O dramatizare a unui irlandez, pe un roman rusesc mai actual ca niciodată, într-o formă sau alta, în mai toată lumea, prin ochii unui regizor al cărui stil îmi place mult. Nu puteam să lipsesc de la premieră. Și... Doamne, ce spectacol am văzut duminică! Trei ore și ceva ține Părinți și copii. Nu știu… Citește în continuare Despre (dez)umanizare, cu iubire. Sau… „Părinți și copii”
Etichetă: tnb
Așa se recitește Caragiale…
Cu permisiunea domniilor voastre, nu o să mă complic cu introduceri laborioase atunci când vine vorba despre spectacolul ăsta. O să vă spun și vouă exact ce am scris într-un mesaj aseară, când am ieșit de la teatru... Băi, e bun. Acest D'ale carnavalului care s-a arătat ieri seară pentru prima oară publicului e, în… Citește în continuare Așa se recitește Caragiale…
Să vă mai povestesc o dată despre „Class”…?
Cu tot dragul din lume! Căci aș putea vorbi la nesfârșit despre spectacolul ăsta de la Național, de care m-am îndrăgostit pe nesimțite... De câte ori am fost la Class? N-aș știi să vă spun... Numărați voi de câte ori s-a jucat de la premiera din aprilie și până acum și scădeți una bucată reprezentație… Citește în continuare Să vă mai povestesc o dată despre „Class”…?
Și-a fost Neguțătorul din Veneția…
Mă bucur ori de câte ori aud că se repetă pe undeva un spectacol nou. Și mă bucur ori de câte ori am ocazia să descopăr un spectacol chiar de la premieră. Așa cum s-a întâmplat și cu Neguțătorul din Veneția, care și-a făcut de curând o foarte frumoasă intrare în repertoriul Naționalului... Cred că… Citește în continuare Și-a fost Neguțătorul din Veneția…
Din înțelepciunea omului care a văzut moartea…
Am văzut aproape toate spectacolele din repertoriul curent al Naționalului. Printre cele la care încă nebifate pe lista mea de spectator, rămăsese însă Omul care a văzut moartea. Pe care-mi doream să-l văd. Fiindcă e cu Lari Giorgescu și mie îmi place cum joacă Lari. Și iată că s-a nimerit să se joace într-o zi… Citește în continuare Din înțelepciunea omului care a văzut moartea…
UFO. Niciodată să nu uiți de inima ta…
În weekend am ratat o premieră la care țineam morțiș să ajung. Am uitat ca fraiera să-mi cumpăr bilet înainte să se dea toate, până la ultimul... Dar tot în weekend am ajuns și la UFO. Și cunoscându-mă deja foarte bine, veți întreba acum ce mi-a venit, nu-i așa? Fiindcă la prima vedere, veți spune,… Citește în continuare UFO. Niciodată să nu uiți de inima ta…
Class. Lecție deschisă despre noi…
Trebuie să recunosc, eram puțin sceptică în ceea ce privește Class. Nici eu nu știu exact de ce... Dar chiar și așa, acum două săptămâni când s-au pus biletele în vânzare am alergat într-un suflet până la teatru ca să fiu sigură că mai prind un locșor. Și asta pentru că, așa cum v-am… Citește în continuare Class. Lecție deschisă despre noi…
Doamne, cât de mișto e May!
Că merg la Nebun din dragoste aproape de fiecare dată când se joacă știți deja... Nu știu ce-i cu mine și cu spectacolul ăsta, dar mă atrage ca un magnet... Mi se pare fascinant să poți să iubești așa. Mai presus de reguli și de consecințe. Să nu poți respira fără celălalt, chiar dacă știi… Citește în continuare Doamne, cât de mișto e May!
