiestrie rară care mie mi se pare supranaturală, pentru care eu îl admir enorm și despre care v-am mai vorbit deja aici. De la primul pas pe care îl face pe scenă și până la final – care, apropo, este genial! – Silviu este una cu personajul, iar personajul este pur și simplu fabulos. Și ceea ce contează cel mai și cel mai mult este că vorbim de unul dintre acele spectacole în care există o chimie incredibilă între oamenii de pe scenă și în care nu vedem doar patru actori foarte buni, ci patru complici perfecți.

Și dacă încă nu v-am convins să mergeți și să vedeți cu ochii voștri cât de faină poate fi O căsnicie liniștită, aș putea să vă mai povestesc despre decorul simplu și elegant. Și despre costumele superbe care devin mai mult decât simple instrumente în economia spectacolului, reușind să reflecte ingenios trăsături cheie ale fiecărui personaj. Și despre muzica puțin prezentă, dar aleasă pe sprânceană… Și, desigur, despre aplauzele nestăvilite de la final, căci ce altceva poate fi mai grăitor când vine vorba de o comedie decât reacția publicului?