Message in a Bottle. Și dacă nu totul se rezumă la happy end?

Sunt multe filme de care m-am îndrăgostit iremediabil de-a lungul timpului și la care mă întorc de fiecare dată când sufletul meu tânjește după un moment de liniște în agitația nebună de zi cu zi. Filme care m-au învățat multe lucruri din categoria nimicurilor importante. Filme care au reușit să mă schimbe în două ore în cele mai neașteptate feluri. Filme pe care le redescopăr mereu cu alți ochi și care sunt pentru mine ca un soi de refugiu… Așa cum e și Message in a Bottle.

Am văzut prima dată Message in a Bottle acum mulți ani. Și n-aș știi să vă spun de câte ori l-am revăzut de atunci… Am văzut Message in a Bottle prima dată doar pentru că juca și Kevin Costner în film, iar mie îmi place mult de tot de Kevin. Și nu pentru că am eu o slăbiciune pentru tipii blonzi cu ochi frumoși. Ci pentru că mi se pare unul dintre cei mai faini actori americani. Și m-a dat peste cap filmul ăsta. M-a atras în capcana sa încetul cu încetul, pentru ca mai apoi să mă arunce într-un vârtej emoțional fără scăpare… Pentru că vorbim despre un film care te face să înțelegi câteva lucruri deloc de neglijat și care are multe să te învețe. Un film care pe mine încă mă face să plâng, deși l-am văzut de zeci de ori. Dar care îmi dă cumva speranță și curaj…

Message in a Bottle nu e (doar) o poveste de iubire, chiar dacă se bazează pe un roman de dragoste. Sau dacă e, atunci e pentru romantici mai neconvenționali așa, vorba reclamei… E o lecție de viață. E despre Theresa și despre Garrett. Ea trăiește în Chicago, e divorțată și are un copil de opt ani absolut minunat. El locuiește în Carolina de Nord și viața lui a fost dată peste cap de moartea prematură a soției sale… Iar destinul face ca ei să se întâlnească. Doi oameni care nu au nimic în comun. Aparent… O femeie care chiar nu caută să se îndrăgostească. Un bărbat care a iubit cu toată ființa lui și care a pierdut tot ce conta mai mult pentru el. Două suflete care, fără să știe, se caută reciproc și care au nevoie unul de altul pentru a se vindeca. Doi străini încă bântuiți de încercările vieții care-și găsesc salvarea unul în celălalt… Și da, se îndrăgostesc. Și nu, nu se îndrăgostesc așa, ca-n filme. Se îndrăgostesc atât de frumos și de real, încât crezi fiecare secundă din povestea lor. O poveste în care nu e nimic forțat ori teatral. Și care se țese firesc. Timid. Poate puțin complicat. Sub umbra trecutului pe care fiecare îl poartă cu sine… Învață împreună să aibă din nou încredere în cineva. Să aibă din nou alături pe cineva. Să iubească… Pentru că se prea poate să fiu eu o idealistă dar nu, eu nu cred că e deloc simplu să găsești curajul să iubești pentru a doua oară în viață…

Dar așa cum vă spuneam, dincolo de povestea de dragoste, Message in a Bottle vine să ne dea o lecție de neprețuit. Aceea că trebuie să conștientizăm valoarea fiecărei clipe petrecute alături de oamenii pe care-i iubim. Să ne bucurăm de toate acele lucruri mici pe care prea des le luăm ca pe un dat în goana noastră după o fericire utopică, fie ea una individuală sau în doi. Să fim prezenți. Să iubim necondiționat. Să îndrăznim să ne punem sufletul pe tavă. Să fim recunoscători pentru șansa de a-i avea în viața noastră pe cei dragi. Pentru că nu, nimeni nu știe ce se va întâmpla a doua zi. Mâine nu e o garanție pentru nimeni… Și poate că nu totul se rezumă la acel happy end pe care-l căutăm cu toții frenetic… Message in a Bottle nu e un film cu final fericit. Și poate că, paradoxal, e de bine. Fiindcă asta ne amintește că în viață uneori lucrurile se complică. Că soarta poate ne aruncă în lupte pe care nu credeam că va trebui să le luptăm vreodată. Că totul se poate schimba într-o fracțiune de secundă… Și că pe orice drum ne-ar duce viața, suntem datori să ne însușim învățămintele ascunse în spatele fiecărei clipe și să găsim în noi curajul de care avem nevoie.

Message in a Bottle e un film pe care trebuie să-l vezi cu sufletul. Și care s-ar putea să te ia pe nepregătite. E un film de văzut cu cineva drag. Și e în același timp de văzut la adăpostul singurătății. E un film bun. Care te răscolește și te provoacă să-ți pui câteva întrebări… Și pe care mai toată lumea cred că ar trebui să-l vadă cel puțin o dată. Pentru măiestria cu care-și fac treaba Kevin Costner și Robin Wright și mereu genialul Paul Newman. Pentru peisajele care pe mine m-au făcut să mă îndrăgostesc de țărmurile din Outer Banks fără să le fi văzut vreodată… Pentru muzică. Fiindcă are filmul ăsta o coloană sonoră absolut incredibilă! Pentru povestea frumoasă pe care o spune. Pentru lacrimile pe care le cere tribut. Pentru tot ceea ce înseamnă el…