Miroase a toamnă prin fereastra deschisă. A toamnă și-a ploaie nebună și tristă... A frunze roșiatice gonite spre zarea pustie Și-a vânt, și-a nori și-a singurătate arămie... Și probabil că și-n casă, ca și afară, e frig. Însă eu frigul în brațele tale nu-l simt... Iar mirosul galben de toamnă se disipă fin Pe… Citește în continuare Miroase a toamnă…
De văzut și de tot revăzut: Un tramvai numit dorință…
Simt că de data asta n-am timp pentru introduceri. Nu mai am răbdare, de fapt. Vreau să vă povestesc degrabă despre cum a fost serile trecute la teatru... Fiindcă s-a jucat Un tramvai numit dorință la Metropolis, pentru prima dată. Și-am fost și eu. Da, și aseară și alaltăseară... Cum a fost? Ei bine, e o replică… Citește în continuare De văzut și de tot revăzut: Un tramvai numit dorință…
Livada de vișini și a ei poveste complicată…
Am fost duminică seară la Livada de vișini de la Național... Auzisem și citisem multe despre spectacolul ăsta. Și de bine și de rău... Și am mers la teatru cu o oarecare reticență, recunosc... Am vrut să văd spectacolul încă de la premieră din două motive. Pentru că mie-mi place Cehov. Și pentru că sunt… Citește în continuare Livada de vișini și a ei poveste complicată…
Și ce dor mi-a fost de „Bârfe, zvonuri și minciuni”…
Doar ce-am venit de la teatru. Am fost la Bârfe, zvonuri și minciuni. Cum era să nu mă duc, când spectacolul ăsta - care se întâmplă să aibă pentru mine o însemnătate foarte specială - se joacă atât de rar... Și trecuse mult timp de când l-am văzut ultima dată. Și-mi era atât de dor să-l revăd! Eu v-am mai povestit aici… Citește în continuare Și ce dor mi-a fost de „Bârfe, zvonuri și minciuni”…
Angajare de clovn? Foarte mișto! 🤡
M-am întors în seara asta după mai bine de zece ani în Galațiul care cândva mi-a fost casă... Și asta ca să văd Angajare de clovn. Un spectacol al Teatrului George Ciprian din Buzău. Da, știu că nu sună foarte logic și că ar putea părea că am înnebunit de tot... Dar nu despre nebunia… Citește în continuare Angajare de clovn? Foarte mișto! 🤡
Dumnezeul răzbunării. Pentru că vine o vreme când trebuie să acceptăm adevărul…
Ieri seară, pe la șapte. Teatrul Evreiesc de Stat gătit în straie de sărbătoare căci, dacă nu știați, zilele astea se întâmplă TES Fest. Și un spectacol la care tot încerc să ajung de la premieră: Dumnezeul răzbunării. În regia "zeului" Alexander Hausvater. Un spectacol care-mi va rămâne o vreme întipărit pe retină... Dumnezeul răzbunării… Citește în continuare Dumnezeul răzbunării. Pentru că vine o vreme când trebuie să acceptăm adevărul…
Așa-i că actorului bun îi stă bine într-un rol cât mai „nebun”?
Am fost vineri seară la Cursa de șoareci. Da, din nou. A noua oară, dacă am socotit bine... Fiindcă nu știu dacă v-am mai spus, dar eu sunt îndrăgostită de bijuteria asta de spectacol. Și nu aveam cum să ratez reprezentația de vineri. Pentru că, fiind vorba despre un spectacol cu dublă distribuție, eu sunt… Citește în continuare Așa-i că actorului bun îi stă bine într-un rol cât mai „nebun”?
Și-a trecut un an de Cultural.21…
...și mi-s tare mândră de mine! 🙂 Da, a trecut un an de când scriu pe blog. Deși când am început eram sigură că nu voi ajunge să public nici măcar zece articole... A trecut un an de când am îndrăznit să cred într-un vis. De când teatrul m-a salvat. De când lumea mea s-a… Citește în continuare Și-a trecut un an de Cultural.21…
Cu toată dragostea. Despre olteni, desigur…
De mult voiam s-ajung și eu la Nottara, să văd Despre olteni, cu dragoste. Și iată c-am ajuns. Și nu știu cum se spune mișto pe oltenește, dar mie mi-a plăcut mult de tot. Am râs. Mult. M-am bucurat de-o comedie faină, cum dacă e să fiu sinceră nu mai întâlnim prea des în peisajul… Citește în continuare Cu toată dragostea. Despre olteni, desigur…
INTERVIU. Eduard Dinu: Ascendis Choir e la început, dar avem planuri mari
Pe Eduard Dinu l-am descoperit, alături de al său fermecat Ascendis Choir pe când mă aflam în public la Vlaicu Vodă. Pentru că ei au fost printre cei "responsabili" cu magia acolo, alături de doi actori care mie îmi plac mult de tot și de alți oameni frumoși. Și mi-a plăcut la nebunie ce-au făcut atunci, așa că mi-am… Citește în continuare INTERVIU. Eduard Dinu: Ascendis Choir e la început, dar avem planuri mari
Aniversarea. Sau despre clipa aceea-n care știi că totul s-a năruit…
O să trec direct la subiect. Mulțumesc Erwin Șimșensohn pentru spectacolul de aseară! Mulțumesc pentru Aniversarea adusă de Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani pe scena de la Excelsior! Nu mi-a fost deloc ușor să mă aflu în sală, dar mă bucur nespus că am mers la teatru ieri... Nu mi-a fost ușor, pentru că spectacolul ăsta m-a… Citește în continuare Aniversarea. Sau despre clipa aceea-n care știi că totul s-a năruit…
Firimituri de fericire
Au spus că ce-avem noi nu e iubire, ci păcat... Că-i ceva greșit în faptul că inima ne-am ascultat, Că timpul ne va pedepsi pentru purtarea noastră făr' de minte Și că Universul să fim iar drepți ne va aduce aminte... Dar eu tot nu pot să înțeleg... ce-i nedrept în faptul că ne-am… Citește în continuare Firimituri de fericire
Arlecchino și ale sale iubiri pierdute
Nu știu dacă ați aflat, dar Teatrul Excelsior se laudă începând de zilele trecute cu un spectacol nou în repertoriu, și anume Arlecchino și pierdutele iubiri. Un spectacol foarte fain, pe care mă bucur că l-am descoperit și pentru care nu-mi pare deloc rău că am înfruntat frigul înspăimântător de miercuri seară 🙂 Și trebuie să… Citește în continuare Arlecchino și ale sale iubiri pierdute
INTERVIU. Irina Cojar: Fiecare personaj lasă o amprentă asupra ta ca om…
Mie îmi place mult de tot Irina Cojar și cred că v-am mai spus asta... Am văzut-o prima dată pe scenă în Idolul și Ion Anapoda, acum mult timp. Și ceva din jocul ei mi-a atras atenția într-o fracțiune de secundă. Iar cu rolul din Înșir'te mărgărite m-a cucerit definitiv și irevocabil... Și nu, nu o admir doar ca… Citește în continuare INTERVIU. Irina Cojar: Fiecare personaj lasă o amprentă asupra ta ca om…
Eu pe ei i-am aplaudat duminică, la final de „Toți fiii mei”…
De două zile încerc să vin cu o introducere coerentă pentru articolul ăsta și pare că mi-s iar în pană de inspirație... Nu știu dacă de vină e luna plină sau faptul că în ultimul timp dorm și mai puțin decât de obicei, însă îmi găsesc destul de greu cuvintele... Așa că mai bine trec direct la subiect, fiindcă vreau… Citește în continuare Eu pe ei i-am aplaudat duminică, la final de „Toți fiii mei”…
Despre un alt nebun din dragoste de teatru…
Am fost aseară la Nebun din dragoste. Cred că a 7-a oară, dacă nu mă-nșel... Fiindcă spectacolul ăsta mi-a intrat cumva pe sub piele și aș tot reveni în sală ori de câte ori se joacă. Și oricât de nebunească ar putea suna însăși dependența mea față de povestea asta, am eu motivele mele pentru… Citește în continuare Despre un alt nebun din dragoste de teatru…
Despre lecțiile războiului…
Nu eram sigură la ce spectacol să merg aseară. Mi-era destul de greu să mă decid între Anonimul venețian și Memoria apei. Apoi a venit propunerea de a merge la Război. Și-am zis de ce nu? Da, am avut poate o mică reținere... Știu cam care-i stilul lui Lars Noren și știu că poți greși… Citește în continuare Despre lecțiile războiului…
Musai de văzut: Fals tratat de mântuire a sufletului…
Ieri după amiază am trecut pe la cinema înainte să ajung la teatru și-am văzut Fals tratat de mântuire a sufletului. Și nu știu cam cât timp o să stea filmul ăsta în cinematografe, dar eu zic că-i musai să mergeți și voi să-l vedeți cât mai curând. Fiindcă e foarte mișto! Nu știam prea… Citește în continuare Musai de văzut: Fals tratat de mântuire a sufletului…
Regele moare. O poveste cu tâlc, pentru oameni mari…
Am fost aseară până la Teatrul Țăndărică. Am făcut ce-i drept ceva pe drum, din motiv de defecțiune tehnică la glezna dreaptă recent luxată, dar am ajuns la timp. La timp pentru Regele moare, primul spectacol de animație pentru oameni mari la care am fost martoră. Povestea regelui Berenger Întâiul spusă de cinci păpuși mânuite de cinci artiști pricepuți...… Citește în continuare Regele moare. O poveste cu tâlc, pentru oameni mari…
Și s-a iscat „Furtuna” la Național…
Săptămâna trecută a fost una bună! Fiindcă a început și s-a încheiat cu teatru. Mai întâi am revăzut două spectacole dragi mie - Amanta luni și Allegro, ma non troppo vineri- apoi duminică am ajuns și eu într-un sfârșit la Furtuna... Cum a fost? Ei bine, let me tell you about it 🙂 O să fiu sinceră.… Citește în continuare Și s-a iscat „Furtuna” la Național…
Căldură în noiembrie. Sau… mulțumesc pentru lacrimi!