A fost o dată în România. Un fel de album de familie…
Vineri seară am trecut pe la TNB, fiindcă a fost premieră și eram tare curioasă să văd și eu cum stă treaba cu A fost o dată în România pus la cale de Dragoș Huluba și ai lui colegi. Cei care mă cunosc știu probabil că eu de fel nu rezonez foarte ușor cu pantomima și că sunt… Citește în continuare A fost o dată în România. Un fel de album de familie…
Vizita bătrânei doamne. Și adevăr și provocare…
Vineri a fost cea dintâi zi de teatru din an. Și nici nu vă închipuiți cu câtă bucurie am revăzut Allegro, ma non troppo 😉 Apoi ieri am reușit să ajung și eu în sfârșit la Vizita bătrânei doamne de la TNB... Mai văzusem ceva din spectacol acum ceva timp, însă de astă dată l-am descoperit de la un capăt la celălalt și cred… Citește în continuare Vizita bătrânei doamne. Și adevăr și provocare…
Mie de Coco îmi place parcă tot mai mult…
A fost iar Allegro, ma non troppo. Reprezentația cu numărul 100. Am fost și eu, evident. Cred că pentru a șaptea oară, dacă n-am greșit socoteala... Mie îmi place mult comedia asta și v-am mai spus-o de atâtea și atâtea ori și pe blog și pe Facebook... Îmi place tot. Textul, decorul, farmecul ei de altă dată, regia,… Citește în continuare Mie de Coco îmi place parcă tot mai mult…
Două loturi. Caragiale. Actual. Și… viceversa!
După vreo trei încercări, am ajuns și eu în sfârșit la Două loturi. Și cred că e cazul să vă povestesc și vouă cum a fost... Fiindcă oricât de circumspectă aș fi pornit eu ieri spre teatru - știind că aveam să fiu martoră la un Caragiale un pic mai altfel despre care se spun multe și știindu-mă destul de pretențioasă… Citește în continuare Două loturi. Caragiale. Actual. Și… viceversa!
Mult așteptata revenire a „Idolului” :)
După un scurt moment de pauză, Idolul și Ion Anapoda s-a întors miercuri seară pe scena Teatrului Național. Cu același farmec discret al vremurilor demult apuse și cu același succes la public... Spectacolul ăsta se joacă de aproape 13 ani. Dar nu prea-și arată vârsta. Ba chiar, se prea poate să întinerească... Eu am văzut Idolul… Citește în continuare Mult așteptata revenire a „Idolului” 🙂
Umbre. Despre oamenii buni cărora li se întâmplă lucruri rele…
Am vrut să văd Umbre încă de toamna trecută, de când s-a jucat în festival la Ploiești. N-am reușit, fiindcă era deja sold out. Am văzut apoi spectacolul în primăvară, la TNB. Nu, nu v-am povestit nimic atunci pe blog. Fiindcă aveam ceva sentimente contradictorii care m-au urmărit o vreme... Și-am vrut să mai văd… Citește în continuare Umbre. Despre oamenii buni cărora li se întâmplă lucruri rele…
Livada de vișini și a ei poveste complicată…
Am fost duminică seară la Livada de vișini de la Național... Auzisem și citisem multe despre spectacolul ăsta. Și de bine și de rău... Și am mers la teatru cu o oarecare reticență, recunosc... Am vrut să văd spectacolul încă de la premieră din două motive. Pentru că mie-mi place Cehov. Și pentru că sunt… Citește în continuare Livada de vișini și a ei poveste complicată…
Și ce dor mi-a fost de „Bârfe, zvonuri și minciuni”…
Doar ce-am venit de la teatru. Am fost la Bârfe, zvonuri și minciuni. Cum era să nu mă duc, când spectacolul ăsta - care se întâmplă să aibă pentru mine o însemnătate foarte specială - se joacă atât de rar... Și trecuse mult timp de când l-am văzut ultima dată. Și-mi era atât de dor să-l revăd! Eu v-am mai povestit aici… Citește în continuare Și ce dor mi-a fost de „Bârfe, zvonuri și minciuni”…
Așa-i că actorului bun îi stă bine într-un rol cât mai „nebun”?
Am fost vineri seară la Cursa de șoareci. Da, din nou. A noua oară, dacă am socotit bine... Fiindcă nu știu dacă v-am mai spus, dar eu sunt îndrăgostită de bijuteria asta de spectacol. Și nu aveam cum să ratez reprezentația de vineri. Pentru că, fiind vorba despre un spectacol cu dublă distribuție, eu sunt… Citește în continuare Așa-i că actorului bun îi stă bine într-un rol cât mai „nebun”?
