Pentru mine nicio după amiază de duminică nu e la fel fără un film bun. Iar duminica ce tocmai a trecut m-a găsit – pentru a doua oară într-o săptămână, după foarte mult timp – la cinema. De această dată, am mers la OCTAV. Am simțit că mă voi îndrăgosti de acest film de când am auzit prima dată vorbindu-se despre el. Și am avut dreptate.

Octav este unul dintre acele filme de văzut cu sufletul. Este vibrant și profund. Este asemenea unei ploi calde de vară, dacă o astfel de comparație este posibilă. Îndeamnă în același timp la visare, dar și la introspecție. Surprinde cu fiecare detaliu. Și îndrăznesc să spun că este ceva nemaiîntâlnit până acum în cinematografia autohtonă. Povestea care prinde viață sub bagheta regizorului Serge Ioan Celibidachi are ceva aparte, care captivează de la primele secvențe…

Nu am să vă povestesc acum despre ce este vorba în film. Se vorbește deja foarte mult despre asta, și online și offline, și se vorbește bine. În plus, Octav este unul dintre filmele acelea imposibil de povestit fără a știrbi puțin din magie, și chiar nu vreau să îmi asum acest risc. Mi-am făcut însă curaj să alcătuiesc o listă cu 5 motive pentru care eu cred că ar trebui să vă bucurați și voi ochii, sufletul și gândul cu un film atât de fain 🙂

1. Distribuția filmului a fost magnetul care m-a atras în sala de cinema. Marcel Iureș este, ca de fiecare dată, impecabil. Și, sincer, chiar nu-mi pot imagina pe altcineva în rolul lui Octav. Cu excepția lui Eric Aradits, desigur. Lui Eric îi revine onoarea – dar și provocarea – de a-l personifica pe copilul Octav. Iar ceea ce face puștiul este, fără doar și poate, o lecție de actorie la care nu poți rămâne indiferent. Iar când celor doi li se alătură Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Lia Bugnar, Ioan Andrei Ionescu, Ștefan Velniciuc, Monica CiutăSilviu Biriș și multe alte nume importante, deja cuvintele sunt de prisos.

2. Decorurile transformă Octav într-unul dintre cele mai fascinante filme românești pe care eu am avut ocazia să le văd. Casa copilăriei lui Octav este absolut superbă, la fel ca și natura care o înconjoară. Pădurea, râul, frunzele în culori hipnotice, totul vibrează atât de viu și de pătrunzător, provocându-ți fără preaviz toate simțurile. Iar interiorul casei, pe care întoarcerea lui Octav îl găsește neschimbat este o mărturie a frumuseții vremurilor de mult apuse, făcând ca firul amintirilor să devină izbitor de real…

3. Muzica este unul dintre acele elemente fără de care niciun film nu ar mai fi la fel. Iar coloana sonoră a acestui film – atât de intensă și totuși atât de bine temperată, în perfect acord cu șirul întâmplărilor – ar putea fi clasificată pe deplin merit drept o capodoperă a genului. Alături de cadrul natural și de tot ce ține de decor, muzica șterge granița dintre ecran și spectator, trăgându-l pe acesta din urmă în mijlocul poveștii.

4. Abundența metaforelor și finețea detaliilor nu pot fi ignorate. Octav nu este un film pentru oricine. Este, așa cum a spus în cadrul conferinței de presă însuși regizorul, o poezie. Este un film pentru cei înclinați instinctiv către astfel de note subtile. Dialogurile dintre Octav cel trecut de 80 de ani și Ana cea încă la vârsta copilăriei, repetițiile, lait-motivurile, aparenta confuzie în șirul logic al amintirilor, panglica roz și, mai ales, tabloul din camera de pictură… Toate acestea conferă filmului acea sclipire unică de care vă vorbeam la început.

5. Mesajul filmului poate părea ușor difuz, însă mie mi se pare unul extrem de personal. Octav ne învață, înainte de toate, să prețuim fiecare clipă. Să îmbrățișăm trecutul cu tot ce-a fost bun sau mai puțin bun. Să ne regăsim pe noi. Vorbim despre un film pe care fiecare dintre noi îl va interioriza, probabil, altfel. Pentru că povestea se va împleti ușor cu propriile noastre povești și va căpăta valențe diferite. Însă, la final, nimeni nu va pleca neschimbat din sala de cinema.

Nu știu acum cât de coerentă am reușit să fiu în pledoaria mea. Recunosc, îmi este greu să pun în cuvinte tot ceea ce am simțit uitându-mă la film. Pentru că nu vorbim despre un film oarecare. Octav e o poveste spusă cu atât de multă măiestrie. Un film sincer și extrem de senzorial pe care nu l-aș fi ratat pentru nimic în lume. Și mă înclin cu respect în fața tuturor celor care au făcut posibil ca această poveste să prindă viață. Iar pe voi vă îndemn din toată inima să verificați programul cinematografelor din orașul vostru!