Ca orice copil mare care se respectă, mi-am făcut cadou de 1 iunie un bilet la Sunetul Muzicii. De fapt, câteva bilete. Că așa-i când actorii ăia, ai tăi nu joacă-n aceiași zi… Și sper din tot sufletul să reușesc cumva să vă conving și pe voi să vă luați prieteni, copii, părinți, bunici, nepoți, iubite sau iubiți și să mergeți la Opera Comică pentru Copii, să faceți cunoștiință cu mi-nu-na-ta și talentata familie Von Trapp.

Sunetul Muzicii e una dintre poveștile cele mai dragi ale copilăriei mele. O poveste atât de curată și de luminoasă, bazată pe întâmplări cât se poate de reale, care are atâtea să ne-nvețe. Despre iubire, despre oameni, despre curaj. Despre schimbare, despre bucuria din lucrurile mici, despre ce contează cel mai mult în viață… Și, oricât de mult mi-a plăcut filmul, ca om îndrăgostit definitiv și iremediabil de teatru, mereu mi-am dorit să o văd prinzând viață în fața mea, pe o scenă. Deci vă puteți imagina bucuria mea când am auzit că Răzvan Mazilu a acceptat provocarea de a monta Sunetul Muzicii și, de parcă asta n-ar fi fost de ajuns, că pe scenă vor fi niște oameni tare dragi mie. Și vă puteți imagina cu ce emoții am așteptat weekend-ul premierei…

Și weekend-ul premierei a venit. Și m-am trezit dis-de-dimineață, și n-am băut nici un strop de cafea, de teamă să nu cumva să-ntârzii, și m-am îmbrăcat repede, repejor și-am pornit în grabă spre locul cu pricina. Și copilul din mine abia aștepta momentul în care luminile aveau să se stingă în sală și imposibilul să devină posibil acolo, pe scenă. Și da, luminile s-au stins și toată magia pe care o anticipam eu, cu entuziasmul unei fetițe de vreo nouă ani, a devenit realitate sub ochii mei! Și mi-a plăcut. Mi-a plăcut tare, tare mult tot ce-am văzut. Mi-a plăcut felul în care Răzvan a rămas fidel poveștii. M-a fascinat fiecare personaj în parte, căci toți cei de pe scenă – actori care mai de care și copii deopotrivă – au fost FANTASTICI de la început până la sfârșit. Impecabilă fiecare interpretare în parte, incredibil echilibrul dintre muzică și actorie, dintre clasic și modern, un spectacol pur și simplu perfect de la început și până la sfârșit.

Un spectacol cu o energie atât de frumoasă, cu o vibrație atât de puternică. Superb în orice distribuție, ceea ce, sincer, mai rar se întâmplă. Un spectacol pentru inimi, fie ele de copii sau de copii mari, făurit cu multă iubire, cu multă muncă, cu mult suflet. Un spectacol ca o rază de soare într-o după amiază în care deja te obișnuisei cu norii. O poveste fără vârstă, citită atât de proaspăt. De ludic și, în acelasă timp de matur. O punere în scenă atât de vie, de colorată… Un spectacol atât de sensibil și de migălos construit, într-un prezent în care teatrul nu mai e chiar atât mereu despre emoție și despre frumos…

Timp de trei ore, absolut totul a fost la superlativ și știu că nu am fost singura care a remarcat asta. Și știu că nu ar fi avut cum să fie așa fără multe ore de repetiții și, mai ales, fără, talentul și dăruirea tuturor celor care sunt parte din toată nebunia asta frumoasă care e Sunetul muzicii. Și pentru mine a fost o bucurie, și o onoare, și o lecție să mă aflu în sală. Unul dintre acele spectacole la care am știut din primele minute că îmi voi dori să revin. Și abia aștept să o fac. Unul dintre spectacolele care mi-au reamintit de ce iubesc eu teatrul mai mult decât orice pe lume.

Foto: Opera Comică pentru Copii / http://www.facebook.com/OperaComica

Later edit (11.01.2020): Revăzut Sunetul muzicii, a treia oară. Sau poate a patra? Oricum ar fi, a rămas la fel: unul dintre cele mai mișto spectacole. Și am vrut doar să consemnez asta 🙂