De-aș fi actriță, cred că așa mi-aș dori să fiu!

Am revăzut zilele trecute Lettice și Leușteanul. Un spectacol la care revin adeseori. Fiindcă e mereu atât de viu și de colorat. E ceva nou și diferit. Reușește mereu să te surprindă – și asta în primul rând din „pricina” efervescenței cu care-și însuflețește de fiecare dată Silviu Biriș cele patru roluri – și te face mereu să râzi cu aceeași poftă… Și aduce publicul față în față cu una dintre actrițele cu care nu avem prea des ocazia să ne întâlnim pe scenă. Și nu poți rămâne indiferent la asta, pentru că Ioana Pavelescu este fenomenală pe scândură!

Până la spectacolul ăsta, eu una n-am mai avut șansa să o văd pe doamna Ioana Pavelescu pe scenă. Am cunoscut-o și am îndrăgit-o pentru talentul dumneaei în filme, însă nu am văzut-o niciodată la teatru până acum aproape un an… Mi-am dorit foarte mult să văd Zelda, însă n-am reușit să ajung la spectacol. La fel cum n-am reușit să ajung niciodată la Hoții de frumusețe, despre care am auzit o groază de lucruri frumoase… Și tot aștept cu sufletul la gură să văd când se mai programează Secretul Doctorului Honigberger… Și mă bucur ori de câte ori am prilejul de a mă întâlni cu această foarte simpatică Miss Lotte Schoen pe scena de la Teatrul Arte dell’Anima… Pentru că e ceva în jocul acestei actrițe care pe mine mă fascinează. Ceva cu totul aparte. Un amestec rar de eleganță, farmec, simț ludic și precizie matematică. Pășește pe scenă cu o siguranță deplină, asemenea vrăjitorului gata să domine forțele supraomenești și să-și venereze arta. Devine una cu personajul, pe care-l construiește cu o atenție nebună la detalii. Se lasă antrenată în jocul colegilor de scenă și pare a fi, cel puțin din public, complicele perfect…

Îmi place la nebunie ținuta doamnei Ioana Pavelescu. Finețea de care dă dovadă în fiecare secundă. Atitudinea. Misterul personal pe care-l împrumută cu dezinvoltură personajului. Tot ceea ce spune atunci când tace. Cu fiecare privire și fiecare gest. Îmi place dăruirea – pe care o simți imediat din sală! – cu care investește fiecare replică… Capacitatea uimitoare de a se juca cu atâtea stări și emoții… Pentru mulți actori să faci un rol serios într-o comedie ar putea părea o provocare, dar pentru dumneaei totul pare atât de ușor. Și e atât de frumoasă și de liberă pe scenă. Și e imposibil să nu o iubești. Pentru măiestria cu care-și face meseria. Și pentru discreția care strălucește pe scenă și dincolo de ea, deși o asemenea personalitate nu ar trebui să fie niciodată modestă. E ceva în felul în care un actor iese la aplauze la final de spectacol care te face să înțelegi multe despre cine e el atunci când coboară cortina și despre rațiunea sa de a face teatru. Iar când vine vorba despre Ioana Pavelescu fiecare final de spectacol trădează același lucru. O persoană sensibilă, cu un suflet enorm. Un om care-și respectă meseria și care vine mereu în fața publicului cu sinceritate și emoție. Un spirit liber și iubitor de frumos 🙂

Da, pentru mine fiecare secundă în care o pot privi pe doamna Ioana Pavelescu jucând e o lecție. O lecție despre teatru și despre oameni deopotrivă. Dac-aș fi actriță, cred că așa mi-aș dori să fiu… Dacă într-o zi îmi va fi dat să fiu regizor, cu așa actori vreau să lucrez… Găsesc ceva de învățat în fiecare gest și-n fiecare replică. În felul în care se mișcă, în felul în care privește, în felul în care știe să asculte și în felul în care caută adevărul în partener. Iau cu mine, după fiecare spectacol, o părticică din praful acesta magic de stele pe care-l împrăștie în juru-i ori de câte ori urcă pe scenă… Mă bucur ca un copil de fiecare întâlnire cu acest om frumos… Și mă simt mereu vinovată că „fur” atât de multe de la dumneaei… Și nu, cuvintele nu vor putea cuprinde niciodată tot respectul pe care i-l port…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.