Cele mai multe spectacole spun o poveste. Câteva, extrem de puține, SUNT poveste. Așa cum e și Maria de Buenos Aires a lui Răzvan Mazilu. Un spectacol de o asemenea frumusețe, de o rigoare artistică pe care rar mi-a fost dat să o întâlnesc chiar și la cei mai conștiincioși oameni de teatru, încât simt că orice-aș spune, oricât de atent mi-aș căuta cuvintele cu care să strig lumii întregi că pentru mine e cel mai bun spectacol din câte am văzut, ele sunt derizorii…

Maria de Buenos Aires e unul dintre acele spectacole care te fac să înțelegi ideea de one moment in time în cel mai real și mai complet sens al ei. Un spectacol care se simte, care se trăiește, care rămâne cu tine asemeni unui tatuaj vrăjitoresc pe încheietura mâinii, pe care-l poți vedea doar tu. Un spectacol provocator. Senzorial. Profund. Un spectacol captivant. Intens și răvășitor. Felul în care lucrează Răzvan cu nuanțe, imagini și cuvinte, cu metafore, culori și tăceri… Felul în care desface textul, efervescența cu care îl reimaginează, dimensiunea psihologică a montării… Dincolo de talentul artistului, toate astea trădează sensibilitatea, erudiția și – dacă ochiul și intuiția nu mă înșală – generozitatea omului Răzvan Mazilu❤️

Și nu e doar despre regie, scriitură ori povestea tulburătoare pe care o spune Maria de Buenos Aires. E despre cum muzica lui Piazzolla devine ea însăși personaj în mâinile lui Emy Drăgoi și ale întregii orchestre aflate acolo, în penumbră. E despre cea mai mișto scenografie pe care eu am văzut-o vreodată. Căci Dragoș Buhagiar nu a creat un simplu decor de teatru, ci a făcut cumva ca în jurul nostru – spectatori și actori deopotrivă – să existe un colțișor dintr-o lume pe care o credeam posibilă doar în cărți. Și e despre actorie. Despre a respira teatru și nu a face teatru, despre a trăi cu toată ființa fiecare cuvânt, fiecare pas, fiecare tăcere. Despre Gheorghe Visu într-un rol solicitant și tulburător. Pe care și-l asumă cu o dexteritate ireală. Despre Bogdan Iacob, George Vasile și Andrei Mărcuță, fără de care spectacolul nu ar mai fi același! Și despre doi actori care mie mi-au dat lumea peste cap…

Ana Bianca Popescu e o forță a naturii pe scenă. Și nu-ți poți lua o clipă ochii de la ea. E dezarmant felul în care poate să domine scena. Te lasă fără aer forța din jocul ei. Și emoția din privire. Și eleganța ei. Și lejeritatea asta nebună cu care se aruncă în orice partitură, indiferent de tributul pe care-l cere rolul… Iar Maria ei? Maria ei e furtuna perfectă… Și apoi Lucian Ionescu. Un actor uriaș, pe care l-aș putea revedea de o sută de ori în același spectacol și tot m-aș minuna de acuratețea cu care-și construiește personajele. De energia lui, de bucuria cu care face comedie, de plenitudinea cu care joacă dramă, de cât e de expresiv, de cum se mișcă, de cum știe să asculte. Și, Doamne, cum sunt oamenii ăștia doi, împreună, pe scândură! Sunt – sau mai corect spus, își sunt – echilibru. Echilibru perfect. Și asta e extrem de greu de găsit printre partenerii de scenă. Sunt tandrețe. Curaj, dar și un pic de nebunie. Sunt mister. Sunt vulnerabilitate. Sunt pasiune. Strălucesc cu aceeași intensitate în fiecare secundă ✨

Și mi se face dor să revăd spectacolul doar când scriu rândurile astea… Căci nu știu să mai fi trăit vreodată, în vreo sală de teatru, fascinația pe care a trezit-o în mine Maria de Buenos Aires. Nu știu să mai fi văzut un spectacol atât de vibrant. Și în același timp atât de subtil. Atât de rafinat. O poveste în care poezia, esoterismul și pasiunea se întrepătrund, dizolvându-și conturul și redefinind sincretismul. O pledoarie pentru pentru artă într-o lume care a îndrăznit să o etichteze ca fiind neesențială. Un spectacol-fenomen, fără dar și poate…

Dar ce tot spun eu aici? Maria de Buenos Aires nu e un spectacol, e un univers. O lume în care timpul și spațiul, așa cum le știm noi, încetează ca prin magie să existe. O poveste care se țese parcă din ceață și praf de stele. Maria de Buenos Aires e, și îmi asum pe deplin ce spun acum, definiția sublimului în teatru. Punct.

Foto: Andrei Gîndac / Teatrelli (www.teatrelli.com)