Eu pe ei i-am aplaudat duminică, la final de „Toți fiii mei”…
De două zile încerc să vin cu o introducere coerentă pentru articolul ăsta și pare că mi-s iar în pană de inspirație... Nu știu dacă de vină e luna plină sau faptul că în ultimul timp dorm și mai puțin decât de obicei, însă îmi găsesc destul de greu cuvintele... Așa că mai bine trec direct la subiect, fiindcă vreau… Citește în continuare Eu pe ei i-am aplaudat duminică, la final de „Toți fiii mei”…
Despre un alt nebun din dragoste de teatru…
Am fost aseară la Nebun din dragoste. Cred că a 7-a oară, dacă nu mă-nșel... Fiindcă spectacolul ăsta mi-a intrat cumva pe sub piele și aș tot reveni în sală ori de câte ori se joacă. Și oricât de nebunească ar putea suna însăși dependența mea față de povestea asta, am eu motivele mele pentru… Citește în continuare Despre un alt nebun din dragoste de teatru…
Despre lecțiile războiului…
Nu eram sigură la ce spectacol să merg aseară. Mi-era destul de greu să mă decid între Anonimul venețian și Memoria apei. Apoi a venit propunerea de a merge la Război. Și-am zis de ce nu? Da, am avut poate o mică reținere... Știu cam care-i stilul lui Lars Noren și știu că poți greși… Citește în continuare Despre lecțiile războiului…
Și s-a iscat „Furtuna” la Național…
Săptămâna trecută a fost una bună! Fiindcă a început și s-a încheiat cu teatru. Mai întâi am revăzut două spectacole dragi mie - Amanta luni și Allegro, ma non troppo vineri- apoi duminică am ajuns și eu într-un sfârșit la Furtuna... Cum a fost? Ei bine, let me tell you about it 🙂 O să fiu sinceră.… Citește în continuare Și s-a iscat „Furtuna” la Național…
Nebun din dragoste. Sau… cât de vinovate sunt oare iubirile vinovate?
Duminică s-au jucat ultimele spectacole din stagiune la Teatrul Național. Și eu am ales să mai merg o dată la Nebun din dragoste. Deși am mai văzut spectacolul de vreo 4 ori, cred... Și am plecat de la teatru cu un sentiment tare ciudat, pe care încă-l port cu mine... Știam că-mi va fi greu… Citește în continuare Nebun din dragoste. Sau… cât de vinovate sunt oare iubirile vinovate?
Două pe față, două pe dos. Despre tot felul de relații deșirate…
Weekend-ul a ajuns la final... Ba chiar a început deja o nouă săptămână... Și nici nu mi-am dat seama când s-a întâmplat asta... Și nici n-am apucat să vă povestesc despre cum a fost vineri la teatru... Da, iar am fost la teatru. Și da, m-a cam prins furtuna pe drum. Dar auzisem că finalul… Citește în continuare Două pe față, două pe dos. Despre tot felul de relații deșirate…
Memoria apei. Lecția de psihologie de la Național…
Dacă în ultima perioadă am tot revăzut spectacole dragi mie pe care le cunosc deja foarte bine, ieri am ales să descopăr Memoria apei. O dramă la care demult voiam să ajung și de la care am plecat cu lacrimi în ochi... Un spectacol despre care chiar nu știam mare lucru și la care am… Citește în continuare Memoria apei. Lecția de psihologie de la Național…
Pentru că mai aveam câte ceva să vă povestesc despre „Allegro, ma non troppo”…
Aseară s-a jucat Allegro, ma non troppo la Sala Mare. Și-am fost și eu în sală, evident. Deși inițial nu aveam de gând să merg, fiindcă aveam deja bilet pentru joi și-am zis să nu creadă oamenii ăștia că-i urmăresc... Dar până la urmă planurile mele s-au dat peste cap de mai multe ori și… Citește în continuare Pentru că mai aveam câte ceva să vă povestesc despre „Allegro, ma non troppo”…
Sinucigașul. Atemporal…
Da, ieri iar am fost la teatru. Și ce sperietură am tras, fiindcă pe la prânz toate planurile mele au fost date peste cap de niscaiva probleme medicale. Și-am crezut pentru câteva ore că nu o să fiu în stare să mă ridic din pat și să ajung, pe seară, la Sinucigașul. Dar iată că… Citește în continuare Sinucigașul. Atemporal…
Înșir’te mărgărite. Sau despre basmul care prinde viață…