Nu știu de ce am ținut eu neapărat ca dintre toate spectacolele care s-au jucat la București în cadrul Festivalului Capitalelor Națiunilor Centenare să merg fix la Căldură în noiembrie. Un spectacol al Teatrului Național Eugene Ionesco din Chișinău, despre care nu știam absolut nimic. Dar pe care mă bucur nespus că l-am văzut! De… Citește în continuare Căldură în noiembrie. Sau… mulțumesc pentru lacrimi!
Maria by Callas. Mai mult decât povetea unei voci…
Într-una din serile trecute am reușit să ajung și eu (la timp) la cinema și să văd în sfârșit Maria by Callas. Un film despre care auzisem multe și pe care voiam eu în mod special să-l văd. Toți cei care mă cunosc știu că nu sunt neapărat o împătimită a operei. Recunosc și apreciez enorm măreția clasicului în… Citește în continuare Maria by Callas. Mai mult decât povetea unei voci…
Cu respect. Pentru Sandra…
Am fost într-una din serile trecute la unul dintre spectacolele din micro-stagiunea StArtAct care s-a jucat la ArCuB cu sala plină. Respectfully yours..., mai exact. Adaptare după un text de J.P. Sartre. O alegere riscantă pentru un regizor aflat la început, aș îndrăzni eu să spun. O alegere necesară, însă. O alegere pe care cred că aș fi făcut-o… Citește în continuare Cu respect. Pentru Sandra…
Eugen Cristea. Actorul și chitara…
M-am oprit deunăzi din nou în grădina Muzeului Național al Literaturii Române pentru o întâlnire extraordinară cu Eugen Cristea, pe care eu una o așteptam de mult. Era finalul unei zile pline. Era aproape de șapte seara. Plecasem de acasă puțin după șapte dimineața. Băusem vreo trei cafele mari. Mâncasem un covrig dimineață pe la zece și cam atât. Alergasem prin tot orașul și mă prinsese ploaia. Eram… Citește în continuare Eugen Cristea. Actorul și chitara…
Septembrie
Septembrie, abia la început... Toamnă uitucă și parcă prea delăsătoare Ca într-un film romantic de mai demult. Septembrie cald și auriu, ca prima noastră sărutare.... Vară indiană, aidoma poveștilor din cărți... Septembrie, ca-n dimineața când ne-am cunoscut Pe vremea când amândoi iubeam prin alte părți. Toamnă răzleață, ce pare că-n drumu-i s-a pierdut...
Despre amintiri. Cele din livada cu meri…
Am fost aseară în mansardă la Muzeul Național al Literaturii Române, unde auzisem eu că din când în când e zi de teatru... Ieri seară s-a jucat Amintiri din livada cu meri. Un spectacol despre care nu știam absolut nimic și despre care am aflat abia acum câteva zile... Un spectacol simpatic foc. O poveste… Citește în continuare Despre amintiri. Cele din livada cu meri…
Vlaicu Vodă. Doamna și voievodul…
Tot încerc să găsesc introducerea potrivită pentru povestea de față și nu reușesc. E drept că n-am mai scris pe blog de la terasă până acum, e drept că m-a cam ajuns oboseala și e drept că trec printr-o perioadă în care se întâmplă să-mi găsesc mai greu cuvintele... Așa că azi am să trec… Citește în continuare Vlaicu Vodă. Doamna și voievodul…
De prin cinematografe: „Copacul vrajbei noastre”
Nu știu de ce am fost la Copacul vrajbei noastre. Chiar nu știu ce m-a atras în sala de cinema. Nu pot spune că am mai văzut până acum filme islandeze care să-mi placă în mod deosebit. Nici nu cred că am mai văzut vreun film islandez de la început până la sfârșit... Am mers totuși… Citește în continuare De prin cinematografe: „Copacul vrajbei noastre”
O voce și-un pian…
Am fost aseară în grădina Muzeului Național al Literaturii Române, unde am avut întâlnire cu Diana Tudor și Alexandru Burcă. Bine, nu chiar în grădină, fiindcă deja nu mai erau locuri când am ajuns eu. Dar nici la poartă nu a fost atât de rău... Auzisem multe despre serile cu muzică bună de acolo, de… Citește în continuare O voce și-un pian…
Ceva de citit în tren? Tunelul.
Plecam într-o seară acasă, la Ploiești. Și n-aveam nimic de citit la mine. Și mi-am luat o carte din gară. Da, știu. Nici eu nu mă așteptam să găsesc cărți (bune) în gară, dar se pare că totuși e posibil... Am plecat la drum în seara aia cu Tunelul lui Ernesto Sabato. Și cum în rest greu mai… Citește în continuare Ceva de citit în tren? Tunelul.
INTERVIU. Beatrice Rubică: Mesajul mi se pare esențial în teatru…
Mi-am propus ca în vacanța asta să încerc să vorbesc cu cât mai mulți dintre cei care au trecut anul acesta de preselecțiile Galei Hop. Dacă și ei vor vrea să vorbească cu mine, desigur... Și mă știți doar, îmi ia ceva până-mi fac eu curaj să propun oamenilor un interviu. Așa că am profitat… Citește în continuare INTERVIU. Beatrice Rubică: Mesajul mi se pare esențial în teatru…
Recunoștință
Îți mulțumesc. Îți mulțumesc că știi să faci să-mi fie dor. Că atunci când sunt cu tine tot greul devine mai ușor... Îți mulțumesc că mă iubești așa, fără să mi-o spui Și că povestea asta-i doar a noastră și nu a orișicui... Îți mulțumesc. Îți mulțumesc că știi să-mi vorbești doar din priviri.… Citește în continuare Recunoștință
Un nume de reținut: Matei Bogdan
Am fost aseară la Orchestra Titanic. Unul dintre spectacolele care se joacă la unteatru în cadrul micro-stagiunii StArtAct. Un spectacol reușit. Un început de drum frumos. Patru actori abia "încoronați" pe scenă, alături de un nume deja cunoscut publicului în persoana lui Eduard Cîrlan. Despre Edi cred că v-am mai povestit. E unul dintre acei… Citește în continuare Un nume de reținut: Matei Bogdan
Dacă nu citiți „Ce dacă” a lui Alexander Hausvater ne supărăm!
În ultimul timp, trebuie să recunosc, citesc puțin. Dar tot se mai găsesc niscaiva cărți care să mă facă să stau trează până târziu ca să mă bucur de câteva pagini în fiecare seară... Iar una dintre ele se întâmplă să fie Ce dacă, cartea lui Alexander Hausvater. De fapt, nu cred că "se întâmplă"… Citește în continuare Dacă nu citiți „Ce dacă” a lui Alexander Hausvater ne supărăm!
Doi actori și-o poveste faină de revăzut: „Vecina de alături”
Auzisem eu de ceva timp cum că la Casa Filipescu-Cesianu se întâmplă lucruri faine. Cum ar fi spectacole de teatru. Și auzisem eu despre un spectacol, producție a Teatrului de Artă din Deva, care se joacă acolo. Vecina de alături, mai exact. O comedie al cărui text nu-mi era străin și pe care eram tare… Citește în continuare Doi actori și-o poveste faină de revăzut: „Vecina de alături”
Loving Pablo. Despre monstrul Escobar și despre totuși omul Pablo….
Am fost într-una din zilele trecute la film și-am văzut Loving Pablo. Nu pentru că auzisem multe despre film și nici pentru că aș fi văzut Narcos (căci n-am văzut nici măcar un sfert de episod!) și aș fi simțit acum nevoia să fac o comparație. Am vrut să văd filmul pentru că mie îmi place mult Javier Bardem. Și da, e un film bun și… Citește în continuare Loving Pablo. Despre monstrul Escobar și despre totuși omul Pablo….
