…ar trebui să știți că nu-i o idee rea deloc 🙂 Eu am fost alaltăseară și-am văzut filmul. Nu mai mersesem de ceva vreme la cinema și, dacă e să fiu sinceră, între obligațiile profesionale cu care am rămas în urmă rău de tot și mutatul în casă nouă, nu aveam neapărat chef să ies…
Dar am găsit totuși răgazul și energia și am mers la Charleston. Nu, nu neapărat pentru că se anunța pe net a fi cel mai așteptat film al verii. Ci pentru că aflasem eu, tot de pe net, că joacă-n film și Gavril Pătru. Adică geniul meu preferat în materie de actorie. Și nu, nu spun asta doar așa, în încercarea de a mă da bine pe lângă el ca să mă ierte fiindcă uneori îl stalker-esc pe la spectacole… Și da, aș mai merge o dată la cinematograf doar pentru cele două secvențe cu băiatul rău din film…
Charleston e un film mai aparte, care poate că n-o să te facă să plângi. Și nici să râzi, aidoma unei comedii de public. Dar o să te facă fără doar și poate să te întrebi Ei, și dacă mi s-ar întâmpla mie? Și să realizezi că răspunsul nu e deloc simplu de găsit… E și dulce și amărui. E și serios, dar și glumeț deopotrivă. Și dincolo de ironie, de umorul (aproape) negru și de toate detaliile ascunse deloc întâmplător de Andrei Crețulescu în șirul poveștii, e un film sensibil… Un film care poate părea că nu se aseamănă prea mult cu realitatea. Dar care la o privire mai atentă s-ar putea să te convingă pe tine, spectatorul, să vezi realitatea dintr-o altă perspectivă… Charleston te face să te gândești la tot felul de lucruri. La cât de mult meriți tu să fii sau să nu fii iubit. La cât de puține știm de fapt despre cei de lângă noi. Și la cât de multă nevoie avem de ei. La cât de repede se poate termina totul. La (in)fidelitate, cu tot ce înseamnă ea. La greșelile pe care credem mereu că vom avea timp să le îndreptăm. La ce-ai face sau ce n-ai face tu dacă într-o zi te-ai trezi în pielea personajelor… Și altele asemenea, care nici nu ți-ar fi trecut prin minte înainte să intri în sala de cinema.
Și e foarte mișto distribuția la filmul ăsta. Șerban Pavlu e, ca întotdeauna, impecabil. Radu Iacoban reușește să contureze un personaj pe care nu știi dacă să-l adori, să-l urăști sau să-l compătimești. Și asta trebuie să fie al naibii de greu. Și lui chiar îi iese de minune… Și de interlopul șarmant întruchipat cu nonșalanță de Gavril Pătru v-am spus deja, nu? Și mai sunt multe alte nume mari în Charleston care fac o treabă excelentă în povestea asta și pentru care eu zic că n-ar fi rău să vedeți și voi filmul…
Și nu, nu am să mint. Nu pot să spun că Charleston m-a schimbat așa cum au făcut-o alte filme. Nu pe mine, personal… Dar am rezonat cu povestea. Și mi-am pus câteva întrebări la plecare. Și am văzut ceva detalii fine de psihologie acolo, pe ecran. Și chiar nu cred că ar fi o idee rea să mergeți și voi la cinema și să vedeți filmul 😉
Cultural.21 