Din septembrie și până acum - de când teatrul m-a salvat - am văzut 42 de spectacole. Multe dintre ele nu doar o dată. Ultimul dintre ele aseară, la TNB. Am ajuns în sfârșit și la Înșir'te mărgărite. Un spectacol despre care auzisem și citisem o groază de lucruri și pe care eram tot mai… Citește în continuare Înșir’te mărgărite. Sau despre basmul care prinde viață…
Anonimul venețian. Poveste cu un el și o ea…
Sunt câteva spectacole la care tot vreau să ajung și se nimeresc mereu tot în zile în care mi-e imposibil să o fac. Cam așa a fost și cu Anonimul venețian. Cel puțin până zilele trecute, când am reușit în sfârșit să văd această bijuterie de spectacol. Și nu, mie nu-mi place deloc Sala Atelier… Citește în continuare Anonimul venețian. Poveste cu un el și o ea…
Toți fiii mei. Un spectacol care parcă doare…
Aseară nu aveam de gând să merg la teatru. Dar tot am mers până la urmă. Și-am văzut Toți fiii mei. Un spectacol la care, recunosc, ar fi trebuit să ajung mai demult. Un spectacol care m-a scos puțin din zona de confort, dar pe care simt că era cumva necesar să-l văd... Nu cunoșteam… Citește în continuare Toți fiii mei. Un spectacol care parcă doare…
Vivien. Și cuvintele sunt de prisos…
De cum am aflat în toamnă de premieră, mi-am dorit să ajung și eu la Vivien Leigh: Ultima conferință de presă. Ba chiar mi-am mai luat bilet o dată, dar planurile mi-au fost date peste cap atunci. Aseară însă n-aș mai fi lipsit pentru nimic în lume... Am ajuns la teatru devreme, venind de la un alt spectacol… Citește în continuare Vivien. Și cuvintele sunt de prisos…
Câteva motive foarte serioase pentru care trebuie să vezi „Cursa de șoareci”
De cum am aflat că februarie aduce pe scena Teatrului Național Cursa de șoareci, am știut că vreau neapărat să văd acest spectacol. Un spectacol despre care ceva îmi spunea că va fi genial. Și trebuie să recunosc, intrasem puțin în panică, fiindcă nu părea să mai am vreo șansă să prind bilete... Apoi destinul… Citește în continuare Câteva motive foarte serioase pentru care trebuie să vezi „Cursa de șoareci”
Ce înseamnă să fii nebun din dragoste… de teatru
O fi fost ieri ziua îndrăgostiților, dar eu aseară tot la teatru am fost. Tot singură, ca de obicei. Căci până la urmă și iubirea pentru teatru se cere celebrată, nu-i așa? 🙂 Și-am văzut Nebun din dragoste... Și da, a fost unul dintre acele spectacole care fac ele ce fac și reușesc să mă scoată puțin din zona mea de confort. Unul dintre acele… Citește în continuare Ce înseamnă să fii nebun din dragoste… de teatru
Și de asta tot aș revedea eu Idolul și Ion Anapoda…
După cum vă povesteam ieri, sâmbătă a fost pură magie pentru mine. Și asta fiindcă am avut privilegiul de a vedea nu unul, ci două spectacole în aceeași zi. Două povești clasice, care m-au făcut să uit de toate grijile din lume. Dacă la matineu am descoperit cu încântare Allegro, ma non troppo (despre care v-am vorbit ieri, aici),… Citește în continuare Și de asta tot aș revedea eu Idolul și Ion Anapoda…
Allegro, ma non troppo. Sau cum ar spune italianul… perfetto!
Ieri a fost o zi plină. Dar a fost o zi frumoasă, fiindcă a început și s-a încheiat cu teatru... Eu nu sunt prea matinală din fire. Pentru că de obicei seara fie pierd noțiunea timpului citind, fie scriu până târziu. Și asta înseamnă că merg la culcare mult după miezul nopții. Dar atunci când vine vorba despre teatru, mă… Citește în continuare Allegro, ma non troppo. Sau cum ar spune italianul… perfetto!
Un weekend plin de… „Bârfe, zvonuri și minciuni”
Eu nu sunt o persoană matinală. Deloc. Dar ieri cred că a fost prima dată când am programat din proprie inițiativă o întâlnire înainte de prânz. Fiind, desigur, perfect conștientă că e weekend și că trebuie să mă trezesc la șase dimineața pentru a ajunge la timp în București cu trenul. Și asta pentru că la… Citește în continuare Un weekend plin de… „Bârfe, zvonuri și minciuni”
Cultural.21 