Dovlatov. Despre talent și nepăsare…
Am plecat de șase ori să văd Dovlatov și niciodată n-am reușit să ajung la timp la cinema. Iată că a șaptea oară a fost cu noroc, și în weekend am văzut și eu în sfârșit filmul. Un film care chiar merită văzut, dacă mă întrebați pe mine... Dovlatov e un film rusesc despre... Dovlatov.… Citește în continuare Dovlatov. Despre talent și nepăsare…
Ar fi putut fi poezie…
Noi doi și ploaia, în seara aia rece de septembrie Îmbrățișați pe furiș, pe străzile pustii... Noi doi și cântecul ăla obsedant de la radio Pe care sufletul tău l-a invitat pe-al meu la dans... Noi doi și-o sticlă ieftină de vin Pe care n-am mai găsit răgaz să-l bem... Căci ne era prea dor unul… Citește în continuare Ar fi putut fi poezie…
The Place. Filmul care te pune față în față cu tine însuți…
Am fost la film și-am văzut The Place. Și-am plecat destul de răvășită din sală... Și tot drumul spre casă m-am tot gândit la ce-am simțit în cele două ore cât a durat filmul ăsta. Pe care nu știu de ce, dar am știut că vreau neapărat să-l văd de cum am aflat că va intra în cinematografele de la noi... Un… Citește în continuare The Place. Filmul care te pune față în față cu tine însuți…
O noapte furtunoasă. Caragiale. Indemodabil…
Am ajuns zilele trecute, după vreo trei încercări, la O noapte furtunoasă. Deși trebuie să fiu sinceră, am mers cu ceva dubii la Sala Dalles marți seară. Din pricina unei alte nopți furtunoase în care jucau doi dintre actorii mei preferați și pe care am văzut-o eu mai demult, tot în regia Teodorei Câmpineanu. Un… Citește în continuare O noapte furtunoasă. Caragiale. Indemodabil…
Vârstele lunii. Doi actori, o poveste și ceva lacrimi în sală…
Auzisem foarte multe despre unteatru și până la urmă iată că am reușit să ajung și eu la locul cu pricina. Asta după ce, bineînțeles, am reușit cumva să mă rătăcesc în linie dreaptă și era cât p-aici să întârzii... Și mi-a plăcut locul. Dintre toate spațiile independente de joc în care am intrat eu până acum, cred că e cel… Citește în continuare Vârstele lunii. Doi actori, o poveste și ceva lacrimi în sală…
Trei spectacole „mici” pe care poate că ar trebui să le vedeți 🎭
Știu că e vacanță și lumea e cu gândul la mare, soare și leneveală, dar mie tot la teatru îmi stă mintea. Și zilele trecute, pe când veneam agale către casă bucuroasă că din când în când îmi mai pot satisface pofta de teatru între stagiuni cu câte un spectacol independent, mă gândeam la cât de mult poate înseamna uneori o… Citește în continuare Trei spectacole „mici” pe care poate că ar trebui să le vedeți 🎭
INTERVIU. Victoria Dicu: Meseria de actor fără iubire e pierdută…
E imposibil să n-o iubești pe Victoria Dicu. E minunată pe scenă. Și în afara ei. E una dintre actrițele mele preferate, pentru energia și lejeritatea cu care vine în fața publicului. E un om atât de cald, de deschis și de sincer și eu o admir mult de tot pentru asta. Și pentru pasiunea… Citește în continuare INTERVIU. Victoria Dicu: Meseria de actor fără iubire e pierdută…
INTERVIU. Eduard Cîrlan: Cel mai mult contează generozitatea pe scenă…
Pe Eduard Cîrlan îl știu dintr-un spectacol care mi-a devenit foarte drag din prima secundă - și anume Balul Cimitirului - unde face de altfel un rol foarte mișto, alături de toți ceilalți nebuni frumoși din gașcă. Și știu că nu e singurul rol mișto pe care-l face. Și din ce vede ochiul meu nepriceput din sală, îmi pare că Edi… Citește în continuare INTERVIU. Eduard Cîrlan: Cel mai mult contează generozitatea pe scenă…
Nostalgie
Era seară. Octombrie, parcă... Era frig și dragostea se încăpățâna să fie oarbă. Te iubeam. Deși știam că nu ești pentru mine. Aveam să sufăr eu cât pentru amândoi și o știam prea bine... Mă rugam. În fiecare seară... Speram ca totul să fie la fel de efemer ca și fumul de țigară. Te iubeam.… Citește în continuare Nostalgie
Ce-am învățat în seara asta de la „Nenumitul Edi Cârlan”…
Auzisem mai de mult că la Arte dell'Anima se joacă un one man show fain... Nu știam însă foarte multe despre Nenumitul Edi Cârlan... Și eram tare curioasă să aflu și eu ce și cum. Mai ales după ce însuși unicul Eduard Cîrlan mi-a povestit zilele trecute câte ceva despre spectacol. Evident, nu suficient cât… Citește în continuare Ce-am învățat în seara asta de la „Nenumitul Edi Cârlan”…
Mulțumesc pentru teatru! ❤️✨🙏
De vreo săptămână, de la ultimele spectacole din stagiunea asta, tot încerc să aștern aceste câteva rânduri pe hârtie într-o manieră cât de cât logică și coerentă... Iată că între timp, acum două zile s-au împlinit nouă luni de când există Cultural.21... Și tot acum două zile, vineri dimineață, am primit și-un like pe Facebook.… Citește în continuare Mulțumesc pentru teatru! ❤️✨🙏
De văzut cu piticii din dotare: „Prâslea cel voinic și merele de aur”
Zilele trecute am dat puțin în mintea copiilor și am fost până la Teatrul Excelsior să arunc și eu un ochi la Prâslea cel voinic și merele de aur. Nu, copii n-am și nici de împrumut n-am găsit. Așa că m-am dus singură... Și mi-am amintit de copilărie. Și de poveștile frumoase de altă dată.… Citește în continuare De văzut cu piticii din dotare: „Prâslea cel voinic și merele de aur”
Nebun din dragoste. Sau… cât de vinovate sunt oare iubirile vinovate?
Duminică s-au jucat ultimele spectacole din stagiune la Teatrul Național. Și eu am ales să mai merg o dată la Nebun din dragoste. Deși am mai văzut spectacolul de vreo 4 ori, cred... Și am plecat de la teatru cu un sentiment tare ciudat, pe care încă-l port cu mine... Știam că-mi va fi greu… Citește în continuare Nebun din dragoste. Sau… cât de vinovate sunt oare iubirile vinovate?
Despre timpul care uneori stă pe loc…
Tocmai ce aveam de gând serile trecute să aștern pe hârtie câteva rânduri despre spectacolul la care am fost marți, când s-a întețit furtuna. Și s-a oprit curentul. Și am rămas fără baterie la laptop și fără net... Apoi, ieri am ajuns acasă ceva mai obosită decât de obicei și mi-am permis luxul unei seri fără cină pregătită-n grabă și ochi ațintiți în monitor... Așa că… Citește în continuare Despre timpul care uneori stă pe loc…
Două pe față, două pe dos. Despre tot felul de relații deșirate…
Weekend-ul a ajuns la final... Ba chiar a început deja o nouă săptămână... Și nici nu mi-am dat seama când s-a întâmplat asta... Și nici n-am apucat să vă povestesc despre cum a fost vineri la teatru... Da, iar am fost la teatru. Și da, m-a cam prins furtuna pe drum. Dar auzisem că finalul… Citește în continuare Două pe față, două pe dos. Despre tot felul de relații deșirate…
Cele două chitare fermecate
Nu știu dacă v-am mai spus, dar pe mine mă fascinează mult de tot cultura spaniolă. Și muzica bună. Și tot ceea ce înseamnă flamenco. Și nu, înainte să întrebați, nu dansez flamenco. Deși tare mi-ar plăcea să-nvăț la un moment dat... Și nici nu cânt la chitară, deși am tot încercat... Sunt însă un… Citește în continuare Cele două chitare fermecate
În vizită la domnul Green. Zâmbete și lacrimi…
Marți seară am poposit la Teatrul Evreiesc. După ce evident că am reușit cumva să mă rătăcesc pe drum și era cât p-aci să întârzii, dar asta nu mai are importanță acum... Și am văzut în sfârșit un spectacol pe care-l "vânam" de mult timp. Nu știam mare lucru despre În vizită la domnul Green.… Citește în continuare În vizită la domnul Green. Zâmbete și lacrimi…
Dacă Noi Ne Iubim. Sau despre cum muzica aduce împreună generații…
Vă spuneam zilele trecute despre cât de fain a fost la Festivalul de Teatru al Adolescenților Victoria Art... Ei bine, aflați că încă mai am câte ceva să vă povestesc despre ce-am văzut acolo. Despre un proiect minunat despre care auzisem deja foarte multe și pe care l-am descoperit cu atât de multă bucurie în… Citește în continuare Dacă Noi Ne Iubim. Sau despre cum muzica aduce împreună generații…
Dacă aveți în gând să mergeți în weekend la „Charleston”…
...ar trebui să știți că nu-i o idee rea deloc 🙂 Eu am fost alaltăseară și-am văzut filmul. Nu mai mersesem de ceva vreme la cinema și, dacă e să fiu sinceră, între obligațiile profesionale cu care am rămas în urmă rău de tot și mutatul în casă nouă, nu aveam neapărat chef să ies...… Citește în continuare Dacă aveți în gând să mergeți în weekend la „Charleston”…
Sunetul muzicii. Magie!
Da, știu. Iar am rămas în urmă cu scrisul... A trecut mai bine de o săptămână de când am fost la Sunetul Muzicii și nu v-am povestit cum a fost. Și da, știu că e mai mult decât necesar să învăț să-mi organizez mai bine timpul, fiindcă mi-e tot mai greu să reușesc să bifez… Citește în continuare Sunetul muzicii. Magie!
Teatru, adolescență și-un festival genial…
E luni. Pentru unii e prima zi de lucru. Pentru mine e prima zi în care am să lenevesc, după două săptămâni în care mi-ar fi prins tare bine dacă zilele ar fi avut puțin mai mult de 24 de ore... Dar lăsând la o parte lipsa mea totală de organizare care m-a obligat încet, dar sigur să mă mulțumesc cu… Citește în continuare Teatru, adolescență și-un festival genial…
INTERVIU. Julieta Georoiu: În teatru nu vorbim despre minciună. Vorbim despre adevărul tău…
Julieta Georoiu este una dintre acele persoane cu care rezonezi ușor din prima clipă. E frumoasă, e talentată, visează mult și crede în visurile ei frumoase. Și mi-aș fi dorit să o fi cunoscut pe Julieta acum vreo zece ani... N-a fost să fie. Dar iată că am cunoscut-o acum. Și tare mă bucur că ne-am întâlnit. Și… Citește în continuare INTERVIU. Julieta Georoiu: În teatru nu vorbim despre minciună. Vorbim despre adevărul tău…
Amanta perfectă ;)
Și iată că a trecut și ultimul spectacol din agenda mea teatrală de mai. Aseară s-a jucat Amanta la Ploiești, așa că am dat și eu o fugă până acasă și i-am dus pe-ai mei la teatru... Și-a fost fain la teatru. Foarte fain! Și dacă voi încă nu ați văzut comedia asta, eu chiar… Citește în continuare Amanta perfectă 😉
Și-am fost iar la „Balul Cimitirului”… Și cred că o să mai merg o dată 🦉
Sâmbătă m-am întrecut puțin pe mine în nebunie, m-am transformat într-un soi de stalker super profi și l-am urmărit pe super eroul Gavril Pătru. M-am ținut scai de el spectacol după spectacol. El probabil a crezut că-s nebună. Eu am trăit o experiență care n-a făcut decât să-mi întărească și mai tare convingerea că actorii… Citește în continuare Și-am fost iar la „Balul Cimitirului”… Și cred că o să mai merg o dată 🦉
Și mă-nclin în fața acestor români fantastici!
Doar ce-am venit de la teatru. După ce nu am reușit să ajung la premieră, în seara asta am văzut și eu în sfârșit Acești români fantastici. Și trebuie să fiu sinceră... Nu m-am așteptat nicio clipă ca acest spectacol să mă atingă în felul în care a făcut-o... Atunci când am intrat în foaierul neîncăpător… Citește în continuare Și mă-nclin în fața acestor români fantastici!
Această minunată doamnă Boyle
De la premiera din februarie și până acum am tot revăzut Cursa de șoareci. Ultima dată în weekend-ul ce tocmai s-a încheiat. Și sunt sigură că voi continua să merg la multe alte reprezentații și de acum încolo. Căci mă cunoașteți de acum destul de bine și știți probabil că atunci când găsesc un spectacol… Citește în continuare Această minunată doamnă Boyle
Memoria apei. Lecția de psihologie de la Național…
Dacă în ultima perioadă am tot revăzut spectacole dragi mie pe care le cunosc deja foarte bine, ieri am ales să descopăr Memoria apei. O dramă la care demult voiam să ajung și de la care am plecat cu lacrimi în ochi... Un spectacol despre care chiar nu știam mare lucru și la care am… Citește în continuare Memoria apei. Lecția de psihologie de la Național…
O foarte simpatică blondă, cea din vecini 😉
Nu știu dacă v-am mai spus, dar sunt câteva spectacole pe care le-am văzut în ultimele săptămâni și despre care nu am reușit încă să vă povestesc. Și nu, nu am nicio scuză. Decât aceea că nu reușesc niciodată să-mi organizez prea bine timpul, așa că uneori, atunci când se adună prea multe lucruri de făcut în agenda mea,… Citește în continuare O foarte simpatică blondă, cea din vecini 😉
INTERVIU. Mihaela Rus: Mi-aș dori să pot da fiecărui om capacitatea de a se lăsa vindecat de teatru
Mihaela Rus este actriță. Este mama unei fetițe superbe. Este îndrăgostită de frumos, în toate formele sale. Este un om minunat. Și de câțiva ani este și managerul Teatrului Toma Caragiu din Ploiești, unde face o treabă nemaipomenită. Și eu o admir mult de tot pentru energia ei, pentru felul în care iubește ea teatrul,… Citește în continuare INTERVIU. Mihaela Rus: Mi-aș dori să pot da fiecărui om capacitatea de a se lăsa vindecat de teatru
Message in a Bottle. Sau… și dacă nu totul se rezumă la happy end?
Sunt multe filme de care m-am îndrăgostit iremediabil de-a lungul timpului și la care mă întorc de fiecare dată când sufletul meu tânjește după un moment de liniște în agitația nebună de zi cu zi. Filme care m-au învățat multe lucruri din categoria nimicurilor importante. Filme care au reușit să mă schimbe în două ore… Citește în continuare Message in a Bottle. Sau… și dacă nu totul se rezumă la happy end?
Pentru că mai aveam câte ceva să vă povestesc despre „Allegro, ma non troppo”…
Aseară s-a jucat Allegro, ma non troppo la Sala Mare. Și-am fost și eu în sală, evident. Deși inițial nu aveam de gând să merg, fiindcă aveam deja bilet pentru joi și-am zis să nu creadă oamenii ăștia că-i urmăresc... Dar până la urmă planurile mele s-au dat peste cap de mai multe ori și… Citește în continuare Pentru că mai aveam câte ceva să vă povestesc despre „Allegro, ma non troppo”…
Sinucigașul. Atemporal…
Da, ieri iar am fost la teatru. Și ce sperietură am tras, fiindcă pe la prânz toate planurile mele au fost date peste cap de niscaiva probleme medicale. Și-am crezut pentru câteva ore că nu o să fiu în stare să mă ridic din pat și să ajung, pe seară, la Sinucigașul. Dar iată că… Citește în continuare Sinucigașul. Atemporal…
La Villa. Un film complicat.
Aseară am avut de ales între teatru și film. Am vrut inițial să merg la Cursa de șoareci. Fiindcă eu n-am văzut piesa asta decât de vreo 3 ori 🙂 Dar ce rost are să mint? Am și eu preferații mei în distribuția cea dublă - și foarte bună! - a spectacolului și tocmai aflasem că ei nu aveau să joace aseară. Așa… Citește în continuare La Villa. Un film complicat.
Înșir’te mărgărite. Sau despre basmul care prinde viață…
Din septembrie și până acum - de când teatrul m-a salvat - am văzut 42 de spectacole. Multe dintre ele nu doar o dată. Ultimul dintre ele aseară, la TNB. Am ajuns în sfârșit și la Înșir'te mărgărite. Un spectacol despre care auzisem și citisem o groază de lucruri și pe care eram tot mai… Citește în continuare Înșir’te mărgărite. Sau despre basmul care prinde viață…
Anonimul venețian. Poveste cu un el și o ea…
Sunt câteva spectacole la care tot vreau să ajung și se nimeresc mereu tot în zile în care mi-e imposibil să o fac. Cam așa a fost și cu Anonimul venețian. Cel puțin până zilele trecute, când am reușit în sfârșit să văd această bijuterie de spectacol. Și nu, mie nu-mi place deloc Sala Atelier… Citește în continuare Anonimul venețian. Poveste cu un el și o ea…
De la DaKINO: Film Stars Don’t Die in Liverpool
N-am mai fost de ceva timp la film, deși mi-am tot propus să trec mai des pe la cinema. Și trebuie să recunosc, n-aș fi mers nici miercuri seară. Fiindcă tocmai ce începuse să mă bântuie răceala, și eram obosită, și trăsesem o sperietură zdravănă, și supărasem câțiva oameni la care țin. Dar nu voiam… Citește în continuare De la DaKINO: Film Stars Don’t Die in Liverpool
Ce-ar fi să mergeți și voi la „Iluzia comică”?
Am pornit ieri spre teatru. Nu-mi era prea bine. Pe cine păcălesc? Îmi era atât de rău că am vrut să mă întorc din drum de vreo trei ori. Dar mi-am zis de fiecare dată că sigur o să mă simt mai bine imediat ce am să intru în sală. De fiecare dată când nu… Citește în continuare Ce-ar fi să mergeți și voi la „Iluzia comică”?
Vizitatorul. Sau despre cum l-am regăsit pe Dumnezeu la teatru, în Joia Mare
Erau trei spectacole la care aș fi vrut să ajung ieri. Dar a trebuit să aleg doar unul dintre ele pentru ultima seară de teatru înainte de vacanța de Paști. Și am ales până la urmă să mă opresc la Teatrul Nottara și să văd în sfârșit Vizitatorul. Și nu, nu cred că am ales… Citește în continuare Vizitatorul. Sau despre cum l-am regăsit pe Dumnezeu la teatru, în Joia Mare
Întâlnirea mea cu „Unchiul Vanea” de la început de aprilie
Luna trecută a însemnat pentru mine întâlniri frumoase, proiecte noi, multă muncă și... teatru. Am văzut sau revăzut 12 spectacole și despre cele mai multe dintre ele v-am povestit aici, pe blog. Și am planuri mari și pentru luna ce tocmai a-nceput. Așa că prima seară de aprilie m-a găsit tot la teatru... Unchiul Vanea a avut premiera la Teatrul Toma… Citește în continuare Întâlnirea mea cu „Unchiul Vanea” de la început de aprilie
Tocmai când credeam că am uitat cât de mult poți râde la „Nimeni nu-i perfect”…
...mi-am făcut cadou pe final de martie un bilet la nebunia asta de comedie. Așa cum vă spuneam pe Facebook zilele trecute, Nimeni nu-i perfect este unul dintre spectacolele pe care mi-e foarte greu să accept că nu le-am descoperit mai devreme și pe care aș tot vrea să-l revăd. Doar că se joacă cam prea rar și asta… Citește în continuare Tocmai când credeam că am uitat cât de mult poți râde la „Nimeni nu-i perfect”…
Cum m-am îndrăgostit eu de „Micul prinț”
Zilele trecute am reușit în sfârșit să ajung și eu la Micul prinț, spectacol pentru oameni mari. Și cred că am făcut foarte bine. Fiindcă tare mult tânjeam după un spectacol așa. Un spectacol cald. Luminos. Sincer. Simplu. Profund. Frumos. Pur și simplu frumos... A trecut mult timp de când am citit eu Micul Prinț.… Citește în continuare Cum m-am îndrăgostit eu de „Micul prinț”
Tango. Argentango.
Era marți și era seară și era frig. Și eram obosită. Petrecusem ultimele 4 ore trimițând email-uri în căutare de sponsori și parteneri pentru Asociația Pomul Comorii. Și știam că mulți dintre cei pe care-i contactasem nu-mi vor răspunde nici măcar ca să mă refuze politicos. Și asta nu-mi prea dădea pace. Și aveam nevoie să uit… Citește în continuare Tango. Argentango.
Ce-ar fi să dansăm cu toții liber?
Sâmbătă, pe seară, m-am aventurat încrezătoare spre Sala Gloria fiindcă auzisem eu că se joacă Dansează Liber. Și eram tare curioasă. Nu știu dacă am apucat să vă spun aici pe blog, dar Footloose e unul dintre filmele mele preferate. Și când am auzit că se face un musical bazat pe scenariul filmului, mi-am zis… Citește în continuare Ce-ar fi să dansăm cu toții liber?
Toți fiii mei. Un spectacol care parcă doare…
Aseară nu aveam de gând să merg la teatru. Dar tot am mers până la urmă. Și-am văzut Toți fiii mei. Un spectacol la care, recunosc, ar fi trebuit să ajung mai demult. Un spectacol care m-a scos puțin din zona de confort, dar pe care simt că era cumva necesar să-l văd... Nu cunoșteam… Citește în continuare Toți fiii mei. Un spectacol care parcă doare…
INTERVIU. Călina Epuran: Sunt o adeptă a frumosului
Pe Călina Epuran am descoperit-o pe scenă, într-unul dintre spectacolele cele mai dragi mie. O actriță care pe mine m-a cucerit cu energia și cu dezinvoltura din jocul ei și despre care nu o dată v-am povestit aici pe blog. Și mi-am dorit să o cunosc și dincolo de scenă. Așa că am îndrăznit până… Citește în continuare INTERVIU. Călina Epuran: Sunt o adeptă a frumosului
Da, chiar ne plac încurcăturile…
Așa cum vă spuneam zilele trecute, sâmbătă am fost la teatru. Căci doar nu era să las să treacă o săptămână fară să văd măcar un spectacol. Sau două... Fiindcă mai nou am căpătat acest obicei de a merge la câte două spectacole într-o zi. Dacă o fi de bine sau de rău nu știu... Știu… Citește în continuare Da, chiar ne plac încurcăturile…
Oare când se mai joacă „Pijamale”? Fiindcă eu aș mai merge o dată!
De mult tot încercam să văd și eu Pijamale. Și nu știu cum se făcea, că nu mai găseam niciodată bilete. Dar ieri după amiază am reușit în sfârșit să ajung. Am prins fix ultimul bilet - și nu, eu nu cred în întâmplări, deci mulțumesc Divinității pentru ajutor! - și nici măcar nu mi-am dat seama atunci când l-am cumpărat că în aceeași zi aveam deja bilet și la un… Citește în continuare Oare când se mai joacă „Pijamale”? Fiindcă eu aș mai merge o dată!
Vivien. Și cuvintele sunt de prisos…
De cum am aflat în toamnă de premieră, mi-am dorit să ajung și eu la Vivien Leigh: Ultima conferință de presă. Ba chiar mi-am mai luat bilet o dată, dar planurile mi-au fost date peste cap atunci. Aseară însă n-aș mai fi lipsit pentru nimic în lume... Am ajuns la teatru devreme, venind de la un alt spectacol… Citește în continuare Vivien. Și cuvintele sunt de prisos…
Scurtcircuit. Un film necesar.
Am ajuns în sfârșit zilele trecute la cinema. La Scurtcircuit. Era seară și era al naibii de frig. Și nu mă simțeam bine deloc. Dar n-am vrut să mai amân, fiindcă de vreo două săptămâni tot voiam să văd filmul... Și am să vă rog și pe voi să mergeți să-l vedeți. Nu, n-am să… Citește în continuare Scurtcircuit. Un film necesar.
Și-a fost iar duminică într-o zi… cu Ducu Bertzi
Știu. Știu că azi e deja joi și că n-am apucat să vă povestesc mai nimic despre ce-am mai făcut eu în aceste prime zile de martie... Și am să vă rog să mă iertați. Nu încerc să-mi găsesc scuze, dar au fost câteva zile pline, cu vreme capricioasă, cu planuri date peste cap și cu idei pentru o… Citește în continuare Și-a fost iar duminică într-o zi… cu Ducu Bertzi
O prea necesară lecție de bune maniere…
Marți seară. Penultima zi de februarie. Zăpadă. La ceas de seară, Teatrul Evreiesc de Stat își primește cu căldură spectatorii și îi invită la O lecție de bune maniere. Intru timidă-n foaier. Mă simt puțin vinovată că vremea m-a obligat la o ținută mai puțin formală decât aș fi adoptat de obicei la teatru. Dar… Citește în continuare O prea necesară lecție de bune maniere…
Treapta a 9-a. Atât de multă emoție pe o scenă atât de mică…
Nu știu cum am reușit să aleg pentru weekend-ul ce tocmai s-a încheiat două spectacole care să se joace așa cu sufletul meu, însă nu regret absolut deloc alegerile făcute. Dacă sâmbătă am văzut - cu lacrimi în ochi pe ici, pe colo - Fluturii sunt liberi, duminică seară am fost la Treapta a 9-a.… Citește în continuare Treapta a 9-a. Atât de multă emoție pe o scenă atât de mică…
De revăzut: Fluturii sunt liberi
Aseară am fost la teatru. Da, din nou. Și da, pe gerul care a pus stăpânire pe acest sfârșit de februarie. Am făcut o plimbare până la Excelsior și-am văzut Fluturii sunt liberi. Și-am plecat din sală în lacrimi... Și da, asta e de bine. Doar că m-a luat puțin pe nepregătite. Din punct de vedere… Citește în continuare De revăzut: Fluturii sunt liberi
De citit cu sufletul: „Cartea despre fericire”
Am găsit Cartea despre fericire rătăcită pe un raft din Cărturești înainte de sărbători, pe când mă aflam în căutare de cadouri prin librării. Și nu a fost titlul primul care mi-a atras atenția, ci mai degrabă autorul. Andrei Lorgus. Preot și psiholog. Două profesii care, deși uneori nu pare, merg mână în mână. Două… Citește în continuare De citit cu sufletul: „Cartea despre fericire”
Câteva motive foarte serioase pentru care trebuie să vezi „Cursa de șoareci”
De cum am aflat că februarie aduce pe scena Teatrului Național Cursa de șoareci, am știut că vreau neapărat să văd acest spectacol. Un spectacol despre care ceva îmi spunea că va fi genial. Și trebuie să recunosc, intrasem puțin în panică, fiindcă nu părea să mai am vreo șansă să prind bilete... Apoi destinul… Citește în continuare Câteva motive foarte serioase pentru care trebuie să vezi „Cursa de șoareci”
Ce înseamnă să fii nebun din dragoste… de teatru
O fi fost ieri ziua îndrăgostiților, dar eu aseară tot la teatru am fost. Tot singură, ca de obicei. Căci până la urmă și iubirea pentru teatru se cere celebrată, nu-i așa? 🙂 Și-am văzut Nebun din dragoste... Și da, a fost unul dintre acele spectacole care fac ele ce fac și reușesc să mă scoată puțin din zona mea de confort. Unul dintre acele… Citește în continuare Ce înseamnă să fii nebun din dragoste… de teatru
Și de asta tot aș revedea eu Idolul și Ion Anapoda…
După cum vă povesteam ieri, sâmbătă a fost pură magie pentru mine. Și asta fiindcă am avut privilegiul de a vedea nu unul, ci două spectacole în aceeași zi. Două povești clasice, care m-au făcut să uit de toate grijile din lume. Dacă la matineu am descoperit cu încântare Allegro, ma non troppo (despre care v-am vorbit ieri, aici),… Citește în continuare Și de asta tot aș revedea eu Idolul și Ion Anapoda…
Allegro, ma non troppo. Sau cum ar spune italianul… perfetto!
Ieri a fost o zi plină. Dar a fost o zi frumoasă, fiindcă a început și s-a încheiat cu teatru... Eu nu sunt prea matinală din fire. Pentru că de obicei seara fie pierd noțiunea timpului citind, fie scriu până târziu. Și asta înseamnă că merg la culcare mult după miezul nopții. Dar atunci când vine vorba despre teatru, mă… Citește în continuare Allegro, ma non troppo. Sau cum ar spune italianul… perfetto!
Mary Poppins, filmul meu de vineri seara
Încercam aseară să pregătesc un "kit de supraviețuire" cât mai complet pentru weekend-ul pe care urmează să-l petrec în noul meu apartament, în absența televiziunii prin cablu sau a internetului, care par a se lăsa așteptate... Cărți, muzică bună, ceaiuri și dulciuri de tot felul, bilete la teatru, salteluța mea de yoga și câteva texte… Citește în continuare Mary Poppins, filmul meu de vineri seara
Demnitate. Cel mai probabil oglinda unei societăți universale…
Am fost la teatru. Din nou. Dacă miercuri am revăzut cu mult drag Lettice și Leușteanul, o comedie foarte tare despre care v-am mai povestit aici, aseară am ales să-mi închei săptămâna cu un alt spectacol fain. De această dată într-un registru ceva mai serios. Am văzut Demnitate. După ce am ratat spectacolul acum două… Citește în continuare Demnitate. Cel mai probabil oglinda unei societăți universale…
Îți mai aduci aminte?
Mă tot întreb, iubite Tu oare-ți mai aduci aminte? Ne iubeam cu nesaț și nimic nu mai conta, Noapte-ntreagă era doar a mea și-a ta, Ne iubeam fără regret și timpul se oprea, Martori ne erau cerul și marea, Nisipul cald și înserarea... Îți mai aduci aminte Cum ne vorbeam fără cuvinte? Mă tot… Citește în continuare Îți mai aduci aminte?
Călina. Sau despre harul de a fi o lady pe scenă
Vă spuneam ceva mai devreme pe Facebook că azi am fost la My Fair Lady pentru a treia oară. Pentru că nu e doar un spectacol foarte mișto și foarte drag mie, ci e și unul dintre cele mai faine musical-uri pe care eu le-am văzut. Știu, sunt subiectivă. E vorba de teatrul de la… Citește în continuare Călina. Sau despre harul de a fi o lady pe scenă
Uneori
Uneori mă-ntreb de ce te-am întâlnit Când în loc să ne iubim, noi mai mult parcă ne-am rănit... Uneori nu înțeleg de ce m-ai vrut tocmai pe mine Dacă n-ai știut să mă iubești cum se cuvine? Uneori aș vrea să dau timpul înapoi... Dar n-am eu niciun drept să schimb destinul pentru amândoi! Iar alteori… Citește în continuare Uneori
De ce e musai să citești „Before I Fall”
Căutam zilele trecute o carte prin bibliotecă, când am dat peste Before I Fall. Așa că m-am pus pe citit. Deși, știu, mai am alte 2 cărți începute pe noptieră. Și încă una pe undeva prin geantă... Cred că sunt câțiva ani de când am cumpărat cartea, care între timp a fost tradusă și în… Citește în continuare De ce e musai să citești „Before I Fall”
Iubirea ta
Când totul se sfãrâmã-n lumea mea Și-abisul îmi înghite nesãtul speranța Vreau sã știu cã tu vei fi aici Când cad fãrã curaj, tu iar sã mã ridici. Când nopțile-s prea reci și-ntunecate, Ori când luminile se sting blazate Vreau sã mã privești în ochi și eu sã știu Cã pentru visul meu încã nu-i… Citește în continuare Iubirea ta
Vreau
Vreau să te simt din nou aproape, Să culegem stele în fiecare noapte… Să-mi spui că lumea toată e a mea şi-a ta, Că sărutul nostru cel dintâi nu-l vei uita. Vreau să-ţi vorbesc despre nimicuri Să-ţi spun poveşti în stihuri. Vreau să simţi ce simt şi eu… Şi vreau să te iubesc mereu.… Citește în continuare Vreau
Un film bun pentru weekend? Random Hearts…
Aseară aveam în plan să merg la teatru. Dar cum încă mai tușesc din când în când, m-am gândit că prezența mea nu e neapărat oportună în sală. Așa că am rămas acasă. Și am revăzut Random Hearts. Un film pe care nu-l mai văzusem de foarte mult timp și care pe mine mă răscolește câte puțin de fiecare dată… Citește în continuare Un film bun pentru weekend? Random Hearts…
Nu mă iubi…
Nu mă iubi, dacă dragostea ta vine cu un preț. Și nu mă iubi, dacă totul ți se pare un joc. Nu mă iubi, decât dacă ți-o cere în taină inima. Nu mă iubi, dacă ți-e teamă s-o faci cu toată ființa ta. Și nu mă iubi, dacă mă vrei doar pentru o iarnă. Nu… Citește în continuare Nu mă iubi…
Ce-am văzut de Anul Nou la TV și mi-a plăcut? Visul unei nopți de iarnă
De revelion am rămas acasă. Îmbrăcată lejer, nemachiată, așezată comod, bucurându-mă de ceva mai multe dulciuri decât poate că ar fi fost cazul. Și deși nu a fost neapărat ușor, am reușit să găsesc și câte ceva care chiar să merite văzut printre multele programe de anul nou de la TV. Cum ar fi Visul… Citește în continuare Ce-am văzut de Anul Nou la TV și mi-a plăcut? Visul unei nopți de iarnă
New Year’s Eve, un film numai bun pentru ultima zi din an
E ultima zi din an și mulți dintre voi sunteți probabil în toiul pregătirilor pentru petrecerea de diseară. Dacă însă mai aveți câteva ore libere sau dacă planurile voastre se aseamănă oarecum cu ale mele și în noaptea dintre ani rămâneți acasă, îndrăznesc din nou să vă recomand un film. New Year's Eve nu e… Citește în continuare New Year’s Eve, un film numai bun pentru ultima zi din an
Laur, o altfel de carte despre Dumnezeu
Nu știu cum v-ați petrecut voi Crăciunul, însă eu am profitat din plin de cele câteva zile libere și m-am refugiat în lectură. În ultima perioadă nu am mai citit atât de mult pe cât mi-aș fi dorit și nici că-mi puteam imagina un mod mai frumos de a-mi petrece vacanța. Iar în seara asta… Citește în continuare Laur, o altfel de carte despre Dumnezeu
De văzut în seara de Ajun: Fallen Angel
Nu ne-am mai auzit de câteva zile aici, pe blog. Timp în care nu am făcut mare lucru. Mi-am luat câteva zile libere și am reușit să termin 2 cărți care mă așteptau de ceva timp tăcute pe noptieră. Am împărțit cadouri, am mâncat puțin prea multe dulciuri, am împodobit bradul. Și, ca înainte de fiecare Crăciun, am… Citește în continuare De văzut în seara de Ajun: Fallen Angel
The Night Alive. Sau despre acea realitate nevăzută…
Am ales să-mi închei aventura teatrală pe 2017 acasă, la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești. Așa că aseară am fost la The Night Alive, un spectacol care a avut premiera cu doar o lună în urmă și despre care nu știam foarte multe. Un spectacol bun, care mie mi-a plăcut... Ca să fiu sinceră, nu știu… Citește în continuare The Night Alive. Sau despre acea realitate nevăzută…
Despre fata care face muzică de ascultat cu sufletul
Nu știu dacă voi v-ați uitat aseară la Vocea României. A fost finala. Și a fost o fată în finală cu o voce incredibilă. Andrada. Fata cu pianul. Nu, n-a câștigat. Ceea ce mie mi se pare tare nedrept, chiar dacă sunt perfect conștientă că toate cele patru finaliste sunt foarte, foarte bune... Și azi am simțit nevoia să scriu… Citește în continuare Despre fata care face muzică de ascultat cu sufletul
E iar decembrie…
E iar decembrie, ca-n seara aceea când ne-am cunoscut... Atunci ningea, azi e ger și cerul nopții e senin. E iar decembrie, ca-n seara aceea când prima dată noi ne-am sărutat... Pe atunci eram copii, azi timpul în oameni mari ne-a transformat. E iar decembrie, ca-n seara când mi-ai spus timid că mă iubești... Atunci… Citește în continuare E iar decembrie…
De ce cred eu că TOC TOC e o comedie faină
E luni. A trecut de prânz și abia am ajuns la birou. A fost un weekend plin. Dar și frumos. Mai ales pentru că sâmbătă mi-am făcut drum în București doar ca să merg la teatru. Voiam de ceva timp să văd TOC TOC, așa că am poposit la Teatrul Avangardia. Au fost trei spectacole aflate pe lista mea cu… Citește în continuare De ce cred eu că TOC TOC e o comedie faină
Poate că n-ar fi rău să ajungeți la „Soț de vânzare”
Nu știu voi cum v-ați petrecut weekend-ul acesta, dar eu am fost la teatru. Am aflat că se joacă Soț de vânzare la Ploiești când căutam bilete pentru un alt spectacol și mi-am zis că n-ar fi rău să merg. Zis și făcut! Vineri seară m-am prezentat regulamentar la locul meu, deși nu mă simțeam foarte… Citește în continuare Poate că n-ar fi rău să ajungeți la „Soț de vânzare”
Flamenco și praf de stele
Am avut o săptămână puțin mai bizară la birou, dar asta nu înseamnă că nu mi-am rezervat totuși timp pentru dependența mea de frumos. Și chiar dacă am rămas puțin în urmă cu scrisul (fapt pentru care îmi cer iertare!), chiar am ce povesti. Pentru că s-au întâmplat multe lucruri cel puțin fenomenale zilele trecute. Dar să începem cu… Citește în continuare Flamenco și praf de stele
Las’ că știm noi… de ce-l aplaudă lumea cu atât de mult drag!
Tocmai mi-am dat seama că e deja marți și că m-am luat cu treabă și nu am apucat să vă povestesc ce-am făcut în weekend... Ei bine, am profitat puțin de vremea ploioasă și de câteva modificări de ultim moment în programul meu nebunesc și am lenevit. Dar am fost și la teatru. Mai exact, am fost… Citește în continuare Las’ că știm noi… de ce-l aplaudă lumea cu atât de mult drag!
Singurătate
Ploaia rece se cerne-ncet fără hotar, Iar vântul se răzvrătește în zadar. Pe-obraji simt lacrimi reci curgând Și-mi aud sufletul încet plângând... Mă pierd în singurătatea fără umbre, Mă lupt cu sentimente sumbre Și nu știu când noaptea asta se va sfârși Ori dacă fără tine voi mai putea trăi... Tu ai plecat,… Citește în continuare Singurătate
Uită-mă
Uită-mă. Uită tot ce ne spuneam Când de lume ne-ascundeam. Uită-mă. N-are rost să-ți amintești Sărutările târzii și nefirești, Jocul de-a iubirea, pe-nserat, Tot ce eu am și uitat... Uită-mă. Uită și nopțile răzlețe Ce n-au reușit sufletul sa îmi dezghețe. Uită-mă. E cel mai bine... E vina mea, mi-e atât de teamă de… Citește în continuare Uită-mă
Lettice și Leușteanul. O nebunie de spectacol…
Iar am fost la teatru. E luni seară, plouă torențial de ore bune și am avut o zi nu tocmai simplă. Dar am rămas în București, pentru că voiam neapărat să văd Lettice & Leușteanul. Nu am reușit să ajung aseară, la premieră. Dar astăzi nici vântul, nici ploaia și nici problemele de peste zi… Citește în continuare Lettice și Leușteanul. O nebunie de spectacol…
E toamnă
E toamnă a nu ştiu câta oară. Şi plouă, ca în fiecare seară. Plouă trist şi plouă rece, Mai melancolic cu fiecare clipă care trece. E toamnă. Şi vântul bate neîncetat Pe străzile oraşului întristat. E toamnă chiar şi-n sufletul trecătorilor uitaţi Pe alei, printre plopii înfriguraţi.
Un weekend plin de… „Bârfe, zvonuri și minciuni”
Eu nu sunt o persoană matinală. Deloc. Dar ieri cred că a fost prima dată când am programat din proprie inițiativă o întâlnire înainte de prânz. Fiind, desigur, perfect conștientă că e weekend și că trebuie să mă trezesc la șase dimineața pentru a ajunge la timp în București cu trenul. Și asta pentru că la… Citește în continuare Un weekend plin de… „Bârfe, zvonuri și minciuni”
Din pulbere de stele
Din pulbere de stele, Din vin dulce, învechit de vreme Din ecouri simetrice de vioară, O amintire oarecare a luat fiinţă într-o seară. Din glas neînţeles de ape, Din îngânare dulce de zi şi noapte Şi din albastrul unor ochi imaginari, O veche realitate s-a reaprins după atâţia ani. O amintire ce nu-i… Citește în continuare Din pulbere de stele
O căsnicie liniștită. Adică încă o comedie de revăzut!
Eu nu sunt superstițioasă din fire, dar am totuși un mic ritual. Marțea îmi rezerv mereu ceva mai mult timp pentru mine. Timp în care aleg mereu să fac ceva special, care să-mi bucure sufletul și să alunge orice umbră de ceas rău. Și deseori asta înseamnă teatru. Exact ca aseară, când am avut onoarea să… Citește în continuare O căsnicie liniștită. Adică încă o comedie de revăzut!
Ieși la film! Hawaii a ajuns în cinematografe și e genial :)
Ieri am avut foarte mult de lucru. Dar am fost și la film. Am înfruntat mulțimile înnebunite de febra reducerilor din mall și mi-am croit drum direct spre cinematograf ca să văd Hawaii. Un film pe care-l așteptam de ceva vreme. Și care, dacă mă întrebați pe mine, chiar a meritat așteptarea. Trebuie să recunosc,… Citește în continuare Ieși la film! Hawaii a ajuns în cinematografe și e genial 🙂
Mi-e dor de tine
În fiecare zi mi-e dor de tine Și totuși mai mereu îmi vin în fire. Mi-aduc aminte de tot ce mi-ai făcut, De cât de mult să te iubesc pe mine m-a durut. Te văd în vis și chiar nu știu Dac-ar trebui să-mi las sufletul pustiu Lângă mine să te cheme Sau nemilos… Citește în continuare Mi-e dor de tine
Un an bun. Un film cu note de vin vechi, iubire și Provence…
Am avut o zi plină, după un sfârșit de săptămână extrem de complicat, așa că am plecat ceva mai devreme de la birou și m-am refugiat acasă, unde m-am răsfățat cu ceaiul meu preferat și câteva filme bune. Printre care Un an bun (A Good Year), un film care mie îmi place mult de tot… Citește în continuare Un an bun. Un film cu note de vin vechi, iubire și Provence…
Cover-uri de ascultat pe repeat
Vi s-a întâmplat vreodată să ascultați un cover după un cântec cunoscut, aflat sau nu pe lista voastră de all time favorites și să vi se pară absolut genial? Mie mi s-a întâmplat, și nu o dată. Am descoperit, de fiecare dată pur întâmplător, o groază de interpretări care mi-au plăcut peste măsură. Unele dintre ele chiar mai mult… Citește în continuare Cover-uri de ascultat pe repeat
Versuri de citit când plouă
Aș vrea să te urăsc, iubitul meu, Îți jur! Dar mi-e atât de greu... Aș vrea să uit tot ce ne-a legat, Să-mi amintesc doar de ce noi ne-am certat... Aș vrea amintirile toate să mi le șterg din minte, Să nu te mai am în gând, în suflet sau cuvinte... Aș vrea să las… Citește în continuare Versuri de citit când plouă
De revăzut: Fă-mi loc!
Fă-mi loc! este, pe scurt, unul dintre acele spectacole pe care e imposibil să nu-ți dorești să le revezi. Pentru că nu e doar un spectacol foarte bine pus în scenă, care te face să uiți de grijile cotidiene. Este o poveste care vibrează prin simplitatea intenționată ce scoate în evidență trăirile lui Manuel și ale Camillei, cu toate substraturile reliefate discret…
Iarna lui Fosse, anotimp al încercărilor emoționale
Aseară mi-am ieșit puțin din zona de confort și am fost să văd Iarna. Nu am fost niciodată foarte atrasă de elementele abstracte în artă, mai ales în teatru. Însă cele două nume grele din distribuția spectacolului de la Nottara - Catrinel Dumitrescu și Andi Vasluianu - mi-au atras atenția și mi-am spus că, poate… Citește în continuare Iarna lui Fosse, anotimp al încercărilor emoționale
Visul
Dincolo de cerul rece şi de ochii tăi pustii, Dincolo de lumea toată şi de lacrimi argintii, Se-ascunde un vis ce noi cândva numeam iubire. Un fel de sentiment confuz, un amalgam de efemer şi nemurire. Ai încercat să te trezeşti din vis, să fugi din nou în lumea ta umană. Să uiţi de mine… Citește în continuare Visul
O mie de motive, un spectacol de trecut pe lista cu lucruri „mici” care dau sens vieții
Doar ce-am venit de la teatru. Am fost la O mie de motive, un spectacol pe care destinul a conspirat să nu îl văd în cadrul FNT. Probabil pentru a mă bucura de el acasă, în cea de-a 3-a zi a Festivalului de Teatru Toma Caragiu de la Ploiești... Și, fără doar și poate, unul… Citește în continuare O mie de motive, un spectacol de trecut pe lista cu lucruri „mici” care dau sens vieții
Nu știți ce să mai vedeți diseară? McFarland USA
Aș vrea să vă povestesc astăzi despre un film care mie personal îmi place foarte mult și pe care constat că nu multă lume l-a văzut, deși a fost lansat în urmă cu doi ani. Iar eu mi-am zis că ar merita să încerc să schimb acest lucru. Pentru că McFarland USA este un film foarte fain, pentru toată familia, și chiar merită văzut.… Citește în continuare Nu știți ce să mai vedeți diseară? McFarland USA
Umbra ta
Sufletul meu te cheamă cu fiecare adiere de vânt, Fiecare picur de ploaie mi te aduce iar în gând. Nu vreau să cred că toamna mi te-a luat, Nu pot să înțeleg ce s-a întâmplat... Ieri era senin și ne iubeam Azi plouă și nu te mai am. Ieri mă voiai cu lăcomie, Azi sunt… Citește în continuare Umbra ta
Știi să taci
Mă lași să te cunosc ușor, Ca pe-un soare trist în spatele unui nor. Mă-mbeți la infinit cu șoapte În vise ori aievea, în fiecare noapte. Mă lași să te cert Și mă lași apoi să te iert... Te caut. Și mă lași să te găsesc, M-asculți și-mi spui dacă greșesc... Și mă lași, acum,… Citește în continuare Știi să taci
Cei doi domni perfecți din „Nimeni nu-i perfect”
Aseară am trecut iar pe la teatru. Nu mai mersesem de sâmbăta trecută (când am revăzut My Fair Lady, despre care v-am mai povestit aici) și deja îmi era dor de-o piesă faină. Așa că mi-am început săptămâna cu Nimeni nu-i perfect. Și vreau să vă spun că a fost... ei bine, perfect. Internetul spune despre… Citește în continuare Cei doi domni perfecți din „Nimeni nu-i perfect”
Noaptea, toamna
Îmi place cum miroase noaptea, toamna Când octombrie se-aproprie lesne de sfârșit, Când vântul prin copacii dezgoliți dă iama Și deasupra orașului e cer senin, de stele împânzit. Și-mi place cum răsună noaptea, toamna. A tăcere și-a foșnet de frunze reci... Și cum uneori ploaia își face auzită larma Acompaniată nepăsător de adieri pribegi.
All Inclusive, comedia cu absolut tot ce trebuie
Am auzit că buzoienii sunt niște oameni foarte norocoși. Pentru că săptămâna viitoare se joacă All Inclusive la ei în oraș. Și am auzit și că spectacolul e sold out, ceea ce mă bucură enorm. Pentru că e o comedie foarte, foarte tare pe care e mai mult decât păcat să n-o vezi măcar o dată. Eu am fost la All… Citește în continuare All Inclusive, comedia cu absolut tot ce trebuie
Jurnalul pierdut al lui Don Juan
Am recitit de curând Jurnalul pierdut al lui Don Juan și mi-am adus aminte de ce m-a atras atât de mult cartea încă de prima dată... Eram prin liceu, în Ploiești erau ceva mai multe librării decât acum, iar eu eram la începuturile "carierei" mele de bookaholică și-mi cheltuiam alocația pe cărți. Iar best seller-ul lui Douglas Carlton Abrams este… Citește în continuare Jurnalul pierdut al lui Don Juan
Cum a fost la Un bărbat pentru Sara? Genial!
Astăzi se joacă din nou la Ploiești, la cererea publicului, o comedie foarte faină despre care se spune că ar fi "dusă cu capul". Da, mă refer la Un bărbat pentru Sara 🙂 Și tocmai mi-am amintit că nu v-am povestit cum a fost acum 2 săptămâni, când am avut și eu norocul să mă aflu… Citește în continuare Cum a fost la Un bărbat pentru Sara? Genial!
Înserare de toamnă
Paşi repezi prin frunze foşnitoare. Mulţimi de suflete pribegi şi călătoare Apoi licăriri de felinare Aprinzându-se-n înserare. Călătorii se ascund tăcut Prin case, în decorul mut. Doar vântul mai şopteşte În timp ce atmosfera se răceşte
Cinci motive pentru care trebuie să vezi OCTAV
Pentru mine nicio după amiază de duminică nu e la fel fără un film bun. Iar duminica ce tocmai a trecut m-a găsit - pentru a doua oară într-o săptămână, după foarte mult timp - la cinema. De această dată, am mers la OCTAV. Am simțit că mă voi îndrăgosti de acest film de când am… Citește în continuare Cinci motive pentru care trebuie să vezi OCTAV
Oamenii fericiți chiar citesc și beau cafea
Mi s-a întâmplat de multe ori să citesc până târziu în noapte. Multe cărți m-au fascinat peste măsură cu poveștile lor. Însă nu mi s-a întâmplat niciodată să citesc o carte într-o singură noapte, pierzând total noțiunea timpului. Cel puțin nu până când în biblioteca mea a ajuns, absolut întâmplător, Oamenii fericiți citesc și beau cafea, de Agnes Martin-Lugand.… Citește în continuare Oamenii fericiți chiar citesc și beau cafea
Cum să te uit?
Am uitat surâsul tău timid Și felul în care mereu tu m-ai privit. Am uitat și ochii tăi senini Și cum tristețea știai să mi-o alini. Am uitat misteru-ți trecător Și pasul tău ușor, Și mirosul tău pe pielea mea, Și sărutul tău de catifea. Am uitat și nopțile cu lună plină Și zorii timpurii… Citește în continuare Cum să te uit?
SPAM. Sau… despre muzica pe care nu o auzim la radio
Cei care mă cunosc, știu că uneori petrec ore în șir pe YouTube căutând lucruri noi de ascultat. Muzică faină, care nu prea se mai dă la radio în zilele noastre... Așa am descoperit multe voci mișto și multe piese pe care acum le ascult pe repeat. Și tot așa am descoperit și trupa SPAM, care mie chiar mi-a picat cu tronc. Prima dată am nimerit un… Citește în continuare SPAM. Sau… despre muzica pe care nu o auzim la radio
De văzut în weekend: Breaking News. Filmul, evident!
Am fost aseară la film. Breaking News e deja în cinematografe de o săptămână și era cazul să nu mai amân. Nu, nu mă consider cinefilă. Și, recunosc, n-am văzut foarte multe filme românești în ultimul timp. Dar am văzut trailer-ul și ceva mi-a spus că povestea asta e altfel și că Breaking News e… Citește în continuare De văzut în weekend: Breaking News. Filmul, evident!
My Fair Lady strălucește în cea de-a treia stagiune pe scena ploieșteană
Nu știu alții cum sunt, dar eu sunt fascinată de musical-uri de când mă știu. Indiferent că vorbim de teatru sau de film, energia pe care o transmite un musical bun nu este una obișnuită și asta face ca pentru câteva ore spectatorul să uite de banalul cotidian și să se lase învăluit de magie.… Citește în continuare My Fair Lady strălucește în cea de-a treia stagiune pe scena ploieșteană
Cultural